Categorie: Cartile Bibliei
Psalmul 101
În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce poporul Său: înţelepciune desăvărşită, onestitate şi dreptate. Această conducere va dura 1000 de ani; în acest timp, satan va fi legat şi astfel va fi incapabil să-i ispitească pe oameni ca să facă răul (a se vedea Apocalipsa 20:1-3 ).
Dar cum se mai poate păcătui totuşi în aceste condiţii favorabile? Din exemplele enumerate în versetele 3-5 şi 7-8 vedem că oamenii păcătuiesc nu numai când sunt ispitiţi de satan. Începând de la Adam, omul a preluat o natură rea, iar dacă omul nu veghează asupra lui însuşi, ajunge în păcat, chiar dacă satan nu îl ispiteşte în acest sens. Această realitate este foarte umilitoare pentru noi. Deoarece pentru omul care păcătuieşte în aceste condiţii nu mai există nicio scuză, este nimicit imediat ca un nelegiuit. Dar Domnul va privi cu îndurare spre oricine umblă în dreptate.
Psalmul 102
Versetele 1-2
În acest psalm, Hristos este pus din nou înaintea ochilor noştri pe calea Sa de suferinţe (versetele 1-11). Chiar şi titlul ne îndreaptă gândurile şi simţămintele pentru a putea privi acest subiect înălţător: „o rugăciune a celui întristat, când este copleşit şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului“. Să nu uităm că suferinţele sufleteşti ale Mântuitorului au început cu mult înainte de orele petrecute în Ghetsimani şi la Golgota. Bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu putem spune că viaţa Sa a fost un lanţ neîntrerupt de suferinţe.
Chiar şi cele relatate în Evanghelia după Luca 2:48-49 mărturisesc despre astfel de suferinţe. Isus era atunci un băiat în vârstă de 12 ani, dar încă de atunci L-a durut faptul că părinţii Lui nu-L înţelegeau. Ne vine greu să ne imaginăm simţămintele Sale, deoarece noi, datorită naturii noastre păcătoase, suntem obişnuiţi cu astfel de lucruri. Dar El era Emanuel (Dumnezeu cu noi) (a se vedea Matei 1:23 ); El a venit din cer, unde întotdeauna domneşte o armonie deplină cu privire la voia lui Dumnezeu; cu atât mai mult a simţit tot ceea ce era contrar ca fiind foarte dureros.
Versetele 3-7
La cercetarea acestui psalm trebuie să ne gândim mereu că Isus a fost Om adevărat, un om ca şi noi, dar fără păcat. Desigur, El nu a încetat niciodată să fie Fiul lui Dumnezeu, dar aici nu avem în faţa noastră această latură a Persoanei Sale. Ca Om a simţit din plin toată împotrivirea din partea păcătoşilor (Evrei 12:3 ), repulsia, dispreţul şi ura lor (a se compara cu Isaia 52:14 ; 53:3 etc.). Versetele acestui fragment de psalm ne lasă să privim la durerile sufletului Său.
Duhul Sfânt foloseşte expresii puternice aici: „Pentru că zilele mele pier ca fumul şi oasele îmi ard ca un tăciune.“ Să nu trecem indiferenţi pe lângă aceste relatări ale suferinţelor sufleteşti ale Domnului nostru! El a fost Cel singur; această singurătate este prezentată în versetele 6 şi 7. Poate până astăzi nu ne-am gândit atât de mult la aceste suferinţe ale Sale; dar merită să cugetăm la ele. Cu cât ne vom îndrepta mai mult atenţia spre ele, cu atât mai aproape va fi de noi Persoana preţioasă a Mântuitorului nostru.
