Doamne mi-ai dat vederea!

Când mâinile păstorului abia s-au pus pe capul soției mele, aceasta a scos un ușor strigăt.

— Am simțit o putere! Mi-a șoptit ea.

Apoi, când i-a venit rândul să se roage, în loc să înceapă cu cuvinte obișnuite ale unei rugăciuni, ea a spus încet:

— Ce rochie frumoasă am! O, Doamne ce albă și frumoasă e!

Apoi mai tare, și mai tare:

— Isuse, văd! Doamne, mi-ai dăruit vederea! Cum să-Ți mulțumesc?

În curând am înțeles și eu și întreaga adunare ce se întâmplase cu adevărat. Cel ce era prezent în mijlocul nostru făcuse o minune neașteptată. El nu a venit cu mâna goală, ci a adus darul Lui de nuntă! Cine-L putea prețui? Cine-I putea fi recunoscător îndeajuns? Ce putem face în schimbul darurilor Sale, pe care oamenii sunt neputincioși în a le face?

Când a început să se roage soția mea, adunarea toată a căzut în genunchi. Fără ca vreun predicator să-i fi îndemnat, de la mic la mare, toți erau în genunchi și, în biserica noastră a izbucnit o rugăciune comună de mulțumire, înflăcărată, cum nu a mai fost vreodată!

La încetarea murmurului, s-a auzit vocea miresei, rămasă datoare cu o rugăciune:

— „Doamne, nu am cuvinte să-Ți mulțumesc, pentru că astăzi – în această zi fericită pentru mine – ai găsit cu cale să-mi dăruiești ceva care să poată depăși această fericire... Astăzi mi-am putut vedea prima dată frații și surorile, pe care până acum i-am deosebit numai după glas... Am văzut predicatorii și pe pastorul care m-a învățat în biserica din care am venit. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să-mi văd mama și, aici lângă mine, în genunchi, pe soțul meu, pe acela care, trecând peste toate piedicile de care s-ar fi poticnit oricine în locul lui, m-a ales totuși pe mine, așa oarbă cum eram. Dar mai presus de toate, Te proslăvesc că această alegere ai făcut-o Tu, schimbându-mi astăzi durerea în bucurie, întunericul în lumină, dând un nou sens vieții mele. Abia acum pot să Te rog să mă ajuți să trăiesc în lumină. Mă pândesc mai multe ispite, decât atunci când trăiam în întuneric.

O, Doamne, fii binecuvântat pentru prezența Ta, pentru bucuria ce ne-ai făcut-o, pentru darul Tău de nuntă! Amin!”

Vindecarea a avut loc în anul 1969 în Biserica Penticostală din strada Popa Nan – București păstorită în acea vreme de Matache Dumitru.