"Chemarea şi trimiterea în lucrare"

Categorie: Misiune 
 

Dacă vom căuta în Scripturi răspunsul la întrebarea „Cum este chemat (sau numit, ordinat) un credincios pentru o lucrare?”, vom gasi câteva principii folositoare în Evanghelia după Marcu (evanghelia robului desăvârşit) şi în Faptele Apostolilor (cartea despre biserica primară). Doresc ca în acest articol să arăt câteva dintre acestea.

Chemat, rânduit, trimis : Marcu 3:1-15

„Pe urmă, El s-a suit pe munte, a chemat pe cine a vrut şi ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să predice, şi să aiba putere să vindece şi să alunge demonii.”

„Şi s-a suit pe munte” - orice chemare la o slujba sau lucrare vine „de sus”, de la Domnul cel înălţat. Conform principiilor Scripturii, nici un fel de şcoală biblică, adunare de fraţi sau biserică nu poate chema sau ordina pe cineva pentru o lucrare. Nici eu însumi nu pot alege ce fel de slujbă mi-aş dori să indeplinesc. Chemarea vine de la „Domnul secerişului”.

„Şi a chemat pe cine a vrut” - expresia „pe cine a vrut” subliniază dreptul absolut al Domnului de a chema pe oricine doreşte, pentru orice lucrare consideră El. În acest pasaj, lucrarea Domnului este descrisă prin trei verbe: El cheamă, rânduieşte şi trimite. Ai auzit chemarea Lui? Ţi-ai dat seama că acum, dupa ce ai fost mântuit, El nu este doar Mântuitorul, care te-a răscumpărat pentru totdeauna, ci şi Domnul tău, căruia ar trebui să Îi dedici întreaga ta viaţă? Du-te la El, aşa cum au făcut-o ucenicii, şi El îţi va spune pentru ce fel de lucrare te-a rânduit.

„A rânduit dintre ei doisprezece ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită” - când Domnul i-a rânduit pe cei doisprezece El a avut în plan două aspecte: în primul rând ca ei să fie cu El şi în al doilea rand să îi trimită. Nici o lucrare pentru Domnul, oricât de mare sau de mică ar părea, nu poate fi făcută fără comuniune permanentă cu El. Timpul petrecut cu Domnul este o parte esenţială a pregătirii pentru lucrare. Ucenicii au fost numiţi şi rânduiti în capitolul 3 din Marcu, dar, în fapt, au fost trimişi în lucrare de-abia în capitolul 6. Cu toţii avem nevoie de o perioadă de pregătire cu Domnul. Şi timpul petrecut cu El va fi remarcat şi de ceilalţi: „şi au recunoscut că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13 ).

Urmând un Domn respins (Marcu 6:1-9 )

„Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricina de poticnire în El. Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.” N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi, şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Isus străbatea satele din împrejurimi învăţând. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu doua haine.”

Domnul a mers în patria Lui şi ucenicii L-au urmat. Aceasta este de fapt esenţa uceniciei: a-ţi urma Stăpânul. Ucenicii trebuiau să înveţe (şi noi va trebui să învăţăm) că urmează un Domn respins:

„şi găseau o pricina de poticnire în El” - să nu uităm că mesajul evangheliei lui Isus Hristos este încă „pentru iudei o pricina de poticnire, pentru neamuri o nebunie”( 1:23 )

S-ar putea să nu avem ocazia să îndeplinim o lucrare „măreaţă”, s-ar putea să fie doar „câţiva bolnavi” aşteptând binecuvântarea Domnului prin lucrarea ta (vs. 5)

Uneori s-ar putea să fii „uimit de necredinţa lor”, dar nu uita să „străbaţi satele din împrejurimi, învăţând” (vs. 6)

În acest moment ucenicii sunt în fapt trimişi. Deşi este în special o trimitere către iudei, pentru iudei, putem înţelege de aici două principii care ar trebui să se aplice la orice slujitor al Domnului: să ia cu ei un „toiag” şi „să se încalţe cu sandale”. Aceasta ne vorbeşte despre a fi gata. Israelitului i se cerea acelaşi lucru (să aibă toiag şi sandale) atunci când mâncau Paştele, aceasta arătând pregătirea lor pentru a părăsi Egiptul la cuvântul Domnului. Suntem şi noi gata să plecăm atunci când Domnul ne porunceşte? Pe de alta parte, nu trebuiau să ia nimic altceva cu ei. Aceasta ne aduce aminte că fiind în serviciul Domnului depindem în întregime doar de El în orice aspect.

Înapoi la Stăpânul: Marcu 6:30-32

„Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus toate, atât ce facuseră cât şi ce învăţaseră pe oameni. Şi El le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniti-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Au plecat cu corabia spre un loc pustiu, la o parte.”