Aşa cum am amintit deja, din versetele 6 şi 7 putem deduce cât de mult a suferit Domnul nostru datorită singurătăţii. Nouă ne vine greu să înţelegem aceste suferinţe ale Sale, deoarece noi trăim cu oameni asemenea nouă. Dar El, deşi era Om, a fost Cel sfânt şi Cel drept; în această postură, El era singur în mijlocul unui neam păcătos. El a simţit singurătatea în mijlocul familiei Sale şi a ucenicilor Săi, pentru că nimeni nu-L înţelegea. Chiar şi în mijlocul poporului, El era ca „un pelican din pustiu şi ca o cucuvea din dărâmături“; El ştia că acei oameni vor striga curând sub conducerea mai-marilor lor: „Să fie răstignit“ (Matei 27:20-22 ).
Versetul 7 ne aminteşte de acea întâmplare, când Domnul a stăruit toată noaptea în rugăciune (Luca 6:12 ). În oraşe şi în sate, oamenii dormeau; şi ucenicii Săi s-au retras să se odihnească, dar El veghea. El era ca o „păsăre singuratică pe un acoperiş“. Să nu uităm că această stare de singurătate a însemnat o durere continuă pentru El.
Versetele 8-11
„Vrăjmaşii mei mă batjocoresc toată ziua.“ Deşi în Evanghelii nu citim des despre batjocorirea Sa de către duşmanii Săi, profetul Isaia ne spune detaliat despre această latură a suferinţelor Domnului. El era „ca Unul de la care îţi ascunzi faţa; era dispreţuit şi noi nu L-am preţuit“ (Isaia 53:3 ). Pe lângă această dispreţuire pe faţă, Domnul a simţit batjocura din inimile duşmanilor Săi: „Vrăjmaşii mei mă batjocoresc toată ziua.“
Ce să spunem când citim cuvintele din versetul 9? Pâinea şi băutura sunt nevoile noastre zilnice; pentru Domnul însemnau tristeţea sufletului şi lacrimi. Cât de puţin ne gândim la aceasta, când citim Evangheliile! Suntem înclinaţi să gândim că El a plâns numai de două ori: de exemplu, în Ioan 11:35 şi Luca 9:41 ; dar acest verset ne permite să privim mai adânc în zona suferinţelor sufleteşti ale Domnului. Cât de preţios va deveni El pentru noi, dacă L-am însoţi cu atenţie pe calea suferinţelor Sale!
Am văzut că acest psalm are ca subiect pe Hristos. Cum să înţelegem versetul 10? „ ...pentru că Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat jos.“ Să ne gândim mai întâi la Adam. Dumnezeu l-a ridicat, i-a dat primul loc în creaţie. Dar după ce a păcătuit, a fost alungat din poziţia sa. În Hristos vedem al doilea Adam. El a venit în lume, pentru a ocupa locul primului om şi apoi să fie înălţat ca Fiul Omului. Dar ca urmare a păcatului, pe care El l-a luat asupra Sa ca Locţiitorul nostru, El a trebuit să simtă această realitate: „m-ai aruncat jos“.
Inimile noastre sunt mişcate când citim despre furia şi mânia lui Dumnezeu, care au venit asupra Sa. Ca Om a gustat tot ceea ce este descris în versetele 1 la 11. Cu gândul la ceea ce avea să vină asupra Lui datorită păcatelor noastre, El spune: „Zilele mele sunt ca o umbră care se lungeşte şi mă usuc ca iarba.“ Să nu uităm că Cel care vorbeşte aici a venit din slava cerului, pentru a împlini voia lui Dumnezeu.
Versetele 12-28
Hristos, Locţiitorul nostru care a suferit, nu rămâne la suferinţele Sale; subiectul din versetele 12-22 este ceea ce Îl preocupă mai degrabă pe El. În loc să Se gândească la Sine, El priveşte la Cel care L-a aruncat jos, a Cărui amintire este din generaţie în generaţie. Este înălţător să vedem cât de mult este El aici Om adevărat; şi totuşi, El este Acela care a întemeiat pământul la început.
Domnul stă aici în faţa noastră şi merită toată adorarea: Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Ca Om, El S-a rugat: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele!“ El a simţit, desigur într-un mod desăvărşit, ceea ce ar simţi oricare dintre noi, dacă ar fi luat de pe pământ în floarea vârstei. La rugăciunea Sa, vine răspunsul divin: „anii Tăi sunt din generaţie în generaţie... Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“ Aici se aduce prin Duhul Sfânt dovada că Cel care Se roagă este Fiul lui Dumnezeu (a se compara cu Evrei 1 , în mod deosebit versetele 8-12). Să facă Domnul ca acest psalm să devină mereu subiectul cugetării noastre!
Psalmul 103
Versetele 1-2
Acest psalm este probabil cel mai des citit; este un psalm de laudă, de mulţumire şi de admirare a căilor lui Dumnezeu în bunătate şi în îndurare. Fiecare copil al lui Dumnezeu poate spune cuvintele: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Său cel sfânt!“
Cât de important este şi îndemnul: „Nu uita niciuna din binefacerile Lui!“ Binefacerile Tatălui nostru ceresc sunt infinit de multe; cine le-ar putea număra? Nu suntem oare în pericol să trecem cu vederea peste ele, fără să mulţumim pentru ele? Pe de altă parte, am putea face o constatare plăcută, şi anume: dacă am începe să numărăm binefacerile Domnului, am rămâne uimiţi cât de multe sunt. Nu sunt întotdeauna lucruri care bat la ochi, ci mai degrabă lucruri mărunte, pe care oamenii nu le bagă în seamă. Dar cel care are un ochi atent, le vede şi se bucură de ele. Aceste bunătăţi sunt adevărate daruri preţioase ale Tatălui nostru ceresc, daruri pentru care putem să-i mulţumim. Cât de mult Se bucură inima Sa, când vede că nu trecem neatenţi pe lângă bunătăţile Lui!
Versetele 3-5
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu iertător; El iartă pe orice păcătos, care vine cu căinţă la El. Cu privire la credincioşi citim în 1. Ioan 1:9 : „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.“
Promisiunea: „El... care-ţi vindecă toate bolile tale“ se referă la Israel. Dumnezeu a spus poporului Israel prin Moise: „Dacă vei asculta cu tot dinadinsul de cuvântul Domnului Dumnezeului tău.... nu voi pune peste tine niciuna din plăgile (bolile) pe care le-am pus peste Egipt; pentru că Eu sunt Domnul care te vindecă“ (Exod 15:26 ). În Împărăţia de o mie de ani, acest cuvânt se va împlini deplin. Lăsând să treacă prin faţa ochilor noştri interiori bunătatea, îndurarea şi răscumpărarea din groapă, nu vrem să trecem cu vederea faptul că totul se bazează pe lucrarea lui Hristos la Golgota. Dumnezeu a văzut dinainte rezultatele acestei lucrări şi de aceea a putut să-i inspire lui David, autorul acestui psalm, cuvintele: „care-ţi răscumpără viaţa din groapă“.
Versetele 6-12
„Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.“ Ce mângâiere să ştim aceasta! Lumea în care trăim este caracterizată de nedreptate şi asuprire: chiar dacă aceasta din urmă este deseori acoperită, totuşi este larg răspândită. Dar există Unul care judecă totul drept, şi la timpul potrivit va lăsa să strălucească dreptul alor Săi, care a fost poate călcat în picioare.
„El nu ne-a făcut după păcatele noastre, nici nu ne-a răsplătit după nelegiuirile noastre.“ Citind aceste cuvinte ne gândim implicit la ceea ce s-ar fi întâmplat cu noi, dacă ar fi trebuit să suportăm pedeapsa pentru păcatele noastre. Aceasta ar fi însemnat o pedeapsă veşnică. Dar, mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu! Păcatele noastre au fost ispăşite şi vina a fost plătită, pentru că Locţiitorul nostru a suferit pentru noi la cruce. Pentru a ne aduce o siguranţă în această privinţă, ne este dat aici exemplul cu depărtarea dintre răsărit şi apus, care, după cum ştim, nu se pot atinge niciodată – realitate care este şi mai mult subliniată în Noul Testament.
