Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie

Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât:

— Frate Morun, noi am venit ca urmare a hotărârii fraților de slujbă de la noi să facem ceva măsurători, pentru că mâine dimineață venim să-ți dărâmăm casa și să facem alta în loc!

Neluând în seamă nedumerirea lui Adam, el a continuat cu întrebările:

— Cred că ar trebui să construim ceva mai în spate decât așezământul de acum; este mai frumoasă o curte ceva mai largă. Acolo, câțiva pași mai în spate putem să ne folosim și de diferența de nivel și să facem ceva în pământ, sub casă...

— Dar la ce folos asta? De ce nu-i bună casa asta pentru un om singur?

— Încet, încet, casa ta devine tot mai aproape de cea din urmă din sat. Și poate nu vei fi tot singur!

— Măi oameni buni, mergeți la familiile mai numeroase și mai sărace din sat...

— Dacă lucrai la calea ferată ai fi avut destui bani să faci ceva mai bun aici. Acum, dacă ai ales să slujești Bisericii și în fiecare după-amiază și seară ești prezent la toate necazurile oamenilor, noi germanii așa gândim: prezbiterul care lucrează pentru Biserică nu trebuie să fie printre ultimii din sat în ce privește bunurile pământești. Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie și apoi pe săraci!