Părinți și copii cu nevoi speciale

In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din
naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un copil și cerea Domnului un
fiu, fără cusur la trup și minte. Dar, neprimind, a cerut ca un personaj din
poveștile noastre: „Doamne, dă-mi și mie un copil, cum o fi el, dar să-mi zică și
mie cineva „tată”! Și a primit o fată ce îi zice, într-adevăr, „tati”, și mai
pronunță câteva cuvinte simple. Fratele se supără când cineva exclamă „Ce cruce!”
văzându-l cu fiica. Atunci spune: „Pentru mine, e cea mai mare bucurie să vin acasă
și să-mi văd fetița!” Mai cunosc și o altă familie numeroasă unde copilul de șapte ani, cu handicap sever, este sursa binecuvântării materiale pentru toți. Uneori, așa lucrează Domnul. . Acest frate, C. G, a trăit 89 de ani și, deoarece fata a
avut-o la 54 de ani, a apucat să o vadă la 35 de ani, dar mereu îb scaun cu rotile. Dânsul era foarte recunoscător față de Domnul, pentru Maria Magdalena, deși
uneori ofta și spunea: "Păcatul meu stă înaintea mea.". Aceasta deoarece, înainte de
a-L cunoaște pe Domnul, avusese încă trei căsătorii terminate cu divorțuri și fără
copii. Chiar mama Magdalenei o părăsise, la 2 ani, iar fata, simțindu-se respinsă, era muribundă, părinții ei-separați. Dar tatal ei, frate el CG, de curând creștin
a preluat tutela fetei și dragostea lui din Dumnezeu, i-a salvat viața. Cred că, în situații din acestea, speciale, Dumnezeu intervine, dacă nu cu
vindecare, măcar cu mult Har. Le poartă de grijă deopotrivă, părinților și pruncilor
disabili, căci, înaintea Lui, cu toții suntem mai mult sau mai puțin cu nevoi
speciale sau un pic... disabili, într-un aspect sau altul al vieții noastre. Iar, când ne întrecem între noi, parcă am fi la olimpiada de handicapați.