Salvatorul!

Pășeam adesea pe cărări întunecate
Păcatu-mi urmărea ființa-ntreagă
Eram pierdut; simțiri demult plecate
De-acum îmi cuprindeau ființa toată.

Pășeam străin pe străzi
Și nu vedeam LUMINA
Oftând, îngândurat, pe lângă brazi
Un fulg de nea îmi atingea inima.

Și-o clipă, copleșit, am stat pe gânduri,
Și am privit cum fulgul, încet - încet se stinge
Și-atunci, căzut, imagini rânduri rânduri
Cu lacrimi pe obraz îmi aduceau aminte...

De viața ce-am trăit-o
Călătorind stingher și singur
De iubirea ce n-am dăruit- o
Și n-am șiut de CER să mă asigur.

De timpul meu pierdut pe nicăieri
De alergarea mea pustie
De ale mele vise, ce mai ieri
Le așterneam pe-o foaie de hârtie...

Credeam că totul e al meu, mi se cuvine -
Am vrut să am averi , palate
Dar n-am știut că ziua cea de mâine
Nu e a mea, și dacă plec, rămân aici jos toate.

Și-atunci o voce blândă ce mi-a șoptit frumos
Mi-a spus: " Eu sunt Păstorul Bun și te aștept să vii
La ușa inimii tale, Eu am bătut duios
Căci vreau să fi cu Mine, în cer, în veșnicii.

Căci te aștept de mult cu brațele deschise
Te-aștept dintotdeauna, Te-am așteptat cu dor
Să te întorci la Mine cu brațele întinse
Să vi și să bei apă, din veșnicul izvor!"

Zdrobit, cu lacrimi, eu am îngenunchiat
Și am cerut iertare pentru a mea grea vină
Și-acum, din nou, cu pace, ușurat,
Am fost îndată inundat de Dragostea Divină.

Și-acum, din nou, eu am Lumină
Și drumul meu nu-i sumbru și nu-i întunecos
Căci fulgul cel trimis din Patria Divină
Mi-a ațintit privirea înspre al meu Hristos.

Acum am pace sfântă, acum sunt fericit
Căci am un Domn în ceruri ce mi-a iertat păcatul
Și sunt din nou, cu Domnul meu iubit
Eu îi sunt fiu, iar El e SALVATORUL!

Amin!