text Poezii crestine

Mai ai o șansă astăzi cât nu e prea târziu

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Iubește, uită, iartă, să poți înainta,
Viața este scurtă, intri și ieși din ea!
Aleargă anotimpuri, noi suntem mai cuminți,
În irişi avem cerul, în plete-avem arginți!

Să nu uitați prieteni, puțin a mai rămas,
Vă pregătiți intrarea pe verdele imaş!
Căci fiecare viață, avea-va un sfârșit,
Ți-ai pus tu întrebarea: "Sunt oare pregătit?"

Privește înainte, ce a fost mult s-a dus,
Puținele cuvinte, nu prea mai au de spus!
Poverile de veacuri apasă tot mai greu,
Ferice e de-aceia ce-L au pe Dumnezeu!

Nu, nu există teamă când ști că ești al Lui
Şi fiecare clipă o-nchini doar Domnului!
Noi știm că despărțirea de trupul pământesc,
E-o poartă de intrare-n locașul cel ceresc!

E-o bucurie sfântă să fii răscumpărat,
Să ai încredințarea că ești un fiu iertat!
Nu mai privi în urmă, ce-a fost, nu va mai fi,
Nu poți schimba trecutul, te poți doar curăți!

Da, Dumnezeu sfințește pe cei ce se căiesc,
Dar vai de-aceia care pe Domnul ponegresc!
Când n-ai orientare, nici pace, nici Cuvânt,
Mare îți este frica de moarte, de mormânt!

Mai ai o șansă astăzi, cât nu e prea târziu,
Primeşte-L pe Mesia ca Domnul tău cel viu!
Prin El primești putere, chiar dacă lupta-i grea,
Te va purta pe brațe și nu te va lăsa!

Isus e Salvatorul, El este El Shaddai!
Domnul Atotputernic, cu El vom fi în rai!
Iubește, uită, iartă, să fii milos mereu,
Să vezi întotdeauna cum vede Dumnezeu!

Și-atunci când timpul spune secundelor să stea,
Pe ușa veșniciei la Tatăl vom intra!
Îi vom cânta "Osana!", înconjurați de sfinți,
Căci n-am vândut pe Domnul pe treizeci de arginți!

18/05/2020, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise