text Poezii crestine

Alege-L pe Hristos

de Paula Szabo
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula Szabo
Ce vis o fi avut în noaptea aceea,
Nevasta lui Pilat, nechibzuitul,
Că a trimis să-i spună clar, femeia,
"Să n-ai nimic a face, cu Neprihănitul" ?

Ce taine oare, ce sumbră simţire,
Sau profeţia s-a descoperit ?
De a trimis să i se de-a de ştire:
"Din cauza Lui, în vis am suferit !"

Însă Pilat, a ascultat chemarea,
Vocea mulţimii, glasul odios,
"Liber Baraba !", însă...întrebarea:
"Dar ce să fac, cu Cel ce e Hristos?"

"Dar ce să fac, cu Cel ce e Hristos?"
Persistă întrebarea, e-actuală,
În viaţa de credinţă, de folos,
Răspunsul, dă decizia finală.

Cât timp mai există în lume-ntrebări,
Negreşit, mai există, varianta Baraba,
Poate-n vise sau semne, avem remuşcări,
Prevestiri, care spun: nu alege degeaba.

Ne spălăm mâinile, resemnaţi uneori,
Invocând fel şi chip de motive,
Iar prin scuze bizare, comitem erori,
Ce atrag neplăceri şi trăiri negative.

În momente de mari încercări,
Când cel rău ispiteşte într-una,
Rămâi demn, să nu ai întrebări,
"Cu Isus, ce să fac eu acuma?"

El e-Alesul, a fost şi rămâne mereu,
Nicidecum Baraba, nicidecum un alt nume,
În suspans, de Îl chemi, Dumnezeu,
Se coboară la tine şi-ţi spune.

De-ai ales pân-acum pe Baraba, greşit,
Mai există iertare, mai e timp cu folos,
Până când, mai e har, nu e totul sfârşit,
Să alegi pe Isus, ce-I Hristos.

AMIN !

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Roada Duhului"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dar roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5:22-23 ). În Ga...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Note asupra Epistolei către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly    IntroducereExaminând Epistola către Galateni, sper să pot arăta că această porţiune a Cuvântului este întocm...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Galateni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   IntroducereSubiectul epistolei: îndreptăţirea prin har; imposibilitatea unirii legii cu evangheliaEpistola către Gal...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola a doua către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Apostolul scrie această a doua epistolă către corinteni sub influenţa mângâierilor lui Hristos, mângâieri pe care le...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola întâi către Corinteni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1 IntroducereMotivul şi împrejurările care au dus la scrierea epistoleiEpistola către Corinteni prezintă subiecte foarte diferite de acelea d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scurta privire asupra Epistolei către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  I. Romani cap 1-8: Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă (partea teoretică - de învăţătură)Cap 1.1-17: IntroducereDorinţa pentru credincioşii din Roma de a l...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Romani în comparație cu alte epistole"
Categorie:  Cartile Bibliei  Vorbind la modul general, epistola către romani ne dezvăluie în întregime responsabilitatea omului: nu găsim aici planul lui Dumnezeu mai înainte de întemei...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Expunere cu privire la Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducerePentru înţelegerea Epistolei către Romani, poate fi util să aruncăm o privire rapidă asupra celorlalte epistole ale lui Pavel care completează în...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Romani"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Locul special al acestei epistole şi scopul eiEpistola către Romani este pe drept aşezată la începutul epistolelor, fiindcă ea pune, într-un mod...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Cele trei părţi principale ale acestei cărţiCartea Faptele Apostolilor este în esenţă împărţită în trei părţi: capit...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise