"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 107

Versetele 1-9

Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această carte: „Din punct de vedere profetic, cartea a cincea este continuarea cărţii a doua. Rămăşiţa lui Iuda, care în cartea a doua a fost văzută pe fugă, este unită aici cu cele zece seminţii şi astfel îşi regăseşte unitatea sa naţională.“

Pe lângă amănuntele care se referă în primul rând la Israel, în acest psalm există unele expresii, pe care le putem aplica la noi, spre folosul nostru. Deja în primul verset găsim acest caz. Noi spunem cu bucurie împreună cu psalmistul: „Lăudaţi pe Domnul, pentru că este bun, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna!“ Cine ar putea simţi şi savura bunătatea Sa, dacă nu credinciosul care Îl cunoaşte pe Dumnezeu ca Tatăl Său? Oamenii din lume vorbesc despre „bunul Dumnezeu“ şi consideră că El nu va fi chiar aşa de drept cu ei. În schimb, răscumpăraţii Îl cunosc ca pe un Dumnezeu sfânt, dar care le iartă păcatele şi îi conduce cu bunătate şi grijă.

În acest psalm găsim patru imagini diferite despre stări, în care se poate găsi un suflet înainte de a cunoaşte mântuirea (a se vedea versetele 4-9, 10-16, 17-22, 23-32), şi anume pustiul, întunericul, boala şi la final pericolele de pe mare. Dacă un suflet a început să-şi dea seama de starea sa pierdută înaintea lui Dumnezeu, atunci el nu găseşte nimic în pustiu (în imagine: lumea), care poate să-l mulţumească. Înainte îşi găsea bucuria în bunurile acestei lumi şi în anturajul care îl înconjura. Dar acum începe să-şi dea seama că aceste lucruri nu au statornicie. Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai mult se simte incomod în locul unde mai demult se considera în siguranţă. Duhul lui Dumnezeu a început lucrarea Sa în el, iar el tânjeşte după pâinea şi apa vieţii. Fiind conştient că nu se poate ajuta singur, sufletul strigă la Dumnezeu în strâmtorarea lui, iar „El i-a scăpat din necazurile lor“. „El a săturat sufletul însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.“

Versetele 10-16

„Cei care locuiau în întuneric şi în umbra morţii erau încătuşaţi în apăsare şi în fiare...“ Ce bine caracterizează aceste cuvinte starea celor ce se află sub puterea lui satan! Omul, care nu Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal, este în realitate încătuşat în apăsare şi în fiare. Ca un sclav sărman, el nu cunoaşte libertatea. Desigur, el poate să-şi imagineze că este liber şi că face ce îi place, dar în realitate trebuie să împlinească voia stăpânului său dur. Sufletului nu poate să-i meargă bine, cu atât mai puţin când ştie că este în contradicţie cu poruncile lui Dumnezeu. „Şi El le-a smerit inima prin suferinţă, s-au poticnit şi nu era nimeni care să-i ajute.“

Acum a venit clipa când sufletul nu mai vede nicio cale de ieşire decât să strige după ajutor. Dumnezeu aşteaptă acest strigăt, şi niciunul care vine la El în necazul păcatelor sale, nu va fi dat de ruşine. „I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt lanţurile.“ Sufletul se bucură acum de lumina binefăcătoare a prezenţei lui Dumnezeu şi Îl laudă pentru bunătatea şi pentru lucrările Lui minunate.

Versetele 17-22

„Nebunii, pentru calea fărădelegii lor şi din cauza nelegiuirilor lor, sunt chinuiţi.“ Într-adevăr, un nebun este orice om, care consideră că reuşeşte fără Dumnezeu şi chiar încearcă să-şi dobândească cerul în felul său.

Dar Dumnezeu, în harul Său, Se împotriveşte unui astfel de om. El are suficiente mijloace în mâna Sa, ca să-l convingă pe păcătos cât de greşită este calea sa. Aici foloseşte boala şi frica de moarte. Multor oameni, care nu au vrut să ştie nimic de Mântuitorul în zilele când au fost sănătoşi, li s-a înmuiat inima pe patul lor de boală. Având în vedere starea lor fără perspectivă, au văzut că nu mai este nicio cale de ieşire decât să alerge în braţele Mântuitorului.

Şi în aceste versete auzim strigătul după scăpare, iar apoi urmează salvarea. Cuvântul lui Dumnezeu a făcut această minune. „A trimis Cuvântul Său şi i-a vindecat şi i-a scos din gropile lor.“ Urmarea logică sunt jertfele de laudă. Cel mântuit îşi găseşte acum bucuria în a înălţa harul lui Dumnezeu şi în a-i aduce Lui mulţumire şi adorare.

Versetele 23-32

Imaginea, pe care o avem aici înaintea noastră, vorbeşte despre mărimea lui Dumnezeu şi despre nimicnicia omului. Ce este omul în comparaţie cu elementele dezlănţuite? „Se întorc şi se clatină ca un om beat şi toată înţelepciunea lor ajunge zadarnică.“ Ei pot să se îmbarce în semeţia lor îndrăzneaţă şi să fie convinşi în gândurile lor de puterea şi iscusinţa lor, că vor ajunge la ţintă.

Dar iată, Dumnezeu „a vorbit şi a stârnit vânt furtunos, care a ridicat valurile mării“. Cine poate vorbi ca El? Iov, care de altfel totdeauna avea ceva de comentat, a fost adus la tăcere de puterea şi mărimea Lui în lucrările creaţiei (a se vedea Iov 38 la 41). Aici, acei oameni au recunoscut neputinţa lor şi au strigat la Dumnezeu. El a răspuns din nou şi „i-a scos din necazurile lor“. Dar nu numai atât, El i-a adus şi la portul mult dorit. Acest loc vorbeşte despre siguranţă şi linişte, iar cel răscumpărat va savura atât siguranţa, cât şi liniştea în mijlocul acelora care se adună în Numele lui Isus.

Versetele 33-41

În acest psalm am observat diferite faze, prin care poate trece un suflet, înainte de a fi adus la cunoaşterea stării sale înaintea lui Dumnezeu şi la mântuire. Versetele 33 până la 41 ne dau o altă imagine impresionantă. După ce Domnul atrage la Sine pe un păcătos, nu îl lasă în voia sa. Desigur, el are pace cu Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus, dar el nu s-a cunoscut încă pe sine însuşi. Şi această cunoaştere este o parte necesară din educaţia lui Dumnezeu pentru copiii Săi. El vrea ca ei să recunoască ce este în inima lor (a se compara cu 2. Cronici 32:31 ). În zilele de bunăstare este uşor să mergi pe calea credinţei; dar cum este când „El schimbă râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat“ – cu alte cuvinte, când vin încercări asupra cuiva şi strigătul după eliberare nu este auzit imediat? Ce bine este atunci să ştii că Dumnezeu este acolo atât când este prosperitate, dar şi când este slăbiciune, şi totdeauna spre binele nostru!

Versetele 42-43

„Cine este înţelept va lua seama la aceste lucruri şi va înţelege îndurările Domnului.“ Oamenii acestui veac nu pot înţelege gândurile acestui psalm; ele sunt pentru ei închise, pentru că ei sunt străini de limbajul divin. Ei nu înţeleg căile lui Dumnezeu în disciplină şi judecătă; mai mult, ei spun: Dacă ar exista un Dumnezeu, atunci nu ar permite ca lucrurile să meargă astfel.

Dar credinţa se apleacă cu respect înaintea Lui şi spune, aşa cum este scris în Cuvântul Său: „Ferice de omul pe care-l disciplinezi Tu, Doamne, şi-l înveţi din legea Ta“ (Psalm 94:12). Şi aceasta ţine de „îndurările Domnului“. El îi educă pe ai Săi, având în vedere ce este cel mai bine pentru ei. „Cei drepţi vor vedea şi se vor bucura şi orice nelegiuire îşi va închide gura.“ Aceasta înseamnă: dacă privim cu inima integră şi sinceră la căile lui Dumnezeu, aşa cum ne sunt prezentate în acest psalm, atunci vom fi păziţi de nedreptate. Rezultatul este părtăşie cu gândurile lui Dumnezeu şi bucurie pentru inimă, chiar şi în disciplinarea Sa.

