text Marturii crestine

Chitara Roșie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihaela B.

Eram într-o dispoziție deloc favorabilă pentru Sărbătoarea Paștelui. Îmi înghițisem lacrimile toată săptămâna implorând BUCURIA să nu se evapore din viața mea! Nu mă mai puteam concentra la nimic! Încercasem de câteva zile (fără să reușesc) să îndepărtez ghimpii de pe trandafiri poleiți cu complimente din firea mea și mă luptasem (zadarnic) cu o dorință înnăbușită de a pune pod peste o mică prăpastie de relație a cărei priveliște îmi deranja stomacul de fiecare dată când o vedeam. Aveam așa multe de făcut și mă învârteam ca besmetica de colo colo fără nici un rezultat. Se crease un vid în inima mea și ca un aspirator industrial îmi absorbea energia din trup și suflet. Tânjeam după TIMP, dar nu minutele prea obișnuite cu rutina zilnica ci, DARUL TIMPULUI, momentele acelea dumnezeiești când Duhul Sfânt te poartă pe brațe și te duce în Sala Tronului în PREZENȚA Sa; cine ajunge acolo se scârbește de traiul pe pământ! TIMPUL acela în care minutul devine veșnic, în care Cuvântul prinde viață și te plimbă prin Scriptură revelându-ți adevăruri noi și motivându-te să te ridici victorios îmbrăcat în armătura din Efeseni 6 și să nu mai păcătuiești cu voia vreodată!

Realitatea frigiderului gol m-a trezit din melancolie (parțial) și m-am trezit conducând în plină noapte spre Superstore. Vidul din mine se transforma treptat în izvoare de lacrimi și îmi descărcam poverile la crucea Lui recunoscând că sunt prea grele și port bagaje ce n-au fost destinate pentru umerii mei! Am început conversația cu o ploaie de nelămuriri și întrebări iar pe măsură ce mă apropiam de destinație mă dezgustam de teorie și-I ceream să se lase înduplecat. PRACTIC Tată, vreau să Te simt, să Te văd! E atît de greu să trăiesc doar prin credință! Vreau MAI MULT! Vreau TOT! Te iubesc Isuse și Îți sunt atât de recunoscătoare că m-ai găsit, că ai renunțat la gloria cerului, că Ți-ai dat viața pentru mine, că mi-ai dat numele Tău și privilegiul de a face parte din familia Ta! BUT CAN WE START OVER, PLEASE? I-am spus chiar așa, în engleză... Putem s-o luăm de la capăt? I NEED A NEW BEGINNING DADDY! Am nevoie de un nou început! Te vreau VIU în viața mea! Vreau cu adevărat să fii Domnul Meu și să calc pe urma pașilor Tăi PRACTIC! Vreau să stau LA SFAT cu Tine și să fiu călăuzită PRACTIC ! Vreau aventură cu Tine! Vreau să pulseze sângele Tău în mine! AI ÎNVIAT ISUSE! Maria Te-a văzut! La ucenici Te-ai arătat! Nu se poate eu să nu Te vad! VREAU MAI MULT! VREAU TOT!
Ajunsesem la Superstore deja. Găsisem o parcare și-n timp ce-mi luam geanta am observat afară, chiar lângă farul din stânga mașinii, un om zdrențuros. Stătea drept și mă privea țintă așteptând parcă să cobor. M-au trecut fiorii; primul instinct a fost să mă protejez și-n încercarea de a bloca ușile, rapid, m-am trezit deschizând geamul... L-am ridicat la loc și am folosit apoi telecomanda de la chei să blochez ușile. El ÎNCĂ mă privea și în siguranță fiind acum, am avut și eu TIMP să observ că într-o mână ținea o ciudată CHITARĂ ROȘIE. Ciudată pentru că avea capul rupt și se ținea doar în corzi. Nu am avut curajul să cobor așa că am pornit mașina din nou și m-am dus mai încolo, sub un stâlp luminos. Mă gândeam la chitara lui și în timp ce parcam o voce tristă spunea în mine: REALLY?? CHIAR?? Un regret instantaneu mi-a dat avânt și nu mă mai gândeam la nimic altceva decât să îl găsesc pe omul cu chitara roșie. Aveam 20$ extra la mine și mi-am spus că-i voi da și-i voi spune HAPPY EASTER and GOD LOVES YOU! Dar el plecase! Nu puteam crede! Mă plimbam prin parcare suspinând și nu puteam crede că m-a așteptat Domnul lângă mașină și eu am blocat ușile fugind și ascunzându-mă de El!
Dumnezeu chiar ascultă rugăciunile dar noi nu știm ce cerem uneori! L-am vrut practic și a venit! Era REAL! Stătuse EXACT lângă mașina mea! UNDE EȘTI???? L-am întrebat în gând... UNDE EȘTI??? am șoptit încă o dată lăcrimând... Apoi l-am zărit! În întuneric, descurajat, își purta chitara și legăna o traistă goală. Înainte să ajung lângă el s-a întors spre mine și mă aștepta. De sub un capișon gri ieșea un păr lung și ondulat, era brunet și purta barbă; DAR NU ERA BĂTRÂN! Avea OCHI ALBASTRI, SENINI și LIMPEZI, iar înfățișarea nu i se potrivea DELOC cu felul în care era îmbrăcat. I-am întins banii și i-am zis HAPPY EASTER! GOD LOVES YOU! (Paște Fericit! Dumnezeu te iubește!) Mă așteptam să poarte mănuși fiindcă zdrențele curgeau pe el și ehipamentul parcă le cerea -acele mănuși specifice oamenilor străzii cu jumatăți de degete, dar când a întins mâna, palma lui era extrem de curată și nu purta nici un fel de mănuși! Nu știu unde a pus banii, nici măcar nu mi-a păsat... El mă privea pe mine și eu nu-mi puteam lua ochii de la seninătatea privirii lui. WILL YOU GIVE ME A HUG? m-a întrebat cu o voce scăzută dar cu o dicție perfectă! Totuși n-am fost sută la sută sigură dacă aia a zis și am ezitat să răspund, dar când a zâmbit întinzând mâinile spre mine șoptind YES?? NO?? am zâmbit și eu și m-am apropiat să-i dau un hug! Mă așteptam să pută DAR NU MIROSEA DELOC! Și ciudat mai era faptul că nu mai aveam reserve! Frica din mașină dispăruse și mă simțeam în siguranță în prezența lui! Eram atât de recunoscătoare că-l regăsisem! După căteva secunde m-am dat un pas înapoi și i-am zis Pray To God, He Will Answer! He Loves You So Much! I BELIEVE YOU! mi-a răspuns zâmbind și apoi m-am dus. Mă învârteamîn magazin printre rânduri căutând să iau tot ce scrisesem pe listă dar gândul meu rămăsese la omul cu chitara roșie. BUCURIA mă inunda din nou și PACEA își regăsise locul în inima mea! CRISTOS A ÎNVIAT mi-am spus și șriam că era adevărat! Mi-am pus cumpărăturile în cateva plase și mă îndreptam acum spre mașină cu lacrimi de fericire în ochi! Eram invadată de dragostea și prezența Lui!! Mă topeam în adorare la picioarele Lui în timp ce conduceam spre casă și-mi răsunau în minte ca un ecou cuvintele din Matei 25: Căci Mi-a fost foame și Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau, am fost străin și M-ați primit între voi, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și M-ati vizitat, am fost în închisoare și ați venit pe la Mine! (...) Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut așa unora dintre cei mai neînsemnați dintre acești frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut!
 
Și cui dădusem eu HUG dacă nu Lui????
 
CRISTOS A ÎNVIAT CU ADEVARAT! EL TRĂIEȘTE PRINTRE NOI ȘI E REAL! L-AM ÎMBRĂȚIȘAT ÎN PARCARE LA SUPERSTORE!
 


 

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>