Războiul s-a terminat

E dimineață. Gazdele sunt îmbrăcate festiv. Ambele fete, fiicele lor, au ieșit în rochii elegante, cu părul frumos aranjat. Abia acum am observat că ele erau niște ființe destul de frumoase. În timpul micului dejun, gazda a anunțat solemn:

— Astăzi, s-a sfârșit războiul cu Rusia!

Am sărit de bucurie de la masă și am întrebat:

— Ce dată e azi?

— Nouă mai.

— Nouă mai... și câte zile am trăit la voi?

Gazda s-a uitat în caietul său și a spus:

— Nouăsprezece zile. În 19 zile ai adăugat 10 kilograme și jumătate la greutatea ta.

Am început să număr în mintea mea zilele cât am trăit în pădure: mi-au ieșit 46 de zile. Atunci când am trăit în pădure, mi s-au părut că au fost cel puțin trei luni. Îngândurat am pronunțat:

— Patruzeci și șase de zile...

— Ce ai spus? – a întrebat gazda.

— Patruzeci și șase, i-am răspuns în limba germană.

— Patruzeci și șase de zile ai trăit în pădure?

— De unde știi că am trăit în pădure?

— Știu totul. A doua zi după ce ai venit, am găsit lenjeria ta într-un pom. Adu-o aici.

Atunci, am înțeles că el știa totul despre mine, dar nu mă mai temeam de el; războiul s-a încheiat. Am adus tricoul și i l-am dat.

— Povestește-ne de unde ai venit.

Am început să povestesc aceeași minciună pe care am mai spus-o înainte, dar proprietarul m-a oprit. El a desfăcut tricoul și îl ținea ca pe un premiu.

— Ella, s-a adresat el către cea mai tânără fiică – Citește inscripția de pe tricou!

Ella s-a dat mai aproape, a privit cu atenție, apoi a rostit:

— Buchenwald.

— Acesta este tricoul tău – a întrebat gazda – sau poate l-ai furat?

— Al meu.

— Atunci, povestește-ne de unde îl ai și nu-ți fie frică, nimeni nu se mai atinge de tine aici.

Atunci m-am deschis lor:

— Numele meu este Zincenko, iar prenumele Grișa. Și am început să le povestesc viața mea din momentul în care am fost luat la muncă în Germania. Prima mea evadare. Toți au fost îngroziți când au auzit de chinul și torturile care se aplicau în închisoarea din Dresden, din teatrul subteran, unde fasciștii priveau cu satisfacție cum erau chinuiți oamenii. Apoi gazda m-a întrerupt puțin și a adăugat că el a auzit despre astfel de teatre de operațiuni fasciste. Acolo erau învățați tinerii ofițeri să se obișnuiască cu vederea sângelui și a torturilor. Am continuat povestea de la Buchenwald și cum am scăpat de crematoriu. Când am terminat, proprietarul mi-a spus ce s-a întâmplat cu Buchenwald:

— Când americanii au bombardat zidurile Buchenwaldului, pentru ca deținuții să poată scăpa, s-a dovedit că toată pădurea era înconjurată de trupele germane și oricine încerca să scape, era împușcat. Chiar la radio s-a anunțat că, dacă cineva va observa vreun bărbat suspect sau vreo femeie, ar trebui să raporteze la poliție. Se spunea de asemenea că pot fi identificați prin crucea de pe cap.