Odată împlinită lucrarea, ucenicii se întorc împreună ca să se întâlnească cu Domnul. Cât este de important pentru orice slujitor nu doar să plece din prezenţa Domnului în lucrare, dar şi să se întoarcă în prezenţa Lui dupa ce sarcina a fost îndeplinită. Avem nevoie de acest timp de părtăşie cu El din mai multe motive:

„I-au spus toate, atât ce facuseră cât şi ce învăţaseră pe oameni” - comparaţi aceasta cu Fapte 14:26-27 „De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră. După venirea lor au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei.” În Antiohia, înaintea oamenilor, ei nu vorbesc despre ceea ce ei au făcut, ci despre ceea ce Dumnezeu a făcut cu ei. Acesta este şi pentru noi un bun exemplu! Dar înaintea Domnului, singuri cu El, avem libertatea să vorbim despre ceea ce am făcut. El va aprecia lucrarea noastră, cu dreptate şi plin de har. El ne poate arăta unde am căutat onoarea şi gloria noastră în loc de a Lui. Dar tot El ne va încuraja acolo unde împotrivirile şi criticile ne-au descurajat.

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” - Domnul ştie bine, adesea mult mai bine decât noi, că avem nevoie de o perioadă de odihnă pentru a fi învioraţi şi echipaţi de El pentru lucrarea pe care o avem de făcut.

„Ridică-te şi du-te!”

Porunca Domnului şi reacţia slujitorului

În capitolele 8-10 din Faptele Apostolilor vedem cum Domnul dă la trei din slujitorii Săi porunca „Ridică-te şi du-te!”. „Ridică-te”, părăseşte împrejurările în care trăieşti, şi „du-te”, împlineşte porunca pe care ţi-a dat-o Domnul. Reacţia celor trei slujitori este diferită, dar din fiecare caz avem multe de învăţat.

Filip. Un slujitor pleacă la porunca Domnului (Fapte 8:26-40 )

Filip, evanghelistul, îndeplinea o lucrare binecuvântată în Samaria şi foarte multe suflete erau mântuite (Fapte 8:5 ). Deodată Domnul îi spune slujitorului Său „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza şi care este pustiu” (Fapte 8:26 ). I s-a spus să părăsească un câmp de lucrare care era în mod evident binecuvântat de Domnul şi să se ducă pe un drum în deşert, pe care era foarte probabil să nu fie nimeni. Domnul nici măcar nu i-a spus de ce trebuie să se ducă acolo (aceasta o află abia mai târziu). Vedem vreun fel de argumente la Filip? „Doamne, de ce să părasesc aceasta lucrare binecuvântată? Aici este nevoie de mine, dar pe acel drum cui îi pot fi de folos?” Nu vedem nimic de felul acesta. Scriptura spune: „El s-a sculat şi a plecat” (Fapte 8:27 ). Ceea ce îl caracterizează pe Filip este ascultarea simplă de chemarea Domnului. Şi aceasta este ceea ce El aşteaptă şi de la tine şi de la mine.

Anania. Un slujitor discută mai întâi despre porunca Domnului (Fapte 9:10-19 )

Când Anania a primit porunca din partea lui Dumnezeu, „Scoală-te, du-te pe strada care se numeşte „Dreaptă”, şi caută, în casa lui Iuda, pe unul cu numele Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.” (Fapte 9:11 ), nu s-a dus imediat acolo. Avea o problemă serioasă în legătură cu această însărcinare, şi vorbeşte cu Domnul despre ea. El spune, „Doamne nu ştii cine este acest om - Saul din Tars? El a venit aici să ne arunce pe toţi în închisoare. Este o însărcinare foarte periculoasă”. Domnul, plin de har, îi răspunde slujitorului Său că acest om va fi un vas folositor în serviciul Domnului de acum înainte. Şi El adaugă „ Du-te” (Fapte 9:15 ) şi „Anania a plecat” (Fapte 9:17 ). Da, s-ar putea ca porunca Domnului să ni se pară grea, periculoasă sau complicată. Atunci să avem libertatea să vorbim cu El despre aceasta. Şi dacă El ne spune din nou „Du-te”, atunci să ne ducem, lăsându-L pe El să se îngrijească de consecinţe.

Petru. Un slujitor este pregătit pentru a împlini porunca (Fapte 10:1-48 )

Domnul ştia că sarcina pe care o avea pentru slujitorul Său Petru va fi ceva ce el nu mai făcuse niciodată, ceva ce nici măcar nu concepea că ar putea face, de aceea mai întâi l-a pregătit printr-o viziune. Dupa aceea El îi poate spune „Scoală-te, deci, coboară-te şi du-te cu ei” (Fapte 10:20 ). Acum Petru era gata să se ducă şi, mai târziu poate spune „ Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om întinat sau necurat” (Fapte 10:28 ). Poate că şi în viaţa ta sunt lucruri care se întâmplă şi nu ştii de ce. Dar mai târziu, atunci când Domnul îţi arată ce vrea să faci pentru El, îţi dai seama că foarte multe experienţe din trecut au fost în fapt o parte a pregătirii pentru lucrare.

Oricare ar fi situaţia ta şi a mea, să ne „ridicăm şi să mergem” la porunca Domnului.

sursa: https://comori.org/