text Poezii crestine

Domnul îi chemă

de Sabadac Viorel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sabadac Viorel
Domnul îi chemă

Domnul pe copii îi cheamă prin părinți din pruncie,
Ca ei prin a lor viață să fie o necuprinsă și sfântă solie,
Pentru cei cu care în timp se vor găsi,
Și-n a căror viață, viața lor de model ar servi.

Ei vor fi modele prin care Domnul îi va chema,
Pe toți cei ce sătui de viață, ce Adevărata Viață vor căuta.
Pentru toți câți dispuși schimbării vor fi,
Prin tot ce vor face, cât și prin ce vor gândi sau vorbi.

Ei sunt cei ce vor lucra pentru slava lui Dumnezeu,
Toți cei câți se vor depărta întru-totul de tot ce e rău.
Cei ce vor fi în a lor mărturie, nespus de preocupați,
Fața de frați cât și de cei de care vor fi ascultați.

Căci numai așa, pot deveni pentru slava Domnului folositori
Și pot înlătura prin credință batjocura celor batjocoritori.
Vor închide gura celor mulți neștiutori și proști!
Ce-și îndreaptă gândirea doar spre închipuite povești.


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Roada Duhului"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dar roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5:22-23 ). În Ga...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Note asupra Epistolei către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly    IntroducereExaminând Epistola către Galateni, sper să pot arăta că această porţiune a Cuvântului este întocm...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   IntroducereSubiectul epistolei: îndreptăţirea prin har; imposibilitatea unirii legii cu evangheliaEpistola către Gal...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola a doua către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Apostolul scrie această a doua epistolă către corinteni sub influenţa mângâierilor lui Hristos, mângâieri pe care le...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola întâi către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1 IntroducereMotivul şi împrejurările care au dus la scrierea epistoleiEpistola către Corinteni prezintă subiecte foarte diferite de acelea d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scurta privire asupra Epistolei către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  I. Romani cap 1-8: Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă (partea teoretică - de învăţătură)Cap 1.1-17: IntroducereDorinţa pentru credincioşii din Roma de a l...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Romani în comparație cu alte epistole"
Categorie:  Cartile Bibliei  Vorbind la modul general, epistola către romani ne dezvăluie în întregime responsabilitatea omului: nu găsim aici planul lui Dumnezeu mai înainte de întemei...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Expunere cu privire la Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducerePentru înţelegerea Epistolei către Romani, poate fi util să aruncăm o privire rapidă asupra celorlalte epistole ale lui Pavel care completează în...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Locul special al acestei epistole şi scopul eiEpistola către Romani este pe drept aşezată la începutul epistolelor, fiindcă ea pune, într-un mod...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Cele trei părţi principale ale acestei cărţiCartea Faptele Apostolilor este în esenţă împărţită în trei părţi: capit...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise