text Marturii crestine

N-ai putut să intri în adunare fără necazul acesta?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

Eram într-o seară în Oltenia, în orașul Dăbuleni la evanghelizare. Era acolo o familie de necredincioși care aveau o mamă credincioasă internată la terapie intensivă după niște operații foarte complicate și era în comă. Medicii le-au spus că nu mai este nici o șansă. M-a sunat unul din copiii ei:

— Domnule, vino, te rugăm, dacă poți, până la noi.

Am zis: „Doamne, eu mă duc, dar nu am darul vindecărilor”. Dar mă gândeam că eu le-am spus la acei oameni de un Dumnezeu care-i viu, care trăiește și face minuni, acuma ei vreau să vadă. M-am văzut nevrednic și am mărturisit aceasta Domnului. Am ajuns seara la adunare, și prezbiterul de acolo m-a întrebat?

— Ce facem?

— Ce să facem, hai să ne rugăm.

La rugăciune, nu a fost o prezență deosebită și după rugăciune, prezbiterul mă întreabă din nou:

— Ce să facem?

— Am primit un îndemn, eu nu-s prezbiter, eu sunt evanghelist dar mi-a pus pe inimă Domnul un gând: trimite pe cineva să cumpere o batistă nouă.

— Și ce-ai să faci?

— Eu nu fac nimic, faci tu. O să ne rugăm și tu vei face ungerea pe batistă. Oamenii aceștia așteaptă de la noi să vadă un Dumnezeu viu pe care noi L-am propovăduit.

— Nu-s vrednic să fac ungerea.

— Dacă nu ești vrednic, la ce mai stai aici.

— Totuși te ascult, dar nu-s vrednic, îți spun sincer.

Au adus batista.

— Du-te, adu sticluța cu untdelemn și fă ungerea pe batistă.

După ce a făcut ungerea pe batistă și ne-am rugat, i-am zis s-o bage într-o Biblie nouă, am chemat pe copiii surorii și le-am zis:

— Noi am lucrat după lumina pe care ne-a dat-o Domnul. În Biblia aceasta, aveți o batistă. Nu vă atingeți de ea decât în momentul când o luați din Biblie și o puneți pe capul mamei, iar în următoarea dimineață, vă duceți, luați batista și o aprindeți, ca să nu fie folosită în alte scopuri. I-am rugat să mă anunțe ce se va întâmpla. După două zile, mă sună un băiat de-al surorii, și plângea de se prăpădea.

— Oprește-te, te rog și spune-mi ce s-a întâmplat.

— Mama s-a trezit din comă.

— Dumnezeu să fie slăvit!

Peste alte două zile, mă sună din nou plângând.

— Mama de la terapie intensivă a fost dusă pe salon.

— Slăvit să fie Dumnezeu că a ascultat niște oameni slabi ca noi.

La două săptămâni, când m-am dus din nou în Dăbuleni, sora cu soțul ei de braț cobora dintr-o mașină și soțul ei necredincios îmi zice:

— Domnul Mircea, vreau să intru și eu în adunare.

— Dumneata n-ai putut să intri fără necazul acesta?

El își aducea soția cu mașina până la ușa adunării, dar n-a intrat până atunci înăuntru niciodată. Sora a fost vindecată deplin. Toată vara următoare a vândut lubeniță și legume pe piață, pentru că Isus Domnul este în măsură să scoale pe cineva și din locuința morților. Slăvit să fie El în veci! Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>