Stăruința și mărturisirea

O soră de la frații baptiști a ajuns într-un grup penticostal de rugăciune și și-a exprimat dorința că ar vrea să primească și ea Duhul Sfânt. Cineva i-a atras atenția că cine intră la stăruință trebuie să treacă pe la mărturisire. Ea a spus că la baptiști este altă regulă:

— Noi ne mărturisim Domnului că poate uneori omul te divulgă și ca să evităm asta, noi numai cu Dumnezeu stăm în legătură.

Frații au acceptat-o la stăruință. La un moment dat, ea s-a cufundat deplin în rugăciune și mărturisire înaintea Domnului cu voce foarte tare fără să țină cont că are în jur peste 30 de persoane. Frații au rămas mirați și gândeau că ar fi fost mai bine să o audă numai unul sau doi și Dumnezeu, nu toți cei ce erau acolo. Ea era foarte sinceră și a primit botezul cu Duhul Sfânt. S-a ridicat de la rugăciune bucuroasă și fericită. Nici nu a realizat ce s-a întâmplat.

Cineva i-a zis:

— Dumneata n-ai putut merge numai cu un frate să descarci problemele și slăbiciunile avute în viață, a trebuit să le spui la toți?

— Eu le-am spus Domnului.

— Da, dar te-au auzit peste 30 de persoane și copiii care vor ține minte toate slăbiciunile pe care le-ai avut.

De abia atunci, a realizat totul și a mai repetat încet ca pentru sine zâmbind:

— „Așa-i regula la noi.”

Dumnezeu i-a dat o stare de sinceritate și în starea aceasta a coborât peste ea Duhul Sfânt și asta a contat pentru ea mai mult decât faptul că s-a manifestat într-un mod care nu prea ar fi fost de dorit.