"O scrisoare despre „lauda din partea oamenilor”"

Categorie: Misiune 
 

Dragul meu prieten şi frate în Isus Hristos,

Îmi face plăcere să văd traducerea ta a ___. Îmi rezerv plăcerea de a o citi, sau mai degrabă de a-mi fi citită, în momente în care Domnul ne spune, ca odinioară apostolilor, "Veniţi la o parte să vă odihniţi puţin". Totuşi nu pot să nu spun, dragul meu prieten, că plăcerea prilejuită de această lucrare a ta a fost într-o oarecare măsură diminuată de opinia mult prea favorabilă pe care ai exprimat-o în prefaţă cu privire la mine. Înainte ca să citesc un singur cuvânt în traducerea ta, am făcut cadou un exemplar unui foarte drag şi sincer prieten al meu, care mi-a transmis ulterior că, în prefaţă, tu ai vorbit în termeni de laudă cu privire la evlavia mea. Pasajul respectiv a produs acelaşi efect asupra prietenului meu, pe care l-a produs asupra mea când, ulterior, l-am văzut. Prin urmare nădăjduiesc că nu-mi vei lua în nume de rău ceea ce-ţi voi spune în continuare cu privire la acest subiect, care vor fi lucruri rezultate dintr-o destul de lungă experienţă.

Mândria este cel mai mare rău dintre toate relele care ne pândesc, iar dintre vrăjmaşii noştri ea este acela care moare cel mai încet şi cel mai greu. Chiar şi fiii veacului acestuia îşi pot da seama de acest lucru. Madame de Stael a spus pe patul de moarte : "Ştiţi care este ultimul lucru care moare în om ? Este iubirea de sine." Dumnezeu urăşte mândria mai mult decât orice, pentru că ea dă omului locul care aparţine Aceluia care este înălţat mai presus de toţi. Mândria întrerupe părtăşia cu Dumnezeu şi aduce disciplinarea Lui, pentru că "Dumnezeu stă împotriva celor mândri". El va distruge numele celor mândri şi ni se spune că este rânduită o zi când "trufia omului va fi coborâtă şi mândria oamenilor va fi îngenuncheată". Sunt încredinţat dragul meu prieten, că cineva nu poate face un mai mare rău semenului său decât să-l laude şi să-i alimenteze mândria. "Cel ce linguşeşte pe semenul lui îi întinde o cursă sub picioare" şi "O gură linguşitoare lucrează căderea". Mai mult, fi sigur că vederea noastră este prea scurtă ca să putem judeca măsura de evlavie a fratelui nostru. N-o putem evalua cum trebuie fără cântarul din Locul Sfânt, şi acesta este în mâna Aceluia care cercetează inimile. Prin urmare, să nu judecăm nimic înainte de vreme, până va veni Domnul şi va da pe faţă gândurile inimii, şi când fiecare îşi va primi lauda de la El. Până atunci să nu judecăm pe fraţii noştri, nici pentru rău, nici pentru bine, ci să fim moderaţi şi să ne aducem aminte că cea mai sigură şi bună judecată este aceea pe care ne-o aplicăm nouă înşine atunci când îi socotim pe ceilalţi mai presus de noi.

Dacă ar fi să te întreb de unde ştii că sunt unul din cei mai avansaţi în viaţa creştină şi un eminent slujitor al lui Dumnezeu, fără îndoială că nu ai ştii ce să-mi răspunzi. Probabil că ai cita lucrările pe care le-am publicat; însă nu ştii, dragul meu frate - tu care poţi rosti o predică ziditoare la fel de bine cum o pot face şi eu - că ochii văd mai departe decât pot merge picioarele ? Că, din nefericire, noi nu suntem totdeauna, nici în toate lucrurile, ceea ce sunt predicile noastre, şi că "avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca măreţia puterii să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi"? Nu-ţi voi spune ce părere am eu însumi despre mine, pentru că, făcând aşa, aş căuta probabil tot timpul slava personală, iar în timp ce aş căuta-o aş încerca să par smerit, lucru care nu sunt. Îţi voi spune mai degrabă ce crede Stăpânul nostru despre mine, Cel care cercetează inimile şi care vorbeşte adevărul, care este "Amin şi Martorul credincios" şi care Şi-a făcut adesea auzit glasul în părţile cele mai ascunse ale sufletului meu, şi Îi sunt recunoscător pentru asta. Crede-mă deci, că El niciodată nu mi-a spus că sunt "un creştin eminent şi avansat în căile evlaviei". Din contră, El îmi spune foarte simplu că dacă mi-aş cunoaşte locul, aş vedea că el este acela al celui dintâi dintre păcătoşi şi al celui din urmă dintre sfinţi. Cu siguranţă dragul meu prieten că voi prefera părerea Lui mai degrabă decât a ta.

Cel mai cu vază creştin este unul dintre aceia de care n-a auzit nimeni vreodată vorbindu-se, un slujitor sau un lucrător sărac, al cărui tot este Hristos, şi care face totul pentru ochiul lui Hristos, şi numai pentru al Lui. Cel dintâi va fi cel din urmă. Să fim tot mai hotărâţi, dragul meu, în a-L urma numai pe Domnul. El singur este vrednic de laudă, cinste şi adorare. Bunătatea Lui nu este niciodată îndeajuns de lăudată. Cântarea celor binecuvântaţi - Apocalipsa 5 - nu înalţa pe nimeni decât pe Acela care i-a răscumparat cu sângele Lui. Nu conţine nici măcar un cuvânt de laudă la adresa vreunuia dintre ei - niciun cuvânt care să-i claseze în eminenţi şi mai puţin eminenţi - toate distincţiile sunt înghiţite într-un titlu comun : cei răscumpăraţi , titlu care constituie fericirea şi slava întregului trup. Să ne grăbim dar să ne aducem aminte la unison cu acel cântec pe care cu toţii nădăjduim că îl vor cânta şi vocile noastre slabe. Aceasta va fi fericirea noastră, chiar aici jos, şi va contribui la slava lui Dumnezeu, slavă care este adesea ştirbită de lauda pe care creştinii şi-o dau unii altora. Nu putem avea două guri - cu una să-L lăudăm pe Dumnezeu şi cu cealaltă pe om. Prin urmare, fie ca să facem şi noi ceea ce serafimii fac în ceruri, care cu două aripi îşi acoperă feţele, ca semn al perplexităţii lor înaintea prezenţei sfinte a Domnului, cu două îşi acoperă picioarele ca să-şi ascundă paşii dinaintea lor, iar cu ultimile două zboară pentru a împlini voia Domnului, în timp ce strigă : "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor; tot pământul este plin de slava Lui."

Iartă-mi aceste câteva rânduri de îndemn, care sunt sigur că mai devreme sau mai târziu îţi vor fi de folos, devenind parte a propriei tale experienţe. Adu-ţi aminte de mine în rugăciunile tale, după cum şi eu mă rog ca binecuvântarea Domnului să fie din belşug asupra ta şi asupra lucrărilor tale. Dacă vreodată vei mai tipări o altă ediţie - şi nădăjduiesc că o vei face - elimină, te rog, cele două pasaje asupra cărora ţi-am îndreptat atenţia, şi numeşte-mă simplu "un frate, slujitor în Domnul". E destulă cinste în aceste cuvinte, şi nu mai necesită nicio adăugire.

J.N.D.

  "Foloseşte un cuţit ascuţit pentru tine însuţi, vorbeşte puţin, slujeşte tuturor, treci neobservat. Aceasta înseamnă să fii cu adevărat mare: să slujeşti în anonimat şi să lucrezi fără să fii văzut." J.N.Darby

sursa: https://comori.org/