Credincios în răbdare

La colhozuri, stundiștii nu s-au înscris, astfel ei erau considerați dușmani ai poporului, puteai să te comporți cu ei cum doreai. La câțiva metri distanță de mine trăia mai marele lor. Era un om inteligent, la toate se pricepea, Pavel Matveievici îl numeau. Trăia în prosperitate, avea aproape 50 de oi. S-au strâns lângă casa lui o duzină de căruțe. Saci de cereale au fost scoși și o grămadă de alte lucruri trebuincioase din casă. S-a ridicat un scandal și niște înjurături. Erau două cizme și activiști de asemeni erau doi, unul a strigat:

— Dă-mi cizmele, eu primul le-am observat!

— Eu primul le-am luat, iar tu m-ai împins – strigă al doilea.

— Au deschis o ladă de lemn, acolo erau două haine și o piele de oaie. S-au aruncat ca ciorile asupra unui animal mort. Aici Razumovski i-a liniștit pe toți prin porunca sa.

— Nimeni de aici să nu ia nimic! Așezați totul la loc și puneți lada în trăsura mea. Toate oile să fie luate. El este un eretic, stundist, dușman al poporului!

Pavel Matveievici stătea de parcă a luat în gură apă; tăcea. Și arăta ca un sfânt în icoane. Doar repeta mereu:

— „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, să fie voia Ta, Dumnezeule.”

Mieii îi duceau pe sus, oile le goneau afară din grajd, lucrurile le aruncau în căruțe. Oile mergeau liniștite, de aceea sunt ele oi. Numai Razumovski strigă:

— „Mai repede mișcați!”

Ultima oaie au târât-o și au spus:

— A rămas doar un berbec, arată frumos.

— Adu berbecul – a poruncit Razumovski în timp ce s-a întors spre oi.

Au deschis porțile pentru a scoate berbecul. Și aici s-a întâmplat așa ceva, încât nimeni nu s-a așteptat. Berbecul a țâșnit din grajd, și-a luat viteză prin întreaga curte și pe Razumovski din urmă l-a luat în coarne. El a zburat peste căruță și a aterizat în partea cealaltă. Bietul s-a arcuit de durere, a gemut și a strigat:

— „Bateți-l – adică pe Pavel Matveievici – el special a vrăjit berbecul, ca acesta să mă ucidă.”

Pe Razumovski l-au așezat în trăsură și l-au dus.

Nu m-am putut abține și am râs:

— Așa și i se cade lui, - unchiule Tima. Și un berbec și-a dat seama cine era vinovatul în toate relele acelea.

Am fost un ateu și în komsomol eram, dar atât de mult doream ca acest berbec să le vină de hac la toți comsomoliștii de acolo.

— Și ce-a fost mai departe, unchiule Tima?

— Ei, ce-a fost mai departe... Nicidecum nu puteau prinde acel berbec și oile s-au adunat în jurul lui. Matveievici s-a dat la o parte, și a chemat oile. Oile erau ascultătoare, au plecat capul și au venit la el, berbecul de asemeni venea după ele. Apoi Matveievici a scos o funie. El însuși a legat berbecul de coarne în urma căruței și au plecat cu oile și cu tot ce au luat. Deci în prima zi a suferit doar slujitorul lui Dumnezeu, Pavel Matveievici. Nu-l pot înțelege, Grișa, era un om destul de voinic, putere în mâini avea, și în loc să se împotrivească, el însuși ajuta hoții. A doua zi, el a decis să plece. Tot satul s-a adunat în curtea sa. Dacă n-ar fi fost întâmplarea cu berbecul, ar fi fost vărsare de sânge, pentru că toți oamenii se adunaseră să lupte pe viață și pe moarte cu jefuitorii.

Matveievici a ieșit în verandă, și-a scos căciula din cap și a propus ca fiecare din noi să facă la fel.

— Hai cu toți să proslăvim pe Dumnezeu, că s-a terminat în felul acesta, pentru că putea fi și mai rău. Toți și-au scos căciulile lor, unii proslăveau pe Dumnezeu, alții pur și simplu stăteau, dar toată lumea știa că ceva important se întâmplă în acel moment. La sfârșit Matveievici s-a rugat. Iar apoi a pronunțat un cuvânt de despărțire:

— Dragi consăteni! Ieri a suflat doar vântul, dar să vă ferească Dumnezeu de furtună. Fiindcă furtuna va izbucni și acest sat nu va mai fi. Scăpați prin fugă, toți acei care credeți în Dumnezeu. Dumnezeu mi-a descoperit, fugiți din acest loc! Eu plec.

— Când?

— Azi.

— Unde?

— Nu știu. Dumnezeul meu mă va salva. Iertați-mă pentru întristare, poate am jignit pe cineva, poate n-am băgat pe cineva în seamă, îmi cer iertare. Eu nu voi purta supărare pe nimeni.