Despre cum mi s-a interzis să zbor în Libia fiind vaccinată antivariolic în copilărie, și cum am călătorit nevaccinată anti-covid-19 în pandemie

Povestea începe cu plecarea mamei mele în Libia, ca să lucreze ca asistenta medicală între februarie 1978- martie 1980.

Pentru mine, a fost aproape o tragedie a copilăriei, întrucât nu aveam decât zece ani și șapte luni, când a plecat, nu terminasem încă clasa a V-a.

Tatăl și sora mea erau foarte încântați de decizia dânsei, deoarece tatăl meu își dorea călătorii -pentru care atunci nu erau destui bani, deși era inginer-, iar sora mea visa la bijuterii de aur, blugi și casetofon-o lista patetică, echivalând cu o stare materială de invidiat în comunism. Eu, o fetiță idealistă și foarte atașată de mama mea, am declarat sus și tare că “Mie nu-mi trebuie aur, ci mămică!” și cred ca am și plâns la gândul despărțirii.

Dar in familia noastră (trăind în totalitarism) era, totuși, democrație, așa că ca au decis ei trei, majoritatea și mamica mea a plecat in Libia, țară ce platea mai bine asistentelor medicale străine decât statul socialist român. De fapt, era vorba de sub 500 de dolari pe luna, din care, scăzând salariul care îi mergea în continuare în țară spre familie- și masa și cazarea din Garian (orășelul de munte unde se angajase), mai rămânea în mână cu vreo 150 de dolari. Vai, ce sărăcie era în comunism! Era mai săracă RSR decât o țară africană unde, în deșertul libian, se exploata petrol. Mamica ne-a povestit că libienii lucrau doar in armata lor, în poliție sau aveau magazine, foarte puțini fiind judecatori, avocati, profesori. Toți inginerii, muncitorii pe șantiere, constructorii, medicii, asistentele erau de import. Așa de “greu” o duceau libienii sub M. Gadaffi, incat, imprumuturile pentru casă, afacerea familiei, contractate la căsătorie, le erau iertate, anulate total când se descoperea un nou zacamant și se inaugura o nouă sonda.

Revenind la plecarea mămicii, după nici șase luni, ni se ivise posibilitatea să o vizităm. Dar eu nu eram vaccinată antivariolic ca sora mea, variola fiind o maladie declarata eradicată recent în Europa, nu și în Africa. Vaccinul era riscant la 11 ani, așa l-a prevenit un medic pe tatăl meu, fiind în pericol să fac encefalită postvaccinala (mătușa mea, medic, mi-a explicat ce era encefalita). Totuși, tatăl meu, cu aprobarea mea entuziastă, a decis să ne asumăm riscul și să mă vaccineze. Ce n-aș fi riscat atunci ca să-mi văd mama și Libia, ce mi se părea un adevărat El Dorado! Nu am făcut encefalita, doar depresie de solitudine. (singurătate, in urma abandonului).

Dar, desi vaccinată și cu pașaport în regulă, statul comunist securizat nu mi-a dat viza de călătorie, deoarece se temea de “reintregirea familiei”, adică de obiceiul de a mai fugi familiile întregi din “paradisul” socialist. Desigur, nimeni nu emigra spre Africa, ci de acolo, plecând spre occident. A urmat atunci, pentru mine, o lună foarte trista în august-septembrie 1978. Am stat la o mătușă scumpă, dar care nu-mi putea înlocui familia mică și am plâns după părinți și soră cât pentru toată copilăria. I-am scris și i-am expediat par avion mamei o lungă și tristă poezie. De aceea nu mi-am putut părăsi, în “capitalism”copiii minori ca să lucrez pentru bani mai mulți în Europa cea sofisticată.

