Când nu mai ești

Când nu mai ești în groapa cea adâncă
Și nici nu ști cum iarăși ești pe stâncă,
Să știi, n-a fost noroc! Ci ajutorul,
Ți l-a trimis din Ceruri, Salvatorul

Când negru diagnostic ți se pune
Dar ani se scurg pe rând, e o minune,
Nu, solul morții nu te ocolește!
Ci Domnul Vieții-i Cel ce te iubește.

Privind în urmă la o încercare,
Din care n-ai crezut să ai scăpare,
Nu-i datorită cunoștinței tale,
Ci-i numai Harul îndurării Sale.

Când simți c-a suferinței grea povară
A devenit atâta de ușoară,
Sunt lacrimi transformate în cunună
De-Acel ce lacrimi încă mai adună.

Când ai ieșit din bezna-ntunecoasă
Și din furtuna cea mai furioasă,
Acel ce ți-a-ntins brațul cu iubire
Te-așteptă să te-ntorci cu mulțumire.

Acel ce-ți dă viață și-ți dă pâine,
În grija Lui e ziua cea de mâine.
El vrea să-ți lumineze-ntreagă viața
Spre El de-ți vei întoarce zilnic, fața.

Acel ce stă pe Tron și-mpărățește,
Ce toate le-a creat și stăpânește,
E plin de bunătate și-ndurare,
De aceea te-a trecut prin încercare,

Căci Domnu-Și pregătește moștenirea,
Ne-ncearcă și credința, și iubirea,
Ne ‘ngăduie-ncercări și suferință,
Să creștem și-n iubire, și-n credință.

De-acum, să știi că nu-i o întâmplare,
Și nici noroc să ieși din încercare,
Ci-a Lui privire care te veghează
Și mâna Lui ce permanent lucrează.

Părinte drag, m-aplec cu umilință,
Cu mulțumire și recunoștință,
Chiar dacă m-ai trecut prin groapa-adâncă,
Mi-ai pus din nou picioarele pe stâncă.


2/272020 h. d.