După psalmul 66

Oricare suflet ce privește-n jur,
Orice privire ce se uită-n sine
Va mulțumi-n cuvinte de azur
Și va slăvi Cuvântul de Lumine.

Minunile pe care Dumnezeu
Le-a rânduit ca pe o viață simplă
Mă-ncântă de la-aceea că sunt eu
La toate ce în trai mi se întâmplă.

De la pământu-n fire îmbrăcat
La cerul cu avânt de zburătoare
Oricare fir perfect e închegat,
Iar Viața e minunea cea mai mare.

El ne-a salvat de clătinări de pas,
El ne-a păstrat de putrezire viața
Și cine are inimă și glas
Slăviți-I Îndurarea și Povața.

Ne trece prin dureri și încercări
Precum cuptor de foc trece argintul
Ca să zvâcnim mai luminoși spre zări,
Ca-n boli să nu ne rugume pământul.

Scoțându-ne din lumi ce se distrug
Ne-ai binecuvântat cu înălțime
Și-n traiul nostru ne-ai întins belșug,
În suflet ne stropești cu prospețime.

Îți ridicăm pe-al inimii altar
Atâta mulțumire Ție, Doamne
Cât ar putea să zică iar și iar
Bătăile de inimă în oameni.

Atâta, Doamne, eu Îți mulțumesc
Cu-ardoarea mea, cu pulsul meu, cu crezul
Prezentul meu că astăzi mi-l trăiesc
Și crește-n mine tot mai mult Botezul.

Când Tu auzi doar sufletul smerit,
Când Tu asculți cuvintele curate,
Îți mulțumesc că eu sunt auzit
Păstrat în al Tău Har și Bunătate!