Am plâns de bucurie, mama

O tânără credincioasă botezată cu Duhul Sfânt, crescută într-o biserică conservatoare, s-a căsătorit cu un tânăr dintr-o altă localitate care la rândul lui era botezat cu Duhul Sfânt, dar familia lui făcea parte dintr-o comunitate evanghelică care nu cunoștea pe deplin lucrarea Duhului Sfânt. Tânăra a umblat în lumina Domnului cu curăție și sfințenie și a acceptat să primească cu bucurie copiii pe care Domnