text Marturii crestine

Căsătorie binecuvântată în lagărul din Siberia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

Un frate credincios, bătrân, care a fost deportat pentru credință în Siberia și a petrecut acolo în condiții extrem de grele mulți ani de zile, mărturisea printre altele că au fost transportați cu vagoane pentru vite având foarte puține lucruri personale cu ei și au fost descărcați într-un loc pustiu. Acolo, au fost împărțiți în trei grupe. Într-o grupă, au fost puși băieții și bărbații necăsătoriți, în altă grupă, au fost puși familiștii și în a treia grupă, fetele și femeile necăsătorite. Li s-a comunicat că acolo trebuie să-și sape în pământ bordeie, fiindcă acolo vor rămâne și fiecare grupă va fi înconjurată cu gard de sârmă ghimpată. Acolo vor fi păziți, și de acolo vor fi duși la muncă, majoritatea la tăiat lemne în păduri de unde urmau să fie transportate la calea ferată și încărcate în vagoane.

În lagărul respectiv, erau aduși oameni condamnați pentru credința lor, dar și mulți alți condamnați pentru delicte politice, furturi și alte lucruri rele. Munca era grea, și condițiile de viață foarte vitrege, dar credincioșii au impresionat profund pe unii gardieni cu inimă prin cinstea și comportamentul lor demn. Într-o zi, un gardian a chemat la el trei tineri credincioși și le-a zis.

— Măi băieți, eu apreciez mult felul vostru de comportament cinstit și demn. Voi credincioșii nu ne-ați creat nouă celor care vă păzim niciodată probleme. Eu vă compătimesc că trebuie să suferiți pentru credința voastră și aș vrea să vă întreb dacă în credința voastră voi vă căsătoriți?

— În credința noastră, băieții și fetele care ajung la o anumită vârstă se căsătoresc, dar noi aici nu avem cum să ne căsătorim.

— Măi băieți, cei care sunt aici pentru furturi și atâtea lucruri rele pe care le-au făcut și aici mai fac diferite șmecherii și își rezolvă problemele lor. Dacă voi vreți, eu aș vrea să vă ajut să vă căsătoriți.

— Cum puteți să ne ajutați să ne căsătorim aici?

— Vreau să vorbesc cu cei de la lagărul femeilor să caute acolo trei fete de credința voastră care vor să se căsătorească. Le scoatem de acolo și după ce voi vă veți alege câte una, o să mă ocup să vi se facă acte oficiale de căsătorie. Când aveți acte oficiale de căsătorie, aveți dreptul să fiți transferați și voi, și ele în lagărul de familiști și acolo, ca fiecare pereche, puteți să vă faceți un bordei în pământ și să locuiți împreună.

Când au fost aduse trei fete în apropierea lagărului nostru, au fost puse în linie una lângă alta. Ne-au scos și pe noi și ne-au așezat tot așa cam la o distanță cât ai putea arunca cu piatra în fața lor, și ni s-a spus:

— Eu nu știu care cu care să vă împerechez, dar când eu vă dau startul voi băieții alergați înainte și fiecare pe fata care va pune mâna prima dată, aceea îi va fi nevasta.

Fratele care mărturisea a spus:

— Eu eram în dreapta și am alergat drept înainte, strigând către frații din stânga mea:

— Vă rog, lăsați-mi-o mie pe cea din dreapta!

Și așa a fost.

Avem împreună 10 copii, spunea fratele, și toți sunt credincioși. Am trecut și prin multe necazuri, dar am simțit binecuvântarea și îndurarea lui Dumnezeu pe tot parcursul căsniciei noastre.

Slăvit să fie Domnul!

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>