text Marturii crestine

Experiență Personală - 27.02.2026

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Păun Ruben

„De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”

‭‭Matei‬ ‭7‬: ‭3‬-‭5‬

Cu mult timp în urmă, am fost la supermarket să cumpăr câteva produse pentru nevoile casei! Plimbându-mă printre rafturile supermarketului am pus în căruț și o pungă de zahăr, bifând primul produs de care aveam nevoie.

În timp ce căutăm restul produselor de pe lista de cumpărături, am văzut printre toate rafturile, pe gresie, dâre de zahăr. În mintea mea îmi puneam întrebarea, “Cine o fi acela care nu-și dă seama că îi curge zahărul din căruț, cine e acela căruia să-i spun să-și schimbe punga de zahăr?”.

La un moment dat, m-am oprit să verific prețul unui produs și să mă uit la altele. Când am plecat de pe loc, am observat o grămăjoară de zahăr sub căruțul meu. M-am uitat în coș, am luat punga de zahăr în mână și uimit am fost când am constatat că e goală! Era de la mine și eu nu am observat. Eram ocupat să completez lista cu sarcini! M-am uitat în dreptul altora și nu în dreptul meu!

Deseori vedem greșeala altuia și ne gândim prima dată cine e vinovatul și că nu noi suntem, că noi suntem ok și alții sunt greșiți. Riscăm să devenim orbi în ce privește cercetarea vieții noastre și ce defecte avem!

Aici e o problemă globală, o boală care nu e incurabilă dar se vindecă greu. Suntem preocupați să căutăm ce impurități au alții și ne uităm complet pe noi, uităm ca avem punga de zahăr goală și că am făcut mizerie. Cel puțin după mine, cineva trebuia să strângă zahărul împrăștiat prin tot magazinul. Pe moment mi s-a părut amuzant, dar recent când mi-am amintit de pățania mea, nu m-am simțit deloc bine.

Trag un semnal de alarmă în rândul creștinilor: ajută tot timpul, dar fă observație atunci când tu ești bine cu Dumnezeu. Semnalul acesta este și pentru cei necredincioși care nu cunosc Adevărul Sfintei Scripturi.

Închei prin a spune două lucruri foarte importante:

1. Fiți gata, căci mai este puțin și revine Domnul Isus!

2. Dacă nu te-ai pocăit încă, așa cum spune Sfânta Scriptură, ai timp astăzi, mâine nu ști dacă mai ești pe acest pământ!

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>