Isus, lumină în întuneric

“Iubesc pe Domnul, căci El aude

glasul meu, cererile mele.

Da, El Și-a plecat urechea spre mine,

de aceea-L voi chema toată viaţa mea"

(Psalmul 116)

În lumea aceasta plină de păcate, întunecată din punct de vedere spiritual, doresc ca prin mărturia mea să aduc o rază de speranță celor aflați in suferință. De acolo, de unde ochiul omenesc nu poate pătrunde, coboară o lumină care străbate universul. Într-o zi ea s-a oprit și asupra vieții mele îndepărtându-mi suferința.

Totul a început într-o zi obișnuită de luni când ajungând acasă de la școală mi-am descoperit întâmplător un nodul pe sân. Am simțit cum frica pune stăpânire pe mine paralizându-mă. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să depășesc acest moment. A doua zi am mers să-mi fac o ecografie. Cele mai negre temeri s-au adeverit, verdictul a fost crunt: după aspect nodulul era malign, iar eu sufeream de cancer. Vestea a avut un impact puternic asupra mea.

Ieșind din cabinet am pășit într-o lume ca o gaură neagră în care timpul se comprimă, iar mintea o ia razna. Am început sa mă plimb pe străzi gândindu-mă la viitor (care viitor? ) Oare mai exista un viitor pentru mine?

După un timp pe care mintea mea nu l-a perceput am ajuns acasă. Vestea i-a șocat pe soțul si pe fiul meu. Fiecare încerca sa facă fața cum putea mai bine. Legile unei vieți pașnice si liniștite erau călcate în picioare.

Acesta a fost începutul celei mai grele perioade din viața mea, dar si celei mai minunate din punct de vedere spiritual. Seara i-am dat vestea cumplita fiicei mele. Aceasta cu un glas stins mi-a răspuns cum Dumnezeu a înștiințat-o prin Cuvântul Său din Isaia 43 „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu/ Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; și dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde”.

Acum îmi era clar că Dumnezeul nostru cel care a creat si susține întregul univers cunoaște problema mea. Știam acest lucru, dar in situația disperată în care eram, aveam nevoie de ceva concret, palpabil, iar Dumnezeu n-a întârziat să ne vorbească și să ne încurajeze prin Cuvântul Său.

Au urmat câteva zile de investigații la Spitalul Oncologic de la Cluj. Mâna călăuzitoare și protectoare a Domnului a fost permanent cu mine. Nu știu cum se întâmpla, dar dacă alții reușeau sa facă investigațiile necesare în 3, 4 zile, mie îmi ajungea o singură zi. Ușile mi se deschideau prin Harul lui Dumnezeu. El era prezent, netezea cărările, iar eu călcam pe urmele bătătorite de El. Ce mare har să ai pe cineva care te poartă in brațe și te ocrotește!

Într-o seară ne-am dus la o biserică din Cluj. Un frate din Germania a făcut o mărturisire cu privire la o încercare grea din viața lui care a adus cu ea multe binecuvântări. Încercam să mă gândesc la situația mea (Cancerul si binecuvântarea sunt cuvinte care se exclud, nu conviețuiesc ). Cu toate acestea simțeam cum Dumnezeu îmi vorbește prin acest frate, iar într-un colț al inimii mele și-a făcut loc și o rază de speranță. Așa cum fratele a scăpat de orbire prin Harul celui sacrificat pe cruce, așa pot fi și eu vindecată în Numele Lui.

Întorcându-mă acasă Dumnezeu mi-a dat putere să-mi reiau programul obișnuit în așteptarea rezultatului analizelor de la biopsie. Pot să mă mărturisesc că nu a fost nici măcar o zi în care Tatăl meu din ceruri să nu-mi fi vorbit: printr-un vas de lucru venit in biserica noastră, printr-un frate, printr-o soră. Fiecare cuvânt era spre zidire si încurajare.

Având rezultatul analizelor am început să caut pe internet ce șanse am de a supraviețui cumplitei boli. Stând cufundată cu ochii intr-o lume a procentelor, deodată un gând a străbătut mintea mea: „De ce te cauți prin procente, tu nu ești un procent, tu ești copilul Meu”. Am închis internetul si am început să meditez la ceea ce mi-a fost insuflat de Duhul Sfânt. Era vocea lui Dumnezeu care tocmai mi-a confirmat (a nu știu câta oară) că sunt copilul Creatorului universului, copilul Celui care are ultimul cuvânt.

Înainte de a ajunge la oncologie am trăit un sentiment ciudat. Nu știu cum s-a născut în mine dorința de a fi operată. Era o dorință puternică care-mi măcina ființa, iar eu nu pricepeam de unde vine. Am aflat a doua zi. Intrând sfios în cabinetul doamnei doctor, aceasta, după ce a privit atent toate rezultatele de la biopsie mi s-a adresat: „Sunteți una dintre puținele persoane care pot să-și aleagă cu ce vor să înceapă terapia (știam că trebuie să trec prin operație si prin ședințe de chimioterapie)”. Cât de ușor a fost să-i răspund la întrebare, știind deja că Dumnezeu a trezit în mine această dorință.

Încurajată de ceea ce tocmai am trăit, m-am îndreptat hotărâtă spre chirurgie. Doamna asistentă foarte amabilă m-a întrebat daca am o preferință în legătură cu ziua operației. Nu m-am așteptat la o asemenea întrebare, am schițat un gest pe care nici eu nu l-am înțeles. Atunci, răsfoind prin carnețel m-a anunțat: „veți fi operată luni”. Nu voi intra în detalii, dar aceasta a fost cea mai bună zi pe care a hotărât-o Dumnezeu pentru mine.

Aveam trei zile sa mă pregătesc pentru operație. Noaptea am avut un vis ciudat. Am văzut niște cratere de vulcani din care ieșea foc, dar cu toate că eram aproape de ele nicio scânteie nu m-a atins. Atunci mi-am amintit cuvintele din Sfânta Scriptură, Isaia 43: „Daca vei merge prin foc … ”.

Operația a decurs normal, iar recuperarea nespus de rapidă. După o scurtă perioadă de convalescență urma sa fiu programată pentru chimioterapie. Am fost anunțată de medicul chirurg că acest lucru nu se poate pentru că doamna doctor care se ocupa de mine este in concediu și nu se știe când va reveni. M-am întristat știind că începerea ședințelor de chimioterapie va fi întârziată. Totuși am insistat și am trimis-o pe fiica mea sa treacă pe la cabinet să vadă măcar când se întoarce doamna doctor din concediu. Domnul ne-a pregătit și de data aceasta o surpriză: ziua, ora trecerii fiicei mele la cabinet a coincis cu prezența doamnei doctor în cabinetul dânsei care poate zăbovea acolo doar câteva minute. Ce coincidență! Cineva a afirmat: „Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Cât de minunat și de nepătruns lucrează Dumnezeu.

În 13 ianuarie am fost programată la prima ședință de citostatice. Întrebarea pusă dacă doresc să le fac m-a derutat. Am crezut că operația și chimioterapia vin la pachet. Deodată această întrebare? ! Nu știam ce vreau. Citindu-mi pe față mirarea, am fost asigurată că actele necesare pentru citostatice vor fi completate, iar eu trebuia să iau o hotărâre în acest sens. Ajungând în fața sălii de citostatice nu am avut puterea să intru, eram dezorientată neștiind care este voia lui Dumnezeu cu privire la acest lucru. Atunci fiica mea a venit cu o propunere să sunăm un vas cu darul profeției care să se roage pentru mine dorindu-ne ca Domnul să ne vorbească. Am sunat, dar nu a deschis nimeni, am insistat, dar nimic. Am devenit disperată neștiind încotro s-o apuc.

Am sunat apoi la prietena de la care am avut numărul. Ea mi-a spus că numărul respectivului frate este schimbat de două zile și că nici ea nu-l are, dar sora ei cu care tocmai s-a întâlnit “întâmplător” îl are și va suna. După câteva minute de așteptare a venit și răspunsul: ”Să faci ceea ce trebuie să faci” mi-a transmis fratele, iar în vedenia lui a văzut un duh de boală care era nevoit să părăsească ființa mea.

Au trecut ședințele de citostatice, iar eu m-am refăcut. În fiecare zi Dumnezeu sufla peste mine putere și speranță. Timpul a trecut, iar eu mi-am reluat activitățile cotidiene.

Încă plină de firea pământească mă rugam pentru vindecare. Așa s-au scurs câteva săptămâni până când o soră din biserică a venit la mine și m-a înștiințat că Domnul dorește să-L laud și să-i mulțumesc că m-a vindecat. Da, simțeam asta in duhul meu, dar nu-mi venea să cred că sunt beneficiara unei mari minuni pe care Dumnezeu a săvârșit-o in viața mea.

Cât de sărace sunt cuvintele când vrei să-i mulțumești Creatorului tău pentru bunătate si har.

Încredeți-vă în Domnul, lăsați-i lui toate poverile si veți vedea mari minuni in viața voastră!