"Pot totul în Cristos, care mă întăreşte" partea a cincea

   Din ziua aceea am început cu magneziu zilnic. După patru săptămâni am simţit o bună ameliorare, apoi am urmat un tratament injectabil pentru întărirea nervilor, vitaminele B-complex, precum şi altele. După opt săptămâni de tratament cu vitamine şi minerale, am plecat în călătorie în România pentru o vizită.

   Dar în acele zile, imediat ce am aflat de la medic cauza slăbiciunilor mele, L-am căutat pe Domnul să-mi facă cunoscut motivul acelor suferinţe şi de ce a fost necesar un timp aşa îndelungat de a mă chinui în starea deprimantă.

   Răspunsul a venit. Atunci mi-am dat seama că şi rugăciunile fraţilor şi surorilor înălţate pentru mine au fost ascultate.

   Am înţeles că eu singură, mi-am pus în spate poveri şi le-am purtat prin propria mea putere deşi pentru trupul meu era enorm. Eu am crezut că trebuie să fac tot ceea ce-mi cerea o persoană sau alta, că aceasta-i voia Domnului. 

   Eu nu L-am întrebat pe Domnul la începutul fiecărei zile, înainte de orice, ce anume trebuie să fac, care este voia Sa, de unde să încep, ce pot lăsa deoparte. Eu, doar Îl rugam să binecuvinteze drumul, sau convorbirea, sau cutare lucru... Deci, Domnul, nu a fost cu mine, puterea Sa nu m-a însoţit în tot ceea ce am vrut eu să fac.

   Am povestit unor credincioşi experienţa mea. De atunci, când mă uit la unele surori din cercul meu, mă văd pe mine când eram avertizată să nu mă avânt în lucrul în care nu este Domnul, ci doar eul meu. Le văd cum sunt de "încărcate",  exact cum am fost eu. Una din ele, a ajuns chiar în starea în care am fost şi eu având nevoie de spitalizare. Dar mulţumim Domnului că a învăţat şi ea lecţia binefăcătoare, cum am învăţat-o şi eu. Acum, şi ea este calculată, porneşte ziua cu Domnul!

   Eu, de multe ori, luam şi povara zilei de mâine.

   Nu este deci de mirare că am "căzut la pământ". Dacă poverile ar fi fost de la Domnul nu s-ar fi întâmplat nimic rău, deoarece tot El mi-ar fi asigurat puterea să le port.

   În urma unei predici  despre " Marta şi Maria"  mi-au căzt solzii de pe ochi! Domnul, a mustrat-o pe Marta de două ori, a certat-o în dragoste, făcându-i cunoscut faptul că Maria a ales ceea ce-I este plăcut. Nu - că Marta nu ar fi făcut bine pentru că pregătea masa. A făcut bine, dar s-a încărcat cu pre multă slujire - "gătire", fiind îngrijorată. Supărată, credea că are dreptate văzând-o pe sora ei indiferentă faţă de primirea oaspeţilor, preferând să asculte ceea ce vorbea Domnul.

   Ce am înţeles eu din acea predică?

   Noi, ne aventurăm în multe activităţi şi neglijăm părtăşia cu Domnul, nu căutăm dimineaţa, mai întâi de toate faţa Sa (înainte de a pleca la muncă). Noi, vedem înaintea noastră un "munte de griji", rezolvări de probleme, făcând singuri planuri de rezolvare. Şi  ne ducem în ziua aceea, cu puterea noastră,  încercând a face ziua liberă de necazul ei. Şi să fim sinceri, de câte ori nu ne merge invers în necazul zilei, în loc să ne vedem problemele rezolvate? Şi nu ne supărăm ca şi Marta? Şi atunci, venim cu rugăciune: "Doamne, dar de ce nu mă ajuţi?!

   Maria, s-a aşezat la picioarele Lui să asculte ceea ce vrea Domnul ei să-i spună şi aşa a intrat ea în activitatea în care Domnul o îndruma ce are de făcut.

   Eu nu cred că Maria era o femeie leneşă, dimpotrivă...

   Nu exagerez, dar eu, am învăţat prin lecţia primită să am întotdeauna poziţia Mariei. Eu, procedez în felul următor: văd cam ce mă aşteaptă, ce ar fi de făcut, uneori sunt multe într-o zi... Dar, vin înaintea Domnului şi Îi spun: " Doamne, Tu vezi că eu doresc să fac cutare sau cutare lucru, nu ştiu cum să rezolv problema aceasta, eu doresc ca Tu să mă conduci în această zi în tot ce-mi stă înainte".

   Şi ce fac? Urmăresc în gândurile mele, unde sunt îndreptată. Este o cercetare permanentă în îndemnurile din inimă, din gânduri. Aşa am observat, că primeam lumină! Unele din probleme dispar, dar pot apare altele ce nu erau destinate spre rezolvare. Chiar ieri, am trăit aşa ceva.