text Poezii crestine

Cărări uitate

de Dany Căpătan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dany Căpătan
Uscate căi de vântul primăverii,
Cărări bătătorite în trecut;
Se-așează peste voi umbra uitării,
Căci de la multe noi ne-am abătut.

Dăm vina iar pe gerul iernii grele
Dar înaintea iernii, cum am fost?
Găseam plăcere să călcăm pe ele,
Sau ne vedeam tăcuți de drumul nost'?

Poate am neglijat drumul credinței,
Iar îndoiala a făcut lăstar.
Și am ajuns în pragul neputinței
De-a mai aprinde al credinței far.

Nădejdea vie, cât ne-a fost cărare?
Ne-am ațintit privirea înspre cer?
Știind că-L vom vedea odată-n zare
Și vom scăpa de traiul efemer?

Poate-am rărit cărările iubirii,
Și neveghind, am devenit prea reci.
Ni s-a părut prea greu prețul jerfirii,
Și ne-am croit doar pentru noi poteci.

Și-atâtea căi de dărnicie, milă,
De bucurie, pace în Hristos,
Trăirea-n voia Lui sfântă, umilă,
O mână-ntinsă pentru cel de jos.

Ne-au fost străine poate câteodată,
Și am ales urcușul mai ușor.
Crezând că pe o cale cât mai lată
Avea-vom numai soare fără nori.

Dezamăgiri am strâns toți cu duiumul,
Oriunde-am mers în cele patru zări.
Arată-ne din nou Isuse drumul
Și-ntoarce-ne la vechile cărări!

Dany Căpătan

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Roada Duhului"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dar roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5:22-23 ). În Ga...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Note asupra Epistolei către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly    IntroducereExaminând Epistola către Galateni, sper să pot arăta că această porţiune a Cuvântului este întocm...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   IntroducereSubiectul epistolei: îndreptăţirea prin har; imposibilitatea unirii legii cu evangheliaEpistola către Gal...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola a doua către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Apostolul scrie această a doua epistolă către corinteni sub influenţa mângâierilor lui Hristos, mângâieri pe care le...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola întâi către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1 IntroducereMotivul şi împrejurările care au dus la scrierea epistoleiEpistola către Corinteni prezintă subiecte foarte diferite de acelea d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scurta privire asupra Epistolei către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  I. Romani cap 1-8: Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă (partea teoretică - de învăţătură)Cap 1.1-17: IntroducereDorinţa pentru credincioşii din Roma de a l...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Romani în comparație cu alte epistole"
Categorie:  Cartile Bibliei  Vorbind la modul general, epistola către romani ne dezvăluie în întregime responsabilitatea omului: nu găsim aici planul lui Dumnezeu mai înainte de întemei...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Expunere cu privire la Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducerePentru înţelegerea Epistolei către Romani, poate fi util să aruncăm o privire rapidă asupra celorlalte epistole ale lui Pavel care completează în...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Locul special al acestei epistole şi scopul eiEpistola către Romani este pe drept aşezată la începutul epistolelor, fiindcă ea pune, într-un mod...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Cele trei părţi principale ale acestei cărţiCartea Faptele Apostolilor este în esenţă împărţită în trei părţi: capit...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise