Despre vindecările soțului meu și efectele lor spirituale

Pot să relatez două vindecări divine pe care le-am văzut în casa mea.

Pe scurt despre soțul meu, acum în vârstă de 51 de ani. Este ofițer(căpitan) în rezervă și inginer, în prezent lucrând ca administrator de rețea( în orașul T. ). A primit botezul în apă în Craiova, în undele Jiului, de la un pastor penticostal, în 30 iunie 1996, în prezent fiind un creștin nondenominațional, nepracticant.

Înainte de botezul în apă, când abia începuse să creadă, s-a îmbolnăvit de Spondilită ankilopoetică, o boală incurabilă pentru medicina actuală, ca și artrita reumatoidă, lupusul sistemic, ș. a. m. d. Prognosticul era sumbru, medicul curant i-a „prezis” că, în maxim zece ani va ajunge în scaun cu rotile, ba poate chiar va muri. Soțul meu, Doru, la un an după botez primise umplerea cu Duhul Sfânt și, prin credință, a făcut o promisiune Domnului: că nu va mai lua medicamente și nu se va mai încrede în medici, cu riscul vieții. ( a fost încurajat în acest sens de un grup de creștini extremiști de la țară, din Banat, care insistau că așa se merge „pe calea crucii”.

Am trecut prin momente foarte dure, căci soțul meu și-a ținut această promisiune timp de 12 ani. În iarna-primăvara lui 1999, pe când eram însărcinată cu al treilea copil, soțul meu a avut un puseu foarte grav de spondilită: mergea foarte greu(dar se înverșuna să mărșăluiască îndelung), și urca scările într-o oră până la etajul trei, la apartamentul nostru. În plus, avea niște noduli reumatoizi mari cât niște monturi (exostoze) și foarte dureroși, la mâini și la picioare. Se rugase Domnului să-l „bage în cuptor” pentru curățire, conform Ps. 26. 2 așa că nu mijloceam decât eu și câteva persoane din Biserică pentru vindecarea lui. Inutil să mai precizez că nu accepta nici un medicament, nici măcar pentru calmarea durerilor. În aprilie-mai 1999, Domnul l-a vindecat în chip minunat, dar abia în iunie-iulie am constatat, cu uimire, dispariția nodulilor reumatoizi, a durerilor și a limitării mișcărilor în articulații. Medicii, care i-au făcut toate investigațiile în septembrie 1999, s-au bâlbâit văzând radiografia aproape perfectă de coloană și au conchis că. . . „. între 14-18 ani, a avut o. . . tendință la cifoză”, de parcă o tendință la „cocoșare” ar avea vreo legătură cu Spondilita ankilopoetică, unde coloana vertebrală devine rigidă și pacientul nu se mai poate apleca deloc. Totuși, deși nu mai avea nimic clinic, s-au încăpățânat să-l pensioneze pe caz de boală în 2001-august, făcându-i investigații în fiecare an și „prorocind” că în cel mult 10 ani va mai avea cu siguranță pusee active și mult mai grave de boală, care-l vor lăsa infirm pe viață. Pot să afirm acum cu siguranță un fapt pe care nu-l puteam spune în 2013 și anume că Doru este vindecat complet de Domnul de această boală autoimună, întrucât nu a mai avut nici un episod activ din 1999 (de aproape 19 ani), iar normalizarea analizelor a dus la pierderea pensiei militare pe caz de boală, începând cu august 2013. Oricum, ultimul an de pensie medicală, 2012-2013, a fost dat pe baza unui diagnostic psihiatric: întrucât avea dureri de cap fără nici o explicație organică și nu lucra nimic în timpul pensiei (de fapt, făcea programare-IT-neplătită și repara casa noastră veche) i-au pus diagnosticul de „Tulburare mixtă anxios-depresivă”. De aceea, când am mărturisit despre cariera mea medicală prin mila Domnului, nu am putut să afirm că soțul meu e deplin sănătos. Totuși, în prezent e mai sănătos la trup decât mine!

A doua vindecare i-a dat-o Domnul în august 2004, când, de la o carie, a făcut un abces dentar la molarul de minte de pe arcada inferioară stângă. Din cauza „juruinței”, nu a luat nici un medicament, chiar dacă eu am încercat să-l păcălesc și să-i dau Cefalexin în suc. De fapt, antibioticul a rămas pe fundul paharului, pe el l-a durut stomacul și nu a mai înghițit nici mâncare, nici măcar apă(doar câteva guri pe zi) în ultimele 3-4 zile de chin. A fost o săptămână de groază cea între 5-12 august 2004, când soțul meu făcea febră și se umflase de la măseaua de minte până la loja amigdaliană, arătând ca un bolnav de. . . oreion. Iar eu, medic primar, îl priveam neputincioasă, mă gândeam că va face sepsis și va muri. Dar, când i–am pomenit de ambulanță, m-a amenințat că pleacă de acasă și se ascunde, dacă mai insist să fie tratat cu „de-a sila”. În fine, după cele șapte zile de chinuri pentru el și de rugăciuni pentru mine împreună cu frații din biserica nondenominațională Antiohia, minunea s-a produs: abcesul s-a spart „spontan”(adică Medicul Suprem S-a atins de el) și puroiul s-a eliminat în câteva zile. Soțul meu a rămas cu toți dinții în gură până la 51 de ani, în timp ce eu, tratată cu antibiotice și de către dentiști, mi-am extras 7 dinți până la 50 de ani și am vreo 4 lucrări în gură.

Viața acelui dinte a fost prelungită de Domnul cu 13 ani și 3 luni, pentru că abcesul i-a recidivat în noiembrie 2017 și de data aceasta a mers să i se scoată măseaua. . . de minte. Dar, lui Ezechia viața i-a fost prelungită cu 15 ani și toți cei înviați de Isus care apar în Evanghelii, mai târziu au murit din nou.

Doar după învierea trupului, din Ziua Aceea, vom avea parte toți de o sănătate veșnică.

Problema e că soțul meu și-a pierdut tot entuziasmul pentru Domnul în ultimii 7-8 ani! A renunțat și la „juruința” lui începând din vara lui 2009, când și-a extras un lipom pe cale chirurgicală clasică. Comparativ cu etapa când era pe moarte din pricina infecției dentare și vedea, în Duhul, părți din Ierusalimul ceresc, acum este sănătos fizic și. . . . muribund spiritual. Nu a mai luat Cina Domnului din 2006 și nu a mai fost în nici o părtășie frățească din martie 2010. Așa am înțeles eu de ce Domnul vindecă miraculos mai rar creștinii și mai degrabă pe necreștini. . . . când strigă la El, ca să-i cucerească cu mila Lui. Un alt frate care a suferit câteva intervenții pe cord, a relatat că era mai aproape de Domnul atunci, în pericolul iminent și e mai departe acum, când doar ia medicamente.

Vă mulțumesc pentru interesul și răbdarea cu care ați citit aceste mărturii autentice din familia mea. Vă implor, poate vă pune Domnul pe inimă să vă rugați și pentru sănătatea spirituală a soțului meu, Doru Marinău! Pentru că Isus Cristos este chiar la ușă!