"A semăna cu lacrimi"

Categorie: Misiune 
 

„Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie. Cel care merge plângând, purtând sămânţa de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-şi snopii“ (Psalm 126:5-6).

Domnul ne dă dreptul şi posibilitatea să semănăm aici, jos, pe cale. „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu“; acesta trebuie răspândit. „Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi seara nu lăsa să ţi se odihnească mâna“ (Eclesiastul 11:6 ). Începutul este uşor şi suntem îmbărbătaţi. Entuziasmul începutului ne ridică peste greutăţi şi piedici. Dar sunt şi experienţe prin care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să treacă toţi care în locul tainic al inimii au auzit chemarea Domnului de a semăna pentru El. Aceştia şi-au jertfit timpul şi ceea ce le era drag, unii chiar au renunţat la meseria lor; apoi, în slujba Domnului au putut afla că au de-a face cu un Domn bun şi plin de dragoste, care poate să recompenseze însutit celor care renunţă la anumite lucruri pentru El. Timpul a trecut şi au venit lacrimile. Greutăţi, dezamăgiri, reproşuri (care, fără îndoială, au avut intenţii bune din partea celor care nu înţeleg adevărata lucrare a semănătorului), nemulţumire sau chiar cădere gravă la cei pentru care s-a făcut cel mai mult, oboseală... - inima este cuprinsă de descurajare, iar duşmanul se foloseşte de această stare pentru a-i determina, dacă este posibil, pe cei care au început cândva slujba cu bucurie să întoarcă spatele lucrării Domnului.

Însă Cuvântul a prezis că semănatul se face „cu lacrimi“. Dacă psalmistul pune lucrarea celor care seamănă în legătură cu lacrimile, atunci o face pentru că aşa este într-adevăr în lume. Au stat altfel lucrurile cu Mântuitorul nostru iubit? Nu! „Cel care merge plângând“ a purtat sămânţa de semănat. Câte lacrimi au fost pe calea Lui, câtă trudă, câtă împotrivire! Îl auzim la sfârşitul vieţii Sale spunând prin gura profetului: „În zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic şi fără folos“ (Isaia 49:4 ).

Nu găsim în aceasta o mare îmbărbătare pentru sufletele noastre? Dacă facem o aplicaţie practică a ultimelor versete ale acestui psalm şi lăsăm la o parte pentru moment însemnătatea profetică, vedem că semănătorii nu sunt singuri. Ei au în faţa ochilor lor pe Acela care cu mult înaintea lor a cunoscut lacrimile când a păşit pe acest pământ ca Semănătorul dumnezeiesc. Este un privilegiu să semănăm pentru El. Oare nu este un privilegiu şi de a experimenta „lacrimile“ de care a avut El parte deseori? Să deznădăjduim când totul pare „în zadar“ şi „fără folos“? Nu, pentru că „dreptul meu este la Domnul şi răsplătirea mea este la Dumnezeul meu“. „Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3 ).

Semănatul are loc în prezent; recolta va avea loc în viitor. „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie.“ Sămânţa trebuie să aibă timp pentru încolţire şi creştere. Poate deja aici, pe pământ, inimile noastre se vor bucura de câteva spice, dar ce va fi în ziua slavei când totul va fi descoperit, ce bucurie când va veni Domnul şi va spune: „Bine, rob bun şi credincios...“ (Matei 25:23 )! Ce răsplată pentru lacrimile din timpul semănatului!

De această bucurie nu vom avea parte doar noi. Ea va fi, fără îndoială, mare pentru noi, dar cât de mare va fi bucuria Sa? „Se va întoarce cu cântec de bucurie!“ El a părăsit prima dată cerul pentru a împlini lucrarea pe care i-a dat-o Tatăl. În această smerire, în această luptă s-a dovedit ca Cel puternic. El a biruit moartea şi în faţa Lui s-au ridicat porţile veşnice când S-a reîntors în slavă (Psalm 24:7). Ce bucurie când Se va întoarce din nou acasă cu ceata celor mântuiţi! A doua oară se vor deschide porţile veşnice (Psalm 24:9), iar Împăratul slavei va intra pentru a Se prezenta în faţa Tatălui şi pentru a-i spune:„Iată, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!“ Ce bucurie nesfârşită, ce fericire veşnică va fi în ziua aceea! Noi, cei care am avut parte cu El pe acest pământ de lacrimi, vom împărţi cu El această bucurie.

Totuşi ceva nu vom împărţi în acelaşi mod cu El. Semănatul, lacrimile, fericirea sunt şi pentru noi, dar snopii sunt roada lucrării Sale, sunt „snopii Săi“. „Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-şi snopii.“ Snopii Îi aparţin Lui, ei sunt rodul muncii sufletului Său. Ei sunt roada adusă de bobul de grâu care a căzut pe pământ şi a murit. Dar nu sunt umplute inimile noastre de o bucurie nemărginită, când vedem rodul suferinţelor Lui nespus de mari?

În ziua recoltei, lacrimile, care sunt atât de dureroase acum, vor fi uitate. De aceea: „Dar să nu obosim..., pentru că, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“ (Galateni 6:9 ). Să punem la inimă acest îndemn preţios. El a cunoscut lacrimile; bucuria o vom împărţi cu El, iar snopii, roada seminţelor răspândite în brazdele pământului cu El şi pentru El, Îi vor aparţine Lui. El i-a câştigat prin sângele crucii Lui.

sursa: https://comori.org/