Categorie: Cartile Bibliei
Psalmul 120
În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu ocazia sărbătorilor Domnului, când poporul se suia la Ierusalim (a se compara cu Psalm 122:1-2). În aceşti psalmi vom observa mâhnirea sufletului în diverse stări, corespunzător împrejurărilor prin care a fost condus poporul.
În versetele citite auzim plângerea unui om drept, care trebuia să stea un timp în Meşec şi să locuiască în corturile Chedarului. Aceste două locuri se aflau în afara graniţelor Canaanului; Meşec în nordul, Chedarul în estul ţării promise. Indiferent de ce punct cardinal era vorba, pentru un israelit credincios era amarnic să trebuiască să trăiască dincolo de graniţele patriei sale, în mijlocul minciunii şi a înşelăciunii. Cât de adesea a strigat el în strâmtorarea lui către Domnul!
În acest psalm auzim glasul rămăşiţei lui Israel, care jeleşte cu privire la răutatea lui antihrist. Dar eliberarea va veni, aşa cum dă de înţeles versetul 4.
Psalmul 121
Cel drept ştie că ajutorul poate fi aşteptat numai de sus; el „vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul“. Duhul Sfânt foloseşte aceste cuvinte pentru a ne aminti de atotputernicia lui Dumnezeu. Dacă El a putut chema la existenţă cerul cu miriadele sale de stele şi pământul cu toate lucrările minunate de pe el, cu cât mai mult îl va putea ajuta pe cel lipsit de ajutor!
Cu asemenea exemple, Dumnezeu întâmpină credinţa noastră mică. Şi ce bine să ştim că Cel care ne păzeşte nici nu dormitează, nici nu doarme! Preţioasă este şi indicaţia din versetul 3. Noi suntem într-o lume plină de pericole şi ispite, iar duşmanul caută să ne aducă la cădere prin ele. Totuşi celui ce se teme de Dumnezeu i se strigă: „Atunci vei umbla în siguranţă pe calea ta şi piciorul tău nu se va poticni“ (Proverbe 3:23 ). Mai departe ni se spune aici: „Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.“ Credinciosul care stă în apropierea Domnului poate afla adevărul preţios al acestui verset.
Psalmul 122
Versetele 1-2
Acest psalm ne arată sentimentele unui israelit credincios când se apropiau sărbătorile Domnului. După cum ştim, toate aceste sărbători trebuiau să fie sărbătorite în Ierusalim, deoarece jertfele care se jertfeau acolo erau în legătură cu templul şi altarul. În Deuteronom 12:13 citim: „Ia aminte să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care-l vei vedea, ci în locul pe care-l va alege Domnul într-una din seminţiile tale, acolo să aduci arderile tale de tot şi acolo să faci tot ce îţi poruncesc eu.“
Dorim să amintim aici că gândurile lui Dumnezeu în legătură cu noi sunt scrise în Noul Testament (a se vedea Evrei 13:12-15 ). Pentru noi, locul este în afara taberei religioase unde a fost scos Isus; acolo trebuie să aducem jertfele noastre de laudă în legătură cu sărbătoarea Cinei la Masa Domnului. Având în vedere un asemenea privilegiu, să ne bucurăm şi noi de fiecare dată când ne adunăm în jurul Persoanei Domnului!
Versetele 3-9
Cum să punem în legătură versetul 1 al acestui psalm cu versetul 5? În primul, scriitorul vorbeşte despre bucurie, în celălalt, despre judecată. Şi aici este vorba despre un principiu divin. Adevărata bucurie se găseşte numai acolo unde se face o judecată dreaptă şi răul este dat afară. Când împăraţii din Ierusalim s-au dedat slujbei idolatre, în cetate nu a domnit o bucurie pe placul lui Dumnezeu. „Tronurile de judecată, tronurile casei lui David“ au fost îndepărtate amândouă în acelaşi timp; astfel, răul s-a putut răspândi, iar templul a fost întinat. Ar fi fost cu totul altfel, dacă judecata s-ar fi făcut după gândurile lui Dumnezeu! A se vedea Deuteronom 17:8-13 .
Principiul amintit mai sus are şi astăzi deplină valabilitate în Adunarea lui Dumnezeu. La începutul Faptelor Apostolilor vedem mare bucurie printre credincioşi, dar în acelaşi timp şi „tronurile de judecată“ (capitolul 5:1-11). Cum stau lucrurile astăzi? Într-o adunare locală există de asemenea, vorbind în imagini, „tronuri de judecată“. Ca urmare a efectului Duhului Sfânt, răul este descoperit şi osândit cum vrea Dumnezeu (a se compara cu 1. Corinteni 5 ).
Psalmul 123
„Îmi ridic ochii spre Tine, care locuieşti în ceruri!“ Aceste cuvinte sunt binefăcătoare pentru inimă. La cine ne înălţăm inimile, când trecem prin tristeţe şi durere, când vrem să ştim calea corectă sau chiar şi atunci când suntem mulţumitori pentru nenumărate bunătăţi pe care le primim zilnic? Privirea se îndreaptă mereu în sus, spre Acela care conduce soarta noastră.
Dar noi Îl cunoaştem altfel pe Dumnezeu decât israeliţii şi suntem într-o altă legătură cu El. Pentru ei, El era Cel Atotputernic, care tronează în cer; pentru noi, dimpotrivă, El a devenit Tatăl nostru în Hristos Isus. Noi stăm faţă de El într-o poziţie privilegiată, de copii iubiţi faţă de un Tată binevoitor.
Versetul 2 vorbeşte despre o relaţie sensibilă între rob şi stăpânul său (a se compara cu Psalmul 32:8 ). Este preţios că putem să ne însuşim şi aceste cuvinte. Este o asemenea relaţie strânsă partea tuturor credincioşilor? Cine doreşte şi îngrijeşte părtăşia cu Domnul, poate savura o astfel de relaţie strânsă.
Psalmul 124
Aici vedem într-un mod profetic rămăşiţa iudaică înainte de intrarea ei în Împărăţia de o mie de ani. Aceşti iudei credincioşi privesc înapoi la timpul dureros de necaz, când li se părea că împotrivitorii i-ar fi înghiţit de vii.
Expresiile folosite în versetele 3-5 sunt foarte puternice. Ele se referă la pericolele extraordinare prin care acea rămăşiţă va trece: din afară strâmtorare din partea asirianului împreună cu alte naţiuni, iar în ţară din partea antihristului. Primii au fost dintotdeauna duşmanii conspiratori ai lui Israel, iar al doilea, profetul mincinos, este cel mai groaznic persecutor al tuturor celor care nu vor accepta semnele fiarei. Dar în mijlocul acestor împrejurări foarte dure, aceşti iudei credincioşi privesc în sus la Domnul, iar încrederea lor nu va fi dată de ruşine. Ei se pot lăuda: „Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!“
Versetul 7 cuprinde o ilustrare frumoasă a ceea ce şi noi putem experimenta când ne încredem în Domnul. Cât de adesea întinde păsărarul, satan, în ascuns cursele sale – totuşi, în zadar pentru cel care stă în apropierea Domnului!
Psalmul 125
Chiar dacă şi acest psalm se referă în mod deosebit la Israel, putem totuşi să vedem în el un gând foarte preţios: „Cei care se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină...“ Ce valoare are încrederea în Dumnezeu! Credinciosul care se încrede în El, nu este aruncat încoace şi încolo; el nu tremură când aude o veste rea, pentru că ştie că Domnul stă peste toate şi poate ajuta. Ce preţioasă este o asemenea încredere! Aşa cum am amintit deja, încrederea este strâns înrudită cu credinţa; amândouă sunt de fapt strâns legate. Prin credinţă L-am cunoscut pe Domnul, şi prin credinţă creştem în cunoaşterea Lui. Putem să înţelegem că în măsura în care Îl cunoaştem pe El creşte şi încrederea noastră. El poate permite ca noi să trecem prin încercări, dar suntem convinşi puternic că El dirijează în înţelepciunea Sa totul spre binele nostru; a se compara cu Romani 8:28 .
Psalmul 126
Vom înţelege bine acest psalm dacă citim primul capitol al cărţii Ezra. Conform profeţiei lui Ieremia (Ieremia 25:11 ), Iuda şi Beniamin au fost duşi la Babel, unde au trăit 70 de ani în captivitate. Când a trecut acest timp, Domnul i-a poruncit împăratului Cirus să reconstruiască templul în Ierusalim şi să trimită înapoi în ţara lor pe iudeii prinşi. La acel timp se referă cuvintele: „Când a întors Domnul pe captivii Sionului, eram ca cei ce visează. Atunci gura ne era plină de râs...“
Acest psalm se referă între timp nu numai la trecutul acestor două seminţii; ce vedem aici este în acelaşi timp un prolog al restabilirii definitive a lui Israel şi al întoarcerii sale în ţara părinţilor. Aceşti credincioşi au un timp greu în urma lor; ei au trecut cu lacrimi prin necazul cel mare, dar acum pot secera cu bucurie. Versetul 6 ne aminteşte în mod special de Domnul Isus. „Va vedea din rodul muncii sufletului Său şi va fi satisfăcut“ (Isaia 53:11 ).
Psalmul 127
Acest psalm subliniază faptul că totul depinde de binecuvântarea lui Dumnezeu. Toată munca şi osteneala este în zadar, dacă El nu dă binecuvântarea Sa. Avem aici un principiu de cea mai mare însemnătate. O lucrare a început probabil în împrejurările cele mai favorabile; ea nu va duce la un rezultat bun, dacă Domnul nu poate să-Şi dea binecuvântarea asupra acelei lucrări. Lumea judecă altfel; ea este mulţumită dacă se obţine succesul pământesc. Dar „ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul?“ (Matei 16:26 ). Şi credinciosul este în pericol să judece lucrurile numai după exterior, iar binecuvântarea lui Dumnezeu, care nu se arată totdeauna în succesul material, să nu o ia în seamă. Să fim atenţi! Duşmanul se străduieşte mereu să ne îndrepte atenţia asupra a ceea ce este vizibil şi să ne tulbure vederea, ca să nu vedem binecuvântarea pe care Domnul vrea să ne-o dea. De aceea să punem la inimă în mod deosebit primele două versete!
Psalmul 128
Aici este subliniată teama de Dumnezeu şi binecuvântarea care o însoţeşte. Acest psalm arată urmările temerii de Dumnezeu în legătură cu Israel, dar în primul verset nu există nicio limitare: fericirea este partea fiecăruia care se teme de Dumnezeu. În Psalmul 31:19 citim: „Ce mare este bunătatea Ta pe care ai păstrat-o pentru cei care se tem de Tine.“
În cele mai multe locuri unde este amintită teama de Dumnezeu nu ne gândim la frică sau tremur înaintea unui Dumnezeu sfânt. Din contră, dacă ne lăsăm călăuziţi de teama de Dumnezeu, posedăm o anumită sinceritate faţă de Dumnezeu. Cine umblă în teama de Dumnezeu, evită răul; putem să spunem de asemenea: cine rămâne în dragostea lui Dumnezeu, se ţine departe de orice păcat. Astfel, teama de Dumnezeu şi dragostea sunt unite una cu alta; a se compara cu Isaia 11:3a , unde este ilustrat acest gând într-un mod frumos. În încheiere mai amintim şi Psalmul 25:14 ; acolo citim că Domnul comunică intim, confidenţial cu cei care ce se tem de El (a se vedea nota de subsol).
Psalmul 129
În versetele 1-3 avem un rezumat scurt al pedepselor dureroase, prin care Israel a trebuit să treacă de la începutul istoriei sale. Adeseori a fost asuprit de duşmanii săi; slujba idolatră şi neascultarea au adus tot mereu noi pedepse din partea lui Dumnezeu peste acest popor îndărătnic. Dar cu toate că naţiunile duşmane se gândeau să îl elimine, totuşi Israel poate spune la sfârşitul timpului: „nu m-au învins“. Punctul culminant al suferinţelor sale îl găsim în versetul 3: „Plugarii au arat pe spatele meu, au tras brazdele lor lungi.“ Rămăşiţa este aceea care vorbeşte aici.
