Ortodocșii Lipoveni din pădurile Siberiei

După un raid al armatei, într-una din pădurile din sudul Siberiei, o familie de ortodocși lipoveni din Basarabia, care se stabilise ceva mai în fundul pădurii față de ceilalți, au aflat că au rămas singuri. Toți ceilalți au fost prinși. După cum era de așteptat în așa situații, armata avea să se întoarcă, încercând să găsească pe cei care ar fi putut să scape. În starea disperată în care se aflau, au hotărât să se afunde încă câteva sute de kilometri în direcția nord, sfidând condițiile tot mai potrivnice datorită verilor scurte și iernilor lungi.

După aproape 20 de ani, într-o zi de vară pe deasupra pădurilor fără sfârșit, zbura un elicopter în care se aflau geologi care se ocupau cu detectarea zăcămintelor naturale. Aceștia scrutând solul au observat la un moment dat un firicel de fum înălțându-se din mijlocul pădurii. S-au sesizat unii pe alții și toți priveau cu mai multă atenție această apariție ciudată. Toți știau că zona nu era locuită, totuși au mai cecetat încă o dată cu atenție hărțile. Într-adevăr, hărțile nu arătau nici o așezare omenească. Atunci au hotărât să se apropie de locul cu pricina și așa au observat bordeiul din pădure. Calculând distanța dintre această locuință și tabăra lor unde au aterizat cu elicopterul, și-au dat seama că era vorba de aproximativ 25 de kilometri, evident pe de-a dreptul prin pădure.

După câteva zile, cu multe precauții, doi bărbați și o femeie din echipajul de geologi se apropiau de bordeiul din păduri, urmând ca elicopterul să le asigure protecția în caz de nevoie. Observând copiii care se purtau fără grijă în preajma „casei”, s-au hotărât să se apropie. Când copiii i-au observat, s-au îngrămădit unii în alții, privind mirați: nu mai văzuseră niciodată alți oameni decât pe cei din familia lor. Străinii i-au întrebat ceva în rusește și văzând că se pot înțelege, au cerut să stea de vorbă cu capul familiei. Fratele le-a explicat situația lor destul de rezervat, pentru că învățase de mult să fie cu grijă când este vorba de persoane care au profesii mai deosebite. La un moment dat li se adresează spunând:

— Vă rog să mă iertați, dar la noi în familie a sosit ceasul rugăciunii de după amiază, la care nu am renunțat niciodată în toți anii de când am părăsit locuința din Basarabia. Dacă vreți să mai rămâneți la noi să mai vorbim, după o jumătate de oră vă pot sta iarăși la dispoziție.

După ce a trecut rugăciunea la care de data aceasta au participat 9 persoane, musafirii au mai vorbit și cu ceilalți ai casei. Pentru copii mai ales, era o zi deosebită să poată vorbi cu cineva din afara familiei. La un moment dat, femeia dintre cei veniți a întrebat fata din casă dacă știe ce-i aceea un calendar. A rămas uimită să audă pe fată cu exactitate data în care se găseau. Totuși multe lucruri nu știau să explice ce ar putea fi, nu numai pentru că nu văzuseră niciodată respectivele lucruri, ci pentru că limbajul lor era destul de mărginit. A doua zi, străinii au plecat cu rugămintea ca frații să nu se mute în altă parte a pădurii, promițând că nu vor anunța autoritățile și vor veni cu ceva lucruri care să le fie de ajutor.

Și s-au întors după puțină vreme cu fel de fel de lucruri de mare trebuință pentru locuitorii din pădure. Ce mare bucurie a fost să primească în dar câteva topoare! A lor pe care-l aveau se tocise de mult. Apoi cuțitele... valorau aur! Articole de îmbrăcăminte și alte lucruri de bucătărie sau ornamente! Însă în timp ce se desfășura primirea darurilor, donatorii au observat un lucru cu privire la care șoșoteau între ei. Până la urmă, au întrebat deschis:

— Ce nu este în ordine de discutați între voi?

— Vă rog să nu vă supărați, dar sunt aici câteva lucruri care nu le putem primi...

— Care... de ce?

— De exemplu ornamentele acestea sunt lumești, noi nu le putem folosi, pentru că este păcat!

— Păcat? ! Dar sunt frumoase... poate le vor copiii...

— Nu le vrem - răspunse unul din băieți - este păcat.

Au mai discutat asupra acestor lucruri și până la urmă geologii au luat cu ei înapoi ceea ce pentru credincioșii din pădure era păcat. La explicațiile calme, dar clare ale tatălui nu au mai găsit replici, astfel încât pe când se întorceau, vorbeau între ei dacă nu cumva ar trebui să le arunce decât să le folosească ei mai departe. Aveau și ei câteva noțiuni despre ceea ce înseamnă cuvântul „păcat” dar nu mai văzuseră până atunci oameni care să se teamă în așa măsură de păcat.