text Poezii crestine

Omul care-i înțelept are în inimă iubire!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Omul care-i înțelept are în inimă iubire!


Omul, ce răul respinge
Și urmează calea dreaptă
Cu Isus, tot va învinge
Căci Cerul cel sfânt l-așteaptă

Omul care-i fericit
Pe Dumnezeu Îl cinstește
Căci e drept și chibzuit
Și dreptatea o iubește

Se abține să bârfească
Pe acei din jurul său,
Vrea mai bine să vorbească
De harul lui Dumnezeu

El vrea să îi înștiințeze
Pe acei ce nu cunosc
Și vrea să-i avertizeze
Pe acei ce o dată au fost

Fii ai Domnului Isus
Dar acum, s-au depărtat
Căci îi vrea la Ceruri sus
Lângă marele Împărat

Omul care-i înțelept
Are în inimă iubire
Este priceput, deștept
Lui Isus, Îi dă mărire

Și al Său Cuvânt divin
Îl respectă cu strictețe
Cugetul lui este plin
De iubire și tandrețe

Cel care plăcere simte
În Cuvântul lui Isus
Și iubește cele sfinte
Este un rob umil, supus

Este în tot ascultător
Nu se abate nici un pas
Este binefăcător
Urmează al Domnului glas

Cugetă și se gândește
Ce-i mai bine de făcut
Căci pe Isus Îl cinstește
Pentru El, nimic nu-i mult

Orice Domnul i-ar pretinde
Cu drag ar înfăptui
Căci inima lui se aprinde
Pentru El, ar și muri

Bine calea el o știe
Și o urmează negreșit
Căci sus în Împărăție
Vrea ca să fie primit!

Amin

Câmpia Turzii, 3 aprilie 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise