text Marturii crestine

Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar

În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele Repta din Șerbăuți cu o fată a fratelui Matei Cornea. După ce s-a sfârșit căsătoria, împreună cu alți frați s-au îndreptat spre Bilca, unde au participat la slujba de seară. La ceasul hotărât (ora 21 seara), fratele Costan Puha care conducea slujba în acea seară, fiind înștiințat, a făcut apel pentru rugăciune, pentru o soră din Cernăuți care urma să meargă la maternitate. La acea rugăciune, fratele Vicovan din localitate are o vedenie, pe care a mărturisit-o când s-au ridicat, aproximativ în termenii următori: „S-a văzut o palmă albă, pe care erau doi rinichi. Dintr-unul au ieșit două pietre mari, iar din celălalt trei mai mici, după care s-a spus: Nu mâna omului va lucra, ci mâna lui Dumnezeu, iar persoana în cauză va simți aceasta.”

După mai multe zile petrecute între frați, în lucrul Domnului, fratele Jenică se întoarce acasă. Încă de pe drum, se întâlnește cu cineva dintre rudele sale care îl înștiințează că soția lui a născut două fetițe gemene și este în maternitate. Când a ajuns acolo, soția lui văzându-l venind, și gândindu-se la faptul că s-au mai adăugat două fete la cele trei pe care le aveau l-a întrebat:

— Nu ești supărat?

— Răspunsul a fost că aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu, ceea ce era cu adevărat important fiind sănătatea. Atunci sora Zâna i-a mărturisit că în seara duminicii fixate pentru rugăciune, la ora convenită, fiind acasă pe genunchi, a trăit momente deosebite, întreg trupul fiind cuprins de o putere dumnezeiască, binefăcătoare și mângâietoare. Din acea clipă durerile de rinichi care în ultima vreme deveniseră chinuitoare, au încetat.

În timpul nopții însă, la un moment dat, s-a trezit cu dureri mai crunte decât cunoscuse vreodată. Orice mișcare era însoțită de noi chinuri. Cu greu s-a dat la marginea patului unde a îngenuncheat înaintea Celui ce s-a dovedit ani în șir alinarea celor fără alinare. În timp ce se ruga cu lacrimi, înconjurată de chipurile liniștite ale copiilor ce dormeau, a căpătat convingerea că, de fapt, situația în care se găsea era o operă a diavolului. Atunci și-a mărturisit pe genunchi convingerea că era vindecată și s-a decis să se culce din nou, necedând durerii cumplite ce o încerca, ceea ce a și făcut. În cele din urmă cu buzele strânse de durere și cu ochii înlăcrimați a adormit. Dimineața s-a sculat fără nicio urmă de durere, și nici acum după ani de zile, rinichii ei n-au mai cunoscut durerea... O mână albă... mâna Medicului Suprem, Isus Hristos, a vindecat boala. În zilele următoare a eliminat pietrele, lucru care l-a simțit, așa cum fusese vedenia. A urmat o naștere ușoară și au venit pe lume Lidia și Lilia.

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>