text Marturii crestine

Experiență cu Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

Într-o zi, în timp ce lucram în atelierul nostru de fierărie, apare Raveca și-mi spune:

— Sandule, a venit la noi sora Măriuță din Negrilești și-i tare amărâtă. Se duce în Reteag, pentru a secera la niște bogați, pentru câteva zile. Aceștia dau secerătorilor ca plată al zecelea snop, iar când proprietarul își treieră grâul, îl treieră și pe al secerătorului. Acolo se coace grâul mai devreme cu două, trei săptămâni. A cerut împrumut de la mai mulți bogați „o mierță de mălai” (25 kg) în schimbul „unei mierțe de grâu”. Dar nimeni n-a vrut să-i dea. A cerut de la o femeie care vânduse o vacă în târg o sută de lei împrumut până va veni de la secere de la Reteag, dar aceasta i-a spus că și-a pus banii pe cec. Este disperată pentru că nu mai are ce da de mâncare la copii.

Sora Măriuță era văduvă și avea trei copii. Greul vieții apăsa pe umerii ei. Se descurca foarte greu. În ziua aceea le făcuse la copii o mămăligă din ultima făină pe care o mai avuse și le spuse:

— Când vi se termină mămăliga, să mergeți prin sat și să cereți de mâncare, dacă vă alungă la o casă, mergeți la alta.

După ce soția termină de povestit, am întrebat-o:

— Și ce vrei să faci, dragă? Fă cum zice Scriptura! (Eclesiastul 11:1) Dă-i jumătate din ce ai tu!

— Ce pot să-i dau, Sandule, că nu mai avem decât vreo două kg de făină? !

— Dă-i-o toată! i-am spus. Dar asta nu mai este scris în Scriptură!

— M-am gândit la ceva.

— Da…

— Lasă-mă, te rog, să iau împrumut o sută de lei și să îi dau ei. Astăzi este târg și poate să-și cumpere o mierță de porumb din care să-și facă făină de mălai.

— Oare de ce-a trimis-o Dumnezeu la noi când sunt atâția credincioși bogați care pot s-o ajute? Tu știi că noi avem o datorie de 160 de lei la meșterii care ne-au lucrat la casă! Și apoi, trebuie să cumpărăm mălai pentru noi, că doar suntem 10 persoane la masă! i-am răspuns eu scumpei mele soții.

Eram responsabil de o familie numeroasă și ca atare trebuia să am grijă cum împart banii.

După ce m-a ascultat cu atenție, cu blândețe și gingășie, mi-a spus:

— Sandu, îmi dai voie, te rog, să iau bani împrumut?

— Da! Da, îți dau voie! În sinea mea eram mâhnit că și eu eram într-o situație destul de grea în momentul acela.

Soția mea a făcut ce și-a propus, iar Domnul mi-a dat o lecție pe care n-am uitat-o niciodată. A doua zi, am câștigat la atelier 362 de lei. Cât timp am avut atelierul de fierărie, niciodată n-am câștigat așa de mult într-o singură zi. Îmi amintesc că din acei bani mi-am plătit ambele datorii, iar de 100 de lei am cumpărat o mierță de mălai pentru noi și de 2 lei niște bomboane copiilor mei. De atunci am hotărât ca întotdeauna să dăm partea Domnului și să-i ajutăm pe săraci.

Marin Sandu

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>