text Marturii crestine

Înaintea lui Dumnezeu totul este descoperit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

Era în luna septembrie, începusem școala de vreo două săptămâni. Școala cu clasele V-VII, la care învățam, era la 3,5 km de satul Românești. Aveam împliniți 13 ani și începusem să înțeleg tot mai bine că Dumnezeu mă iubea și pe mine așa cum iubea și pe mama mea, pe fratele meu și sora mea, care Îi slujeau cu credincioșie. Tatăl meu nu cunoștea această dragoste a lui Dumnezeu și se purta rău față de mine și de mama mea. Îmi plăcea să învăț la școală dar tatăl meu nu-mi dădea nici un ban pentru aceasta. Spunea că nu-mi trebuie școală; doar cei ce vor să ajungă popă trebuie să învețe, iar pe mine nu s-a gâbdit să mă facă așa ceva. Pentru că vedeam că Dumnezeu m-a înzestrat cu putere de a învăța, tânjeam în inima mea mult ca să fac ce pot pentru a fi la școală, dar nu știam cum să fac rost de caiete, cărți și creioane.

Într-o zi, tot frământându-mă cu această problemă, mi-a trecut prin minte un gând. În casa fratelui meu era o cameră care era folosită pentru adunarea credincioșilor din sat la slujbele din timpul săptămânii și duminica. Știam că duminica se făcea colectă și că banii rămâneau în sertar. Frații nu numărau banii, pe atunci, se lucra cu multă credincioșie. Dorința inimii mele de a avea cele trebuincioase la școală și o teamă sfântă a început în mine o luptă lăuntrică. După un timp de frământare, m-am decis. Am plecat în grajd, m-am urcat în pod unde era fânul și printr-o deschizătură am trecut în podul casei unde era casa de adunare; casa și grajdul erau lipite una de alta. Am coborât pe scară, am intrat în adunare, am ajuns în spatele amvonului de unde se predica Cuvântul și unde era sertarul cu bani. Am îngenunchiat și... am făcut următoarea rugăciune:

— „Doamne Dumnezeule... Tu știi că tatăl meu nu-mi cumpără ce-mi trebuie pentru școală și când îi cer, mă bate, ... Te rog, lasă-mă să iau din banii aceștia 10 lei, ca să-mi cumpăr caiete, cărți și creioane, ... Când o să cresc mare și o să câștig bani, o să-i pun înapoi. Amin.”

Erau acolo bani de 100, de 50, de 25, de 10 și de 5 lei. Zece lei de atunci aveau valoare de 10 euro de acum. Am luat 10 lei, am închis sertarul și am făcut cale întoarsă. Am ieșit din grajd, m-am uitat împrejur să văd dacă nu era cineva prin preajmă care să fi observat ceva și... am plecat la casa noastră care era în apropiere unde mi-am văzut de treabă. Era ora 10 dimineața.

După-masă pe la orele 16, fratele meu Sidor s-a întors împreună cu soția lui din comuna vecină Grănicești, care era la 4 km, unde au fost să culeagă prune. Când l-am văzut că se apropia de casa noastră, m-a apucat un simțământ de teamă, dar... am continuat să dau cu mătura prin curte ca și cum nu am nici o vină. Pe când era aproape de poarta de la intrare în curte, fratele meu mi-a făcut semn cu degetul și a spus:

— Tonea... hai la mine!

Oarecum cu sfială, m-am apropiat de el (era cu 15 ani mi mare ca mine). A băgat mâna în buzunar de unde a scos 10 lei și mi-a spus:

— Ia banii aceștia. Și dă-mi înapoi pe cei ce i-ai luat din sertar din adunare... Știu că tatăl nostru este rău și nu vrea să-ți dea bani pentru școală, dar aceia sunt banii Domnului și nu avem voie să ne atingem de ei...

M-a străfulgerat din cap până în picioare... nu știam ce să mai spun. Am luat banii, i-am dat pe ceilalți înapoi... și a început să-mi ardă fața. Cu capul plecat, m-am depărtat de fratele meu și mă tot gândeam de unde a știut el toate acestea. Știam că el este proroc, dar... chiar așa...

Peste vreo 3 zile, văzându-mi frământarea și frica care mă cuprinsese, s-a apropiat de mine și mi-a spus:

— Pe când eram în livadă și culegeam prune, am primit o vedenie... Te-am văzut cum te-ai urcat în podul grajdului, cum ai trecut în podul casei, cum ai coborât pe scară în tindă și ai intrat în adunare... Te-ai plecat pe genunchi și te-ai rugat: „Doamne Dumnezeule, Tu știi că tatăl meu nu-mi cumpără ce-mi trebuie pentru școală și când îi cer mă bate, ... Te rog, lasă-mă să iau din banii aceștia 10 lei, ca să-mi cumpăr caiete, cărți și creioane, ... când o să cresc mare și o să câștig bani, o să-i pun înapoi. Amin.” Dumnezeu a văzut sinceritatea inimii tale și a găsit cu cale să-mi descopere, ca să te atenționez, ca să știi pe viitor că nu în felul acesta se pot rezolva nevoile tale.

Întâmplarea aceasta m-a condus la hotărârea de a-L sluji pe Dumnezeu din toată inima. La 5 luni după această întâmplare, am primit botezul cu Duhul Sfânt. Au trecut 63 de ani de când mi-am predat viața în mâinile lui Dumnezeu și doresc să închei cu bine călătoria, ca să ajung să mă întâlnesc cu mama, cu fratele meu și cu tatăl meu care s-a întors și el la Dumnezeu, la vârsta de 73 de ani.

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>