Pocăința

Un cuvânt care naște confuzie-n lume
Nu-i iubit de cei mulți, nici păstrat în albume.
Chiar și-o frază devine inamic principal,
De nu-i faci analiză și te lași dus de val.

Un cuvânt neînțeles în a lumii credință,
Este cel botezat de Hristos: ,,pocăință’’.
Pentru mulți reprezintă o schimbare totală,
Pentru alții e gafă (fantezistă) bizară.

Pocăința-i trăirea înmuiată-n credință.
E o luptă continuă care cere silință.
E sămânța răbdării ce te face umil,
Când devii peste noapte în Hristos un copil.

Pocăința e ceasul ce trezeşte devreme
Ochiul, mintea, și trupul, care plânge și geme.
Nu-i arbitrul cel liber ce în tine îl porți.
Pocăința nu înseamnă lașitate. Nici hoți!

Pentru unii e palmă, alții văd că-i corectă.
Alții-o strâng (mai) la piept, pentru unii, e sectă.
Neînțeleasă va fi, cu-adevărul ce doare,
Pocăința nu-i zahăr, mai degrabă e sare!

E-un cuvânt ascuțit, ce lovește-n timpane.
E pelinul din miere, pentru alții, milioane.
Pocăința mai este... un contract încheiat
Și o carte de muncă, unde-i scris ce-am lucrat.

Pocăința e floarea din ghiveciul căinței,
Ce-i udată cu lacrimi, la tulpina credinței.
Pocăința nu-i fală, nu-i câștig pământesc,
Este drumul ce duce, spre Împăratul ceresc!

Pocăința e crucea, răstignindu-l pe ,,eu’’!
Fără ea nu-L iubim pe Hristos, Dumnezeu.
Pocăința înseamnă Duhul Sfânt să primești,
Transformarea gândirii, ca-n Isus să trăiești!

Viorel Balcan 28 noiembrie 2013