Dumnezeu m-a păstrat în viață

Am venit la Zoloceva, m-am urcat în tren; era puțină lume. Copiii treceau din vagon în vagon și cerșeau ceva de mâncare. Pe scaunul din față erau trei bărbați și am decis să mă așez cu ei, să ascult despre ce vorbesc. Vorbeau despre pâine, la care torgsin e mai ieftină. M-au întrebat și pe mine:

— Tu la care torgsin mergi?

— Nu știu unde merg și nu știu ce e aceea torgsin.

— Mergi des la oraș?

— Pentru prima dată după iarnă. Anul trecut, am fost înainte de recoltă.

— E clar de ce nu știi ce e torgsin deși toți știu despre el. Acesta este locul unde aurul este schimbat pe pâine. La început, când au început să strângă grâul din sate, în schimb aduceau pâine de-a gata, apoi au anunțat ca fiecare să meargă la oraș după pâine. Aceste magazii erau numite torgsine. (Mai târziu am aflat că este un cuvânt compus, format din două cuvinte ce înseamnă comerț cu străinii, apoi și oameni sovietici puteau cumpăra cu aur ceva ce nu se găsea în magazinele obișnuite. În timpul foametei însă, aici, se schimba pâinea pe aur.)

— Pe voi nimeni nu v-a anunțat de aceste magazine de pâine?

— Nu, nimeni.

— Și cum ați supraviețuit toată iarna sau nu vi s-a luat pâinea?

— Ni s-a luat toată pâinea și toți oamenii au murit, din tot satul; doar eu unul am rămas în viață.

Ne-am decis să mergem cu toții la cel mai ieftin torgsin. Oameni erau foarte mulți, încă de noaptea se așezau la rând. Astfel, eu cu o bucățică de aur am cumpărat 4 pâini. Mi-am amintit de satul meu. Acolo au trăit mulți oameni bogați, aproape toți aveau aur și totuși toți au murit de foame. Aceasta a fost lucrarea lui Razumovski. El era răspunzător pe linie de partid de noile modificări ale societății și a ținut ascunsă față de satul nostru existența acestor magazine, care de fapt aveau drept scop de a aduna aurul de la populație. Nu degeaba zicea el că toți îl vor ține minte. Iată, Grișa, ți-am spus toată taina. Pentru a construi industria grea, era nevoie de aur, iar tot aurul era în mâinile poporului. Așa că au decis să ia de la oameni grâul, ca mai apoi oamenii să meargă la oraș să schimbe aurul pe pâine, deoarece omul dă totul pentru o bucățică de pâine. Și așa au adunat bunurile oamenilor.