text Poezii crestine

„De dragoste” sau „Dragoste divină”

de Puchea Dorel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puchea Dorel
Apostolul Pavel ne scrise odată
Mesajul său pașnic, de dragoste plin;
Epistola fu Corintenilor dată,
Iar ei înțeles-au mesajul divin.

„În limbi omenești, îngerești de-aș vorbi chiar
Și dragoste n-aș avea, nici n-aș iubi,
Aș fi o aramă ce azi sună-n zadar,
Aș fi un chimval zângănind, aș muri!

Și chiar de-aș putea prooroci, cum fac sfinții,
Sau tainele lumii, știință-aș avea,
Și chiar prin credință de-ar fi să mut munții
Și dragoste nu am, nimic n-aș avea.

Chiar dacă averea mi-aș da-o în hrană
Săracilor, trupul meu ars de mi-ar fi,
Ori tot acest trup de-ar fi numai rană
Și dragoste n-am, în zadar aș muri.

Căci dragostea este-ndelung răbdătoare,
E plină de duh și-i prea bună cu noi,
Ea nu pizmuiește, ci-i prea iubitoare
Și nici nu se laudă, nu e ca noi.

Ea nu se comportă cu necuviință,
Nu-i lacomă, nu vrea să aibă averi,
Mânia-i lipsește, nu-i stă-n conștiință,
Nu suferă răul, ci doar mângâieri.

Pe cei făr`de lege-i îndeamnă spre bine
Căci nu-i bucurie în fărădelegi,
Ci doar adevărul mai poate s-aline,
Să dea bucurie vieții întregi.

Ea, dragostea, crede și-acoperă totul
Căci nu e nimic mai puternic ca ea,
Speranța, nădejdea, la ea e suportul,
Ea suferă totul, sărmana da ea!

E veșnică dragostea, -n veci n-o să piară.
Sfârși-vor odat`proorociile-n veci,
Limbajul de-acum e sortit să dispară,
Cunoașterea toată sfârși-se-va, deci.

Cunoaștem în parte, căci știm prea puține,
Proorocii ne spun parțial ce va fi.
Acest „parțial” este astăzi, dar mâine,
Atuncea acesta se va isprăvi.

Vorbeam în pruncie obraznic, ca pruncii,
Simțeam ca pruncuțul, gândeam infantil;
Când om m-am făcut și-am dedat brațul muncii
Gândesc ca un om, cumpătat și abil.

Acuma vedem întuneric de moarte,
Atunci față-n față vedea-vom mereu,
Acuma cunoaștem ce-i viața în parte,
Atunci vom cunoaște preasfântul trofeu.

Acum dar rămân cele trei componente:
Credința, nădejdea și dragostea, deci;
Și totuși mai mare-ntre sentimente
E dragostea sfântă ce ține în veci.”

Acestea sunt sfaturi ce-ndeamnă la bine
Pe care Apostolul Pavel le-a dat,
Ne-ndeamnă pe toți: pe mine, pe tine...
Cuvinte utile și demne de-urmat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise