text Misiune

„De ce şedem aici până vom muri?”

Categorie: Misiune 
 

 

În zilele îndepărtate ale lui Elisei, Samaria era asediată de sirieni iar populaţia îndura o mare foamete. În afara porţilor erau patru leproşi. Ei fie ar fi murit de foame în afara porţilor cetăţii fie ar fi putut să culeagă ceva resturi din tabăra sirienilor, dacă s-ar fi aventurat până acolo.

Întrebarea lor pătrunzătoare „De ce şedem aici până vom muri?” are ecou peste veacuri şi îmi răsună în minte , situându-se pe un plan mai înalt decât nevoia fizică. Ceea ce noi ca mărturie trebuie să facem este să ne ridicăm şi să facem ceea ce este nevoie pentru a preveni durerile morţii şi a întări, într-o acţiune dedicată, lucrurile ce sunt pe cale să piară.

Ne dorim noi cu ardoare precum acei patru proscrişi nişte firimituri pentru subzistenţa noastră? Dorim noi cu înfocare suflete? William Easton a scris: „Suflete vrem noi; şi de suflete dorim să ne ocupăm şi să le obţinem. Puteţi să aveţi încredere în faptul că acolo unde este o mărturie a Evangheliei adevărată, vie şi suflete mântuite, acolo va fi fericire adevărată şi mai puţin timp pentru probleme din adunare”. Ne dorim noi suflete? Există sete pentru salvarea oamenilor? Obişnuiam să o numim „dragoste pentru suflete” - mai are încă cineva aşa ceva? Domnul a însetat după suflete iar unul din acele suflete a fost al meu. Nu te atinge acest lucru, nu te motivează? Nici unuia dintre noi nu ne place să ne aventurăm dincolo de ceea ce ştim că este sigur, chiar dacă este asemănător cu o colonie de leproşi înfometaţi. Dar cei mai mulţi dintre noi ne aflăm în împrejurări mult mai confortabile: şi poate tihna şi confortul ne ţin prinşi într-o apatie care poate duce la stingere. Vei sta tu în colţul tău comod şi nu vei face nimic pentru Evanghelie? Sau te vei ridica să cauţi înmulţirea sufletelor pentru Domnul acolo unde ai fost pus?

Istorisirea, probabil bine cunoscută, continuă iar leproşii intră în tabăra sirienilor şi descoperă că o armată nevăzută i-a pus pe fugă! Care este răspunsul lor? Care ar fi al nostru? Considerăm că avem comori mari, savurăm întâlnirile şi conferinţele, scrierile Bibliei şi prietenii noştri creştini, citim cărţi excelente şi ne bucurăm de munca altora pe câmpuri de lucru din străinătate. Avem „adevărul”, o descriere cu cuvinte răsunătoare, dar ce faci tu pentru Evanghelie? Leproşii au intrat într-o binecuvântare fabuloasă - noi avem comoara minunată a adevărului creştin, o mântuire mare - răspunsul lor a fost „Nu facem bine; ziua aceasta este o zi de veste bună şi noi tăcem”. Nici tu nu faci bine dacă în ziua veştii bune, ziua lui Dumnezeu de har, păstrezi tăcerea şi nu faci nimic pentru acei încă în nevoie. Provocarea cuvintelor acelor patru leproşi este reală pentru mine şi am încredere că ele îţi vor influenţa conştiinţa astfel încât să te ridici şi să spui Evanghelia celor aflaţi încă în primejdie şi în nevoie.

articol preluat de pe biblecentre.org

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Misiune

„De ce şedem aici până vom muri?”
Categorie: Misiune   În zilele îndepărtate ale lui Elisei, Samaria era asediată de sirieni iar populaţia îndura o mare foamete. În afara porţilor erau patru leproşi. Ei fie ar fi murit... Citeste mai mult >>
"Vesteşte Cuvântul"
Categorie: Misiune   Acei slujitori ai Domnului care se instruiesc din Cuvântul lui Dumnezeu, sunt înţelepţi şi vor avea cu adevărat succes în lucrarea lor. În Cuvânt ni se spune că „un... Citeste mai mult >>
"Sunt eu chemat?"
Categorie: Misiune   Chemarea lui Dumnezeu pentru a-I sluji este un lucru care pentru mulţi este învăluit în mister şi dificultate. A ştii făra îndoială că ai fost chemat pare o stare a... Citeste mai mult >>
"Slujbele leviților"
Categorie: Misiune   Originea și chemarea leviților Nota autorului„Slujbele leviţilor pentru Casa lui Dumnezeu ne vorbesc de responsabilităţile pe care le au astăzi toţi credincioş... Citeste mai mult >>
"Slujba pentru Domnul"
Categorie: Misiune   Cu siguranţă, fiecare credincios doreşte să-i slujească Domnului şi Mântuitorului său. Din această dorinţă cu intenţii bune rezultă adesea multă voinţă proprie. Fie... Citeste mai mult >>
"Slujba apostolului Pavel – un exemplu pentru noi"
Categorie: Misiune   Ce gând măreţ: Domnul doreşte să ne folosească pe fiecare în slujba Sa! Fie că suntem în vârstă sau tineri, fraţi sau surori, Domnul are pentru fiecare o lucrare. I... Citeste mai mult >>
"Scrisori către un evanghelist"
Categorie: Misiune   Scrisoarea 1- Lucrarea individualăM-am preocupat foarte mult în ultimul timp şi cred că am avut un mare profit, din căutarea lucrării de evanghelizare, în Evangheli... Citeste mai mult >>
"Pregãtirea slujitorului şi exercitarea unui dar"
Categorie: Misiune   Dumnezeu îi pregăteşte pe slujitorii Săi pentru primirea şi pentru exercitarea darurilor. Acest lucru ni se arată în Scriptură prin câteva exemple. Pe un Saul din T... Citeste mai mult >>
"Predicarea"
Categorie: Misiune   Nevoia de a privi asupra acestui subiect important este foarte mare. Direcţia creştinătăţii se îndepărtează de la o predicare temeinică de expunere şi studiere a Cu... Citeste mai mult >>
"O scrisoare despre „lauda din partea oamenilor”"
Categorie: Misiune   Dragul meu prieten şi frate în Isus Hristos,Îmi face plăcere să văd traducerea ta a ___. Îmi rezerv plăcerea de a o citi, sau mai degrabă de a-mi fi citită, în mome... Citeste mai mult >>