După cum am văzut de mai multe ori în psalmi, Hristos Se face una cu rămăşiţa. El a aflat într-adevăr ce exprimă Duhul Sfânt prin aceste cuvinte profetice, a se vedea Matei 27:26 ; Marcu 15:15 ; Ioan 19:1 . Răscumpărătorul nostru, Domnul slavei, nu S-a împotrivit să nu se aplice acest tip de pedeapsă dură, insultătoare pe trupul Lui. Să ne gândim mai mult la calea de ocară şi ruşine, pe care a mers El din cauza noastră!
Psalmul 130
Versetele 1-4
În aceste versete vedem un suflet care Îl roagă pentru ajutor pe Dumnezeu, pe care L-a jignit. Dacă Dumnezeu va lua aminte la nelegiuirea omului, nu va exista nicio speranţă pentru el; omul va fi pierdut, dacă problema păcatelor lui nu va fi rezolvată. Dar Dumnezeu să fie veşnic lăudat! – există iertare la El, iertare pentru orice păcătos care se pocăieşte, care vine la El, cât şi pentru credinciosul care greşeşte. Când un credincios, care a căzut, poate să spună din inimă: „Din adâncuri Te chem, Doamne!“, atunci aceasta este un efect al harului şi al îndurării lui Dumnezeu. Credinciosul este conştient de greşelile lui, iar în lumina Cuvântului îşi recunoaşte starea adevărată înaintea lui Dumnezeu. Domnul a mers după el în credincioşie şi răbdare şi nu i-a dat odihnă până nu a avut loc întoarcerea. În legătură cu iertarea citim în versetul 4: „ ...ca să fii de temut“. Iertarea primită poate acţiona în credinciosul reabilitat, ca el să se ferească de orice ar putea necinsti Numele Domnului.
Versetele 5-8
După ce sufletul a recunoscut starea lui şi a aflat o reabilitare deplină, tânjeşte acum după Domnul şi Cuvântul Lui. Cum ar putea să dorească iarăşi lucrurile prin care a fost scufundat în adânc? Avem aici un frumos rezultat al disciplinei, pe care Domnul trebuie să o aplice câteodată la ai Săi.
Citim mai departe: „Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa.“ Ce dor se dezvăluie în aceste cuvinte! Nu exprimă ele sentimentele robului care îl aşteaptă pe stăpân? Noaptea, care a început cu respingerea lui Hristos (a se compara cu Ioan 13:30b ; 9:4-5 ), se întunecă tot mai mult; dar noi trebuie să ne asemănăm oamenilor care aşteaptă venirea Domnului; a se vedea Luca 12:35-37a . Ca şi copii ai luminii suferim în întunericul gros al acestei lumi, şi cu cât mai mult sporeşte păcatul şi se extinde stăpânirea lui satan, cu atât mai mult tânjim după patria veşnică.
Psalmul 131
În Psalmii 129 , 130 şi 131 vedem un progres frumos. El începe cu încercarea şi pedeapsa adâncă, prin care a trecut rămăşiţa (Psalm 129). În Psalmul 130 avem apoi un rezultat al acestei pedepse, şi anume convingerea că Dumnezeu a acţionat în dreptate şi îndurare. La sfârşit, în Psalmul 131 , este exprimată convingerea că după ce sufletul este înţărcat de tot ce doreşte aici jos, ceva nu i se poate lua, şi anume Domnul Însuşi. Psalmistul şi-a potolit sufletul; el se asemăna unui copil înţărcat lângă mama sa. Mama îi era mai de preţ decât orice lucru, la care trebuia să renunţe. Aşa este şi pentru noi când trecem prin asemenea experienţe. Domnul ne va deveni mai preţios; noi căutăm înainte de toate apropierea Lui, acolo ne merge bine. Ce ar putea fi mai important decât o cunoaştere mai adâncă a Persoanei Domnului Isus? Şi să nu uităm: tot ce ne determină să ne sprijinim mai mult pe El înseamnă un câştig, atât pentru timpul acesta, cât şi pentru veşnicie.
sursa: https://comori.org/