Din ce a făcut Dumnezeu cerurile și pământul?

— Intră, Ana! și o văzu pe bătrână ridicându-se de pe genunchi.

Fata tresări speriată. Crezuse că mătușa Veta nici nu auzise bătaia. Dar iată că știa și cine este la ușă. Ana intră cu sfială și teamă.

— Nu-ți fie frică, Ana. Văd că ești speriată. Hai să bei un ceai fierbinte, să-ți mai încălzești inima, în timp ce-mi vei spune ce vânturi te-au adus, că, dacă bine-mi amintesc, n-ai călcat niciodată pragul căsuței noastre.

Ana cercetă atent fiecare ungher. Îl văzu pe moș Damian pe pat, adormit, cu ochelarii pe nas și cu o carte mare pe piept. Întreaga încăpere lăsa o impresie plăcută de curățenie, ordine, pace și încet simți cum este și ea învăluită de această pace adâncă. Era aproape să uite de ce venise. Apoi își aminti brusc și spuse dintr-o suflare:

— Mătușă Veta, am venit să-mi spui cine este Dumnezeu.

Mătușa zâmbi, se ridică, luă cartea din mâinile moșului, o deschise chiar la prima pagină și zise:

— Aceasta este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. În această carte se află tot ceea ce trebuie să cunoască oamenii despre Dumnezeu. Chiar aici, pe prima pagină, zise bătrâna apropiindu-se de Ana, scrie așa: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”.

— Din ce a făcut Dumnezeu cerurile și pământul? întrebă Ana.

— Din nimic. Dumnezeu a făcut totul din nimic. Doar prin Cuvântul Său. Ana rămase și mai nedumerită.

— Dar pe om? Și pe om tot Dumnezeu l-a făcut?

— Desigur. L-a făcut după chipul și asemănarea Sa. Și pentru că Dumnezeu este dragoste trebuie ca și noi oamenii să învățăm de la El cum să dăruim și cum să primim dragostea semenilor noștri. Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru noi ca noi să avem viața veșnică.

— Mătușă Veta, știi... , Ana părea încurcată, eu... de atâția ani L-am urât pe Dumnezeu și n-am vrut să aud de El. Mama mi-a spus înainte să moară că Dumnezeu e rău, că El v-a luat și copilul dumneavoastră și pe tata și apoi, pe mama. Mi-a zis să nu vin niciodată în casa asta și să nu-i las nici pe frații mei să vină. Dacă totuși Dumnezeu există, mă tem că mă va pedepsi, pentru că L-am urât.

— Dumnezeu în dragostea Lui iubește cu milă și răbdare pe toți oamenii, și chiar dacă tu nu L-ai recunoscut, totuși El v-a purtat de grijă, că El este tatăl orfanilor. El ți-a pus neliniștea în inimă, ca să-L cauți. Chiar noaptea trecută, m-a înștiințat într-un vis că vei veni să afli despre El. De aceea, când ai bătut la fereastră, deși nu te-am văzut, am știut că ești tu.

Ana era copleșită de uimire. Cum putea acest Dumnezeu, de care ei nici nu-i păsase, să aibă așa multă grijă de frământările ei. Ana simțea o spaimă și mai mare.

— Mătușă, oare nu mă va pedepsi Dumnezeu pentru purtarea pe care am avut-o atâția ani față de El? Oare mă poate ierta?

— Biblia ne dă această veste bună că Fiul lui Dumnezeu tocmai de aceea a murit pe cruce ca să ne împace cu Dumnezeu. Și oricine se pocăiește de păcatele săvârșite este iertat și primit de Tatăl ceresc ca un fiu.

Ana simțea pentru prima dată o bucurie negrăită cuprinzându-i inima, simțea cum frământările ei îndelungate se spulberau ca fumul și o nemărginită pace punea stăpânire pe ea. Mai stătu câteva minute în căsuța bătrânilor și nu contenea în inima ei uimindu-se de bunătatea și măreția lui Dumnezeu. La despărțire, mătușa Veta, îi dărui o Biblie și o invită să vină oricând dorește să mai stea de vorbă. Ana îi dădu și ea bătrânei borcanele aduse, pe care mătușa Veta le primi cu lacrimi de duioșie.

Luna cobora domol spre asfințit. Ana grăbea pasul înapoi spre casă. Teama îi dispăruse de tot din inima ei care era acum plină de bucurie. Îi venea să strige, să scoale tot satul, ca toți să afle bucuria ei, bucuria că nu mai era orfană, că-și găsise în sfârșit Tatăl, bunul și iertătorul Tată Ceresc.

În zori, le povesti fraților ei totul. Și chiar în ziua următoare toți 4 s-au dus să-i viziteze pe bătrâni. Din ziua aceea între ei s-a legat o prietenie trainică și frumoasă. Orfanii parcă-și găsiseră părinții care le-au lipsit atât de mult în copilărie, iar bătrânii simțeau că Dumnezeu le trimisese acești 4 orfani ca o mângâiere în locul fiului lor pierdut.