Binecuvântă, Doamne, românii ce-s afară

Binecuvântă, Doamne, românii ce-s afară
Plecați în țări străine, departe de ai lor;
S-au rupt de ei cu lacrimi şi au fugit din țară,
S-au dus ca să muncească, ei, sclavii tuturor.

Au suferit adesea şi nimenea nu ştie
Ce greu le-a fost atuncea, ce chin au îndurat;
Dar au strigat spre Domnul de-acolo din pustie
Şi El le-a dat putere, mereu i-a protejat.

Ce doruri ne-mplinite şi frământări şi lupte,
Batjocuri, nedreptate, adesea au trăit;
Şi n-au avut pe nimeni să vină să-i ajute,
Dar Domnul niciodată El nu i-a părăsit.

De-atunci trecut-au anii şi azi sunt tot departe,
Poate puțin mai bine, mai mândrii, mai bogați;
Pe lângă că distanța cea mare ne desparte,
E între noi răceală, de parcă n-am fi frați.

Căci timpul, cum se spune, aduce şi uitarea;
Distanța-ndepărtează, usucă ce-a fost viu;
Târziu va fi salutul, târzie-mbrățişarea,
Târzii vor fi eforturi, atunci lângă sicriu.

O, Doamne, ocroteşte românii mei de-afară,
De pe întreg pământul; ajută-i, fii cu ei;
Dă pacea Ta deplină, ridică-a lor povară;
Cuprinde-i cu iubire şi-n brațe să îi iei.

Tot ce-au greşit le iartă şi nu-Ți adu aminte;
Fă s-aibe totdeauna doar zâmbete pe chip;
Le binecuvântează şi munca lor, Părinte,
Să ducă-un trai în bine, frumos şi liniştit.

Iar când veni-vei, Doamne, cu slava Ta senină,
Ca să ne iei Acasă pe toți în Raiul sfânt,
Uniți să se aprindă în zbor ca o lumină
Românii, preaiubiții, de pe întreg pământ.

Amin.

9 aprilie 2020