Persecuția comunistă

Ușa s-a deschis, au intrat doi indivizi și au început să comande:

— De la masă, nimeni nu se ridică, fiecare își pune mâinile pe masă!

Eu de frică am intrat sub masă, iar el a strigat:

— Încotro te-ai târât cățelule? Ia ieși înapoi!

A scos o hârtie și a început să citească mult timp, fără să înțeleg prea multe doar că noi am furat pâinea. Mă gândeam: „Pâinea noi nu am furat-o, noi am mâncat-o cu supă.” Tata a răspuns:

— Eu nimic străin nu am luat doar ceea ce a fost dat pentru ziua de lucru.

Unul din ei ținea în mână o bucată de metal, probabil cu ea era mai ușor de a scoate grâul de la țărani.

— Faceți o căutare în hambar, pivniță și pod. Cerealele și făina să le luați! Ție îți poruncesc să taci, niciun cuvânt să n-aud iar mâinile țineți-le pe masă!

Eu credeam că au venit la noi hoții ca la vecina după vacă. Numai că mama și tata tăceau, iar vecina a țipat. Iar dacă eu voi țipa, atunci ei mă vor lovi în cap ca pe vecină. Mai bine tac.

Căruțele au plecat. Tata a ieșit afară să se uite, s-a plimbat în jurul casei. Iar mama mea cum stătea la masă, așa a și rămas. Tata s-a întors și a zis încet:

— Au luat totul: cerealele, vaca, juncana, puțin a mai rămas din cartofi, dar nu ne vor ajunge până la primăvară.

Atunci mama n-a mai putut rezista și a început să bocească. Apoi și eu cu sora mea Olea, după care și ceilalți doi mai mici.

— Cu lacrimi durerea n-o vei astupa, trebuie să ne întărim și cumva vom trece și peste asta, cu ajutorul lui Dumnezeu. Se spune: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat.” Iar eu m-am gândit: „Dumnezeu într-adevăr a dat, dar iată oamenii au luat.”

După două săptămâni, au venit din nou acei doi. Și, tot în timpul prânzului. Mama așeza masa.

— Mai ai încă datorii, de ce nu ne-ai dat totul?

— Eu nu am dat nimic, voi singuri ați luat.

— Caută peste tot, verifică oalele din cuptor!

— S-au găsit aici ca jumătate de kg de grâu și mămăligă fiartă în oală!

— Grâul ia-l, iar mămăliga arunc-o!

S-a apropiat de masă:

— Bunurile statului le mâncați?