Versetele 13-22
În versetele 11, 13 şi 17 citim despre bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu în legătură cu temerea de Dumnezeu. Sfânta Scriptură mărturiseşte de multe ori, că Dumnezeu este bun. El este bun faţă de toţi oamenii (Romani 2:4 ), pentru că bunătatea Sa este aceea care doreşte să-i determine să se pocăiască. În aceasta vedem bunătatea Sa în general. Pe lângă aceasta, este o anumită măsură de bunătate a Sa şi de îndurare faţă de cei care se tem de El. Să nu fim indiferenţi, mai ales că profităm de ea; de aceea, să umblăm în teamă de Dumnezeu şi să evităm tot ceea ce nu i-ar plăcea lui Dumnezeu!
Versetele 13 şi 14 mărturisesc de asemenea despre îndurarea Sa; cât de îndurătoare şi de blândă este sentinţa Sa pentru cei care se tem de El! Dar cine consideră că se poate baza pe aceasta într-un mod uşuratic şi spune că Dumnezeu ştie că suntem slabi, acela se înşală. Având în vedere scurtimea vieţii noastre, să dorim să stăm de partea temerii de Dumnezeu! Versetele de încheiere se referă la timpul în care Domnul va domni în Împărăţia Sa şi totul va înălţa cântarea de laudă la adresa Lui.
Psalmul 104
Versetele 1-12
Aici suntem introduşi în vistieria înţelepciunii, mărimii şi puterii lui Dumnezeu. Psalmistul exclamă plin de uimire: „Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti foarte mare, Tu eşti îmbrăcat în măreţie şi splendoare!“ Versetele 2-9 ne conduc cu gândul la începuturile creaţiei. Relatarea biblică despre acele evenimente este de o frumuseţe şi de o măreţie deosebită. În faţa unui astfel de tablou, credinţa se înclină cu admiraţie înaintea Dumnezeului-Creator. Lumea poate se întreabă cum au fost create toate acestea, iar ştiinţa poate să ridice ipotezele ei; dar noi „prin credinţă pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu“ (Evrei 11:3 ). Cât de mare şi cât de preţioasă este o astfel de credinţă, care ne transpune în starea de a înţelege lucrurile minunate ale creaţiei! La fel ca scriitorul acestui psalm, privim cu admiraţie şi cu uimire în acest teritoriu uriaş, iar pe de altă parte ne simţim aici ca acasă, pentru că Dumnezeul atotputernic, izvorul tuturor lucrurilor create, a devenit Tatăl nostru prin Isus Hristos.
Versetele 13-35
Cu cât citim cu mai multă credinţă Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine înţelegem cum au devenit toate. În acest psalm, minunile se înşiră una după alta, dar credinţa le înţelege pe toate. Aici stăm ca în faţa unei mari expoziţii, în care putem privi obiecte, unele după altele. Să facă Domnul să învăţăm să stăm liniştiţi sub conducerea Duhului Sfânt şi să admirăm adorând! Desigur, adesea este vorba despre lucruri, la care nu vedem imediat ceva neobişnuit, dar care totuşi sunt pline de dovezi ale slavei lui Dumnezeu. „Gloria Domnului va fi pentru totdeauna: Domnul Se va bucura de lucrările Sale.“
După ce autorul acestui psalm a privit câteva din lucrările din creaţia Dumnezeului nostru, el exclamă: „Voi cânta Domnului toată viaţa mea, voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi fi.“ El a fost un om credincios, şi ca atare L-a lăudat pe Dumnezeu pentru mântuirea pe care a aflat-o; dar pe lângă aceasta avea un ochi deschis la minunile Sale. Să ne asemănăm tot mai mult cu el!
sursa: https://comori.org/