text Misiune

"Ce poţi face tu?"

Categorie: Misiune 
 

 

Ocazional aud credincioşi întrebând : „Ce pot face eu pentru Domnul?”. Faptul că o asemenea întrebare se poate naşte a fost întotdeauna pentru mine o nedumerire. Domnul Isus a dat instrucţiuni clare în Cuvântul Său despre domeniul activităţilor şi modul în care El doreşte să fie făcute. Pare inutil să mai întrebi, acolo unde Cuvântul este clar. Dar cu siguranţă că dacă întrebarea este pusă, ea arată cel puţin o dorinţa de a sluji, chiar în cazul în care cel care întreabă nu are încredere să facă ceva sau are o viziune insuficientă asupra proporţiilor imense ale oportunităţii care va rămâne până ce Domnul va reveni. Se poate să cauţi o slujbă interesantă, care este pe gustul tău. Trebuie să înveţi că Domnul îţi va da cea mai umila slujbă, în care poţi dovedi că eşti credincios în cele mai mici lucruri, înainte să-ţi încredinţeze nişte responsabilităţi mari. Poate că doreşti un mecanism care să te ajute să începi sau poate vrei să ÎI slujeşti Domnului dar habar nu ai cum şi unde să începi. Domnul este Cel către care trebuie să priveşti; El îţi va satisface nevoile în fiecare zi - chiar dacă prietenii tăi gândesc altfel.

Nu aş vrea să fiu ca unul care dă slujbe - avem un Stăpân care este singurul ce deţine autoritatea de a da slujbe ce trebuiesc făcute pentru El şi pentru poporul Lui. Dar totuşi mi se pare că Scriptura arată faptul că unii din marii slujitori ai lui Dumnezeu au avut de multe ori un învăţăcel, un lucrător lângă ei care a învăţat de la ei locul şi sarcina lor. Moise şi Iosua, Ilie şi Elisei, Pavel cu Timotei şi Tit sau chiar Ioan, zis şi Marcu, sunt exemple care îmi vin în minte. Îţi sugerez să mergi cu un frate în lucrarea Domnului şi să îi fi un ajutor în lucrarea lui. Apoi, sunt lucrări unde este nevoie de mai mulţi lucrători, de exemplu distribuirea de tractate - te implici regulat în aceasta? Dumnezeu să binecuvânteze distribuirea de tractate. Este o slujba urgentă de făcut la bătrânii de la spitalul sau azilul din apropiere - vizitarea celor ce nu au vizitatori. Depozitul local de biblii şi literatură are de asemenea nevoie de ajutor: cineva care să gătească, să facă curat, unii pentru a tipări, alţii pentru a vopsi sau pentru a construi. Lucrurile practice pot ajuta şi facilita lucrarea mărturiilor scrise. Apoi, mai este lucrarea Evangheliei - ai o maşină pentru transportat lucrători în aer liber? O foloseşti pentru a-ţi aduce vecinii să audă Cuvântul? Nu exista loc pentru indolenţă. Avem o sarcină pe care Domnul o vrea îndeplinită.

Domeniul lucrării este nesfârşit: câteva paragrafe sunt insuficiente pentru a alcătui un eseu cuprinzător despre acest subiect, dar ceea ce este scris aici ar trebui să fie un stimulent pentru tine în a lua în considerare nevoia şi în a discerne partea ta de contribuţie, fiind un împreună lucrător cu Dumnezeu (1. Corinteni 3:9 ). Voi fi fericit să aud despre oricine este încă încercat în aceasta problemă.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Misiune

„De ce şedem aici până vom muri?”
Categorie: Misiune   În zilele îndepărtate ale lui Elisei, Samaria era asediată de sirieni iar populaţia îndura o mare foamete. În afara porţilor erau patru leproşi. Ei fie ar fi murit... Citeste mai mult >>
"Vesteşte Cuvântul"
Categorie: Misiune   Acei slujitori ai Domnului care se instruiesc din Cuvântul lui Dumnezeu, sunt înţelepţi şi vor avea cu adevărat succes în lucrarea lor. În Cuvânt ni se spune că „un... Citeste mai mult >>
"Sunt eu chemat?"
Categorie: Misiune   Chemarea lui Dumnezeu pentru a-I sluji este un lucru care pentru mulţi este învăluit în mister şi dificultate. A ştii făra îndoială că ai fost chemat pare o stare a... Citeste mai mult >>
"Slujbele leviților"
Categorie: Misiune   Originea și chemarea leviților Nota autorului„Slujbele leviţilor pentru Casa lui Dumnezeu ne vorbesc de responsabilităţile pe care le au astăzi toţi credincioş... Citeste mai mult >>
"Slujba pentru Domnul"
Categorie: Misiune   Cu siguranţă, fiecare credincios doreşte să-i slujească Domnului şi Mântuitorului său. Din această dorinţă cu intenţii bune rezultă adesea multă voinţă proprie. Fie... Citeste mai mult >>
"Slujba apostolului Pavel – un exemplu pentru noi"
Categorie: Misiune   Ce gând măreţ: Domnul doreşte să ne folosească pe fiecare în slujba Sa! Fie că suntem în vârstă sau tineri, fraţi sau surori, Domnul are pentru fiecare o lucrare. I... Citeste mai mult >>
"Scrisori către un evanghelist"
Categorie: Misiune   Scrisoarea 1- Lucrarea individualăM-am preocupat foarte mult în ultimul timp şi cred că am avut un mare profit, din căutarea lucrării de evanghelizare, în Evangheli... Citeste mai mult >>
"Pregãtirea slujitorului şi exercitarea unui dar"
Categorie: Misiune   Dumnezeu îi pregăteşte pe slujitorii Săi pentru primirea şi pentru exercitarea darurilor. Acest lucru ni se arată în Scriptură prin câteva exemple. Pe un Saul din T... Citeste mai mult >>
"Predicarea"
Categorie: Misiune   Nevoia de a privi asupra acestui subiect important este foarte mare. Direcţia creştinătăţii se îndepărtează de la o predicare temeinică de expunere şi studiere a Cu... Citeste mai mult >>
"O scrisoare despre „lauda din partea oamenilor”"
Categorie: Misiune   Dragul meu prieten şi frate în Isus Hristos,Îmi face plăcere să văd traducerea ta a ___. Îmi rezerv plăcerea de a o citi, sau mai degrabă de a-mi fi citită, în mome... Citeste mai mult >>