Psalmul 90

Doamne, Tu din totdeauna
Ne eşti stânca de-adăpost,
Ḯnainte de-a fi lumea
Doamne, numai Tu ai fost.

Mai 'nainte de când totul
De la Tine-a luat fiinţă
Tu erai şi-aveai de toate
Dinainte, cunoştinţă.

Tu din neam în neam ai fost
Dumnezeul nostru sfânt,
Domnul munţilor şi-al mării
Şi la toate câte sânt.

Tu spui omului la vreme
Să se-ntoarcă în ţărână
Şi de vrei îl chemi cu Tine
Pe vecie să rămână.

Şi la Tine timpu-i altul
Un an este cât o mie,
Ziua este cât o viaţă
Noaptea cât o veşnicie.

Tu eşti ca potop de ape
Peste lumea trecătoare,
De Te mânii Tu poţi lesne
Să calci totul în picioare.

Omul nu-i decât ca iarba
Ca o floare care trece
De-i iei sufletul se-ntoarce
Ḯn pustiul morţii rece.

Înfloreşte dimineaţa
Seara se usucă-n vânt,
Trupul lui e ca o umbră
Rătăcită pe pământ.

Anii sânt precum un sunet
Zilele ni-s numărate
Cu lumina Feței Tale
Ne ştergi grelele păcate.

Căci mândria vieţii noastre
E doar trudă şi durere
Cin’ se naşte se întoarce
Tot în pulberi şi tăcere.

Ne-nvaţă a număra
Zilele rele și bune
Inimi noi să căpătam
Pline de înțelepciune.

Doamne, nu mai zăbovi
Iar ne veselește firea
Câte zile ne-ai smerit
Dă-ne, Doamne, fericirea.

Satură-ne dimineaţa
Cu-a Ta sfântă bunătate
În lucrarea mâinii Tale
Slava Ta să se arate.

Se cuvine cu smerire
Să-Ţi aducem slavă Ţie
Că Tu eşti izvor de haruri
Şi de sfântă bucurie.

Varsă-Ţi, Doamne, mila sfântă
Şi la robul Tău pe rană
Căci nu-i nimeni fără vină,
Nici un om fără prihană.