„Eu Domnul îți voi face casă”

Într-o adunare a venit o familie cu copii mulți. Ei erau dintr-un sat unde nu era adunare și voiau să se mute la oraș ca să fie mai aproape de adunare. Au întrebat pe frați dacă se poate să fie primiți ca membri în adunarea lor.

— Se poate, le-a zis păstorul, dar în cugetul lui gândea că aceștia vin la ei deoarece sunt o adunare mare și-i vor ajuta.

Într-o zi a venit un proroc în acea adunare și pe când fratele nou venit se ruga în numele adunării vine o prorocie:

— „Așa vorbește Domnul, pentru tine care te rogi, tu te frămânți cu privire la familia ta și unde vei sta, dar Eu Domnul îți voi face casă.” Păstorul bisericii a zis din nou în gândul lui: „Da, Domnul îi va face casă cu banii noștri și cu mâinile noastre.”

Înainte de sfârșitul anului, era programată o zi în orașul lor când fiecare să-și scoată în fața casei toate lucrurile de care nu mai are trebuință și veneau oameni mai nevoiași să-și aleagă tot ce le trebuie, iar la sfârșit un camion colecta cele rămase. Fratele și sora care aveau mulți copii au plecat pe străzi cu un căruț și au început să adune ce credeau că le poate fi de folos. La o poartă erau niște cizme și fratele a zis:

— Să le luăm și pe acestea.

— Fetele noastre nu poartă din acestea, a zis sora.

— Ia-le! Dacă nu sunt bune pentru ele, le dăm la altcineva, a zis fratele.

Când au ajuns acasă, toți copiii au început să aleagă: haine, încălțăminte și alte lucruri. O fată a vrut să încerce cizmele și a exclamat:

— O acestea sunt pline cu hârtie. A băgat mâna înăuntru și a scos fișicuri de euro. I-au numărat și erau 120.000 de euro. Atunci fratele a spus:

— Noi suntem credincioși, nu putem să folosim banii aceștia. Cineva i-a pus acolo și probabil a uitat de ei, dar noi știm de unde am luat cizmele. Mergem și ducem banii înapoi.

S-au dus la omul respectiv și i-au spus:

— Noi am luat niște încălțăminte de la voi și am găsit în ele ceva bani.

— Erau mulți?

— Noi i-am numărat și erau 120.000 de euro. Uitați-i aici. .

— Aceștia sunt niște bani pe care i-am pus la o parte pentru zile negre. Eu am fost vameș și am bani, de aceștia nu a știut nimeni că i-am pus acolo, de aceea au scos cizmele afară. Eu vă mulțumesc și vă rog dați-mi adresa pentru orice eventualitate să știu cine mi-a făcut acest bine.

Frații au plecat cu conștiința curată că au făcut ce este bine înaintea Domnului, dar vameșul n-a putut să doarmă două nopți la rând. A vorbit cu soția lui și ea i-a zis:

— N-ai putut să dai la oamenii aceia măcar 100 de euro sau 200 sau chiar 1000 de euro. Ei puteau să nu-ți aducă nimic înapoi, că noi n-am știut cine a luat cizmele.

— Ce să fac, pur și simplu nu mi-am dat seama, vameșii sunt obișnuiți numai să ia, nu și să dea.

El s-a dus la ei acasă și când a văzut cât sunt de săraci și cum stau înghesuiți, a zis:

— Voi mi-ați adus mie atâția bani și sunteți atât de necăjiți? Dacă eram în locul vostru, nu duceam înapoi nici un euro.

— Noi suntem credincioși și nu ne atingem de bani nemunciți.

El i-a invitat în mașină. Ei credeau că-i va duce la un restaurant să le dea o mâncare. Dar el i-a dus pe o stradă unde erau construite case noi de vânzare. Pe o parte erau la un preț de 45.000 de euro iar pe cealaltă la 60.000 de euro. Vameșul le-a zis să-și aleagă o casă oricare le place de acolo.

— Noi nu putem alege, pentru că nu avem bani.

— Eu vă cumpăr o casă de 60.000 de euro, acestea sunt pe partea asta, alegeți una care vreți voi.

— Dacă dumneata spui așa, asta să fie.

Le-a cumpărat casa, a întocmit toate actele necesare pe numele lor și de atunci, această familie cu 13 copii locuiește în casa aceea.

Slăvit să fie Domnul că El poate să facă o casă și fără ajutorul bisericii.