Dupa multi, multi ani, in 2020, în “pandemie”, dup ce călătorisem destul în străinătate între 2011-2019(până la 4 ieșiri pe an), am simțit un nou val de entuziasm pentru voiaj în afara granițelor, mai ales că nu prea mai era permis. Totuși, am făcut turism în 2020 în Turcia de două ori, în septembrie(Bodrum) și, respectiv, în decembrie(Istambul). În 2021 nu m-am vaccinat anti-Covid (așa am și rămas, dar am făcut boala testată de două ori, o bronșită-oct. 2021 și un guturai-august 2024, ambele cu autotratare la domiciliu). Ei bine, in 29 mai –2 iunie 2021 am călătorit in Bulgaria(in “Constantin si Elena” si nici macar test PCR de Covid-19 nu ni s-a cerut, nici la intrare, nici la plecare. In mod simetric, cand am mers in august, in aceeasi statiune bulgareasca, inainte de 30-08, cand ne intorceam, s-a impus testul PCR si l-am facut, pe 50 de euro, ca sa nu stau in carantina, la intoarcere. Dar am calatorit si in Corfu –insula greceasca natala pentru printul Philip-sotul Elisabetei a II-a- si am mers cu teste rapide si ne-am inapoiat cu teste PCR, care au costat 60 euro-de fiecare. (Adio croaziera! Doar plaja si plimbari per pedes). Cel mai dragut a fost faptul ca, in timpul zborului nostru delayed(intarziat), Grecia fusese brusc trecuta din zona “galbena”(care permitea voiajul acceptandu-se si teste) in zona “rosie”, care impunea dovada vaccinarii la trecerea granitei inapoi, in Romania. Vazand ca se formase un cordon sanitar dupa coborarea din avion, in aeroport, si chiar aveau echipa de vaccinare pentru turisti rebeli, ca sotul meu si cu mine, m-am rugat Domnului: “Doamne Isuse, inchide-le ochii, sa nu ne vada!”Ofiterul sanitar plin de zel care tabarase pe o batranica nevinovata(care se intorcea de la copii) tocmai se aplecase ca sa ii dicteze declaratia de asumare a vaccinarii, cand am trecut noi. Desi nu fluturasem anterior certificatele de vaccinare, cum ni se impusese, pentru ca nu le aveam. Am trecut cu aplomb crestin, sfidand imparatia intunericului, impingand la trolerele zgomotoase. Cand am ajuns la controlul pasapoartelor, ofiterii romani graniceri ne-au acceptat testele negative PCR din Grecia, caci stiau ca noul ordin se daduse in timp ce noi zburam. Si am continuat sa calatorim, in august am fost si la noi, la mare.

Cel mai frumos a fost in martie 2022(aveam dovada trecerii prin infectia coronavirala, care expira in 31-03), cand, plecand la Malta cu o buna prietena ca nu avea decat test efectuat, am ajuns in final in Sicilia, caci maltezii ne-au permis doar tranzit de sub 48 de ore prin tara lor 100% vaccinata. Apoi, am calatorit in august in Creta(se mai cereau masti in autobuze), in Antalya în septembrie si în decembrie în Iordania. Ah, ce plăcere să călătorești, când alții abia ieșeau din casele lor!

În 2023 am mers la Londra in vacanta de Rusalii si apoi…s-a declarat inchisa pandemia. Am continuat cu al doilea voiaj in Israel, cu Rodos, etc.

Consider ca libertatea de a calatori e un drept divin, ca si cel de a alege, ca si cel la viata. Si a fost o savoare sa calatorim in ciuda interdictiilor diabolice si manipulatoare, care i-au terorizat pe oameni prin “plandemie”cu: frica de boala, de moarte si de concediere! Asa incat multi au stat inchisi in case ani de zile, iar altii-chiar crestini, s-au vaccinat pentru a calatori. Sau de frica de a nu fi concediati. I-am marturisit Domnului astfel: “Doamne, salariul meu, ca si puterea de munca, sunt de la tine. Stii ca sunt o crestina alergica, mai degraba ma expun bolii, decat vaccinului. Stii si ca intotdeauna partea Ta e pusa deoparte pentru vaduva, orfani, saraci si pentru evanghelisti”.

Si asa am calatorit si niciodata nu m-am imbolnavit in voiajele din tara sau din strainatate. Eram prea exaltata ca sa se atinga microorganismele de mine.

Slavit sa fie Dumnezeu! Marturia mea sa fie spre lauda Domnului Nostru Isus Cristos!