Psalmul 108

„Inima mea este tare, Dumnezeule! Voi cânta, da, voi cânta psalmi chiar cu sufletul meu.“ Acestea sunt cuvintele rostite de David, un israelit, care a cunoscut bunătatea lui Dumnezeu, atât el personal, cât şi poporul său. El s-a gândit la căile lui Dumnezeu cu Israel; el şi-a luat timp să cugete la căile lui Dumnezeu, iar zorii zilei l-au găsit preocupându-se cu acestea.

Ce exemplu demn de urmat avem înaintea noastră! Dis-de-dimineaţă era momentul când trebuia strânsă mana în pustiu. „Şi au strâns în fiecare dimineaţă... Şi la căldura soarelui se topea.“ Domnul foloseşte aceste exemple, ca să ne înveţe cu privire la timpul potrivit pentru citirea Cuvântului Său.

În versetele 7-9, David vorbeşte ca erou, care a avut victorie după victorie. Totuşi, el este deplin convins, că fiecare triumf asupra duşmanului a depins de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu (versetele 10-13). Nu este tot aşa şi cu noi pe teren duhovnicesc?

Psalmul 109

Versetele 1-20

Vom înţelege bine acest psalm, dacă ne vom îndrepta atenţia pe de o parte asupra lui Iuda Iscarioteanul şi a lui antihrist, iar pe de altă parte asupra lui Hristos şi a rămăşiţei iudaice. Faptul că Duhul Sfânt are aici în vedere pe acest ucenic al Domnului, aflăm din Fapte 1:20 , unde se spune că slujba lui va fi preluată de un altul; Petru s-a bazat pe versetul 8 al acestui psalm. David, scriitorul acestui psalm, a fost o unealtă a Duhului Sfânt, pentru a crea o imagine a acelui bărbat nefericit şi a caracterului său. Această prezentare este în concordanţă cu cuvintele Domnului: „dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut“ (Marcu 14:21 ). Iuda Iscarioteanul este un precursor al lui antihrist, duşmanul cel mai rău al iudeilor. Amândoi provin din poporul Israel şi amândoi sunt martorii bunătăţilor şi îndurărilor lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Unul L-a dat prins pe Domnul Isus cu o sărutare, celălalt îşi va ridica mâna împotriva poporului iubit al lui Dumnezeu.

Versetele 21-31

În versetul 22 Îl vedem pe Domnul Isus în umanitatea Sa aici jos. El a fost într-adevăr „întristat şi sărac“; a se vedea şi Psalm 40:17; iar inima Lui era rănită înăuntrul Său. Iuda Iscarioteanul ar fi trebuit să aibă milă de El, fiind zi de zi în apropierea Sa. Dar el nu s-a gândit „să se îndure, ci a persecutat pe cel întristat şi sărac şi pe cel cu inima zdrobită, ca să-l ucidă“.

Şi în versetul 25 se vorbeşte despre suferinţele sufletului Mântuitorului nostru: „Şi eu am ajuns de batjocura lor; când mă văd, ei dau din cap“; a se vedea şi Psalm 69:20; Matei 27:39 .

Încă un cuvânt despre antihrist, despre care avem o imagine în Iuda Iscarioteanul. În prima parte a acestui psalm, aceşti doi bărbaţi formează doar o persoană; aşa cum am văzut deja, ei sunt duşmanii evidenţi atât ai Domnului Isus, cât şi ai poporului Său. Aşa cum Iuda Iscarioteanul a umblat cu Domnul timp de trei ani de zile în făţărnicie, tot aşa antihrist îşi va descoperi adevărata gândire abia după ce se va arăta un timp în imaginea unui miel (Apocalipsa 13:11 ).

sursa: https://comori.org/