text Marturii crestine

Săpați cu grijă că trăiesc!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

Printre cei ce lucrau acolo era și Vasile Duțu fiul sorei noastre Tofana, care fiind mai curajos a coborât în fântâna adâncă de 15 m. După ce a încărcat vreo 4 cazane de mâl, i-a atenționat pe cei de sus să lucreze cu atenție pentru că se simte o posibilă surpare. La un moment dat, pietrele care formau pereții fântânii au început să se miște ieșind de la locul lor și împreună cu lutul umed s-au surpat, acoperind total fântâna în câteva secunde. Pentru câteva momente toți cei ce erau acolo au amuțit. Gândul că moartea poate să răpească așa de repede pe unul dintre ei i-a tulburat tare. După câteva clipe se putea auzi mai încet, apoi mai tare:

— S-a… s-a dărâmat… a murit… a murit Vasile Duțu… Era ora 15,30.

S-au adunat imediat oameni, au anunțat pe cei din familie și vestea aceasta intra repede cu durere în inimile celor ce l-au cunoscut îndeaproape. Imediat a aflat primarul din comună și a venit la fața locului, și a mobilizat oamenii pentru a-l scoate afară. Spre seară, primarul a trimis acasă pe cineva după haine mai groase, spunând;

— Am să stau aici toată noaptea până îl scoatem afară și voi da bani de la primărie ca să-i facem o înmormântare frumoasă.

Unul dintre frații noștri care era lângă el i-a spus:

— Domnule primar, dumneata îl aștepți ca să îi faci înmormântare, dar eu totuși aștept să iasă ca să se pocăiască că tare mult s-a mai rugat mama lui pentru el. Toată noaptea, oamenii au lucrat cu schimbul și spre dimineață când oboseala era tot mai evidentă, oamenii au auzit o voce:

— Săpați cu grijă, că trăiesc…

La auzul acestor cuvinte, oamenii au slăbit și mai tare, le tremurau mâinile și picioarele.

— Aa… auziți… trrrăiește! ! ...

Spre marea uimire a oamenilor, Vasile Duțu iese viu din fântână la ora 7,40 dimineața.

Fratele lui Vasile, Ioan Duțu a primit cele mai complete detalii cu privire la tot ce s-a întâmplat în cele aproximativ 16 ore petrecute în adâncul fântânii.

„Am văzut că încet fântâna se prăbușește, am fost conștient că nu mai am nici o șansă și atunci am spus:

— Doamne! Viața mea este în mâinile Tale, … fă ce vrei cu ea!

Pietrele din peretele din față au început să se apropie de mine copiindu-mi trupul fără a mă zdrobi, o lespede mare a venit deasupra capului meu așezându-se pe o altă piatră care era în peretele din spatele meu, apoi în câteva clipe s-a făcut întuneric și nu am mai auzit nimic. Am adormit și am început să visez că mergeam pe un drum frumos, drept și după o lungă bucată de drum am ajuns la o intersecție, unde se putea lua în două direcții. În mijloc era o ființă deosebită învăluită în multă strălucire și am întrebat-o:

— Cum pot să ajung la mama mea?

— Tu nu poți să ajungi la mama ta, tu trebuie să te întorci înapoi.

După ce am primit răspunsul, m-am trezit din somn. Când m-am trezit, am auzit zgomote deasupra mea și am strigat să sape cu grijă că trăiesc. Așteptând să ajungă la mine, am simțit că nu mai am aer și atunci m-am rugat:

— Doamne, dacă nu m-ai primit acolo și nu ai vrut să-mi dai lumina veșnică, scoate-mă la lumina zilei ca să mă pocăiesc și să Te slujesc.

A fost transportat la spital unde a fost supus unor analize, dar nu s-a putut constata altceva decât o epuizare fizică din care și-a revenit în scurt timp.

Un reporter al televiziunii Antena 1 care a venit să se informeze despre acest caz i-a pus următoarea întrebare:

— Ce vârstă aveți?

— Am 6 ore… de când am început să trăiesc. Răspunsul nu a putut fi înțeles.

Cazul acesta a fost mediatizat în ziarele Monitorul și Obiectivul de Vaslui din data de 12 ianuarie 2005.

După două săptămâni Vasile Duțu, fiind prezent în Casa de rugăciune care s-a construit între timp, la sfârșitul slujbei de Evanghelizare s-a predat în brațele bune ale Domnului Isus și în prezent Îl urmează.

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>