Prinzonieri făr de speranță

Prinzonieri fără speranță,
Ne târâm orbi prin mocirlă,
Bolnavi greu de dimineață,
Pân spre seară morți de silă.

Suspinăm ca-n pragul morții,
Ne scârbim și de mâncare,
Ieri păcate mari cât munții,
Mâine plâns făr de-ncetare.

Dragostea, dar și-ndurarea,
Jerfa Fiului Ceresc,
Nouă ne-a donat iertarea,
Drama Tatălui Ceresc.

Evanghelia e vestită,
Prin Cuvântul cel Slăvit!
Dar lumea e pocăită?
Și-i pe drumul drept croit?

Și noi iar ne răzvrătim,
Făcandu-ne al Lui vrășmaș,
Iarăș ne imprietenim,
Și luăm păcatul ca părtaș?

Dragostea e o lumină,
Ea chiar vine; zboară lin...
Suferinți negre alină,
Și-ți împrăștie greul chin.

Dragostea-n văpăi, suvoaie,
Curge-n flăcări să topească,
Inimile reci, greoaie,
Cari nu pot ca să renască.

Dragostea-i un sacrificiu!
Hai jerfește-te pe tine,
Să devii iarăș Om viu,
Și El să locuiască-n tine.

Dragostea e vindecarea,
Iubitului Meșter Olar,
Am renăscut din iertarea,
Care ni s-a dat prin har.

Dragostea este mai mult,
Cât am vrea noi să-nțelegem,
Eu cu tine vreau s-o ascult,
Împreună hai să mergem.

Despre dragoste vorbesc?
Pentru min sau pentru tine?
Nu pot sa te sfătuiesc,
Mustrarea-i doar pe mine!..

Tu cari așa fără vină...
Dormi cu sufletu (n) m-păcat,
Ieși afară la lumină,
Și apoi, te declar salvat.

Tu ce piatr-ai ridicat,
Spre femeia păcătoasă,
Vrei sa fii primul ce-a dat,
Sau rușinea te apasă ..?