text Poezii crestine

Ezechiel-Se văd alte proorocii

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Se văd alte proorocii
Ezechiel cap. 5


Iar Domnul proorocului spune
Să ia o sabie ascuțită
Să-și radă părul, barba-l pune
Fața, să-i fie curățită

Apoi din părul ce-a căzut
Trei grămăjoare să se facă
Totul să fie curățit
O parte din el, să se ardă

Chiar o treime să se ardă
În mijlocul cetății, fie
Iar celălalt ca să se vadă
De jur împrejur să o puie

Iar cea de-a treia grămăjoară
Să fie risipită, a vrut
Cu sabia Domnu înconjoară
Doar câțiva peri, pe poală sunt

Părul din poală, aruncat
Așa ii spune Dumnezeu
Din acest păr un foc iscat
Înspre casa lui Israel

Domnul de Israel vorbește
Și de neascultarea lui
El Legea o nesocotește
Căci nu fac voia Domnului

De Domnul este judecat
Căci este plin de urâciune
Domnul spre ei și-a îndreptat
Întreaga Lui amărăciune

O foamete mare-i va da
Și ei, cu toți vor suferi
Părinți copii, se vor mânca
În chinuri mari toți vor trăi

La fel și copiii vor face
Pe-ai lor părinți ii vor mânca
Țara în neputință zace
Domnu înapoi, nu va mai da

Cu toții vor fi risipiți
Cei rămași, s-or împrăștia
Și vor trăi nenorociți
Calea robiei, vor lua

Pe ei, Domnul e supărat
Nu are milă si îndurare
Cu idoli, țara au spurcat
A lor pedeapsa este mare

De ciumă alții vor muri
Iar foametea, ravagii face
Alții sabia vor simți
Niciunde-n țară, n-a fi pace

Domnul mania-și potolește
Urgia, peste ei o varsă
Întreaga țară nimicește
Necazul, peste ei îl lasă

Într-un pustiu țara preface
Ocara, o va înconjura
Poporul în necaz va zace
Iar Domnul, se va răzbuna

El foamete a dat în țară
Și fiarele, au năpădit-o
Poporul în necaz să piară
Caci Legea, nu a împlinit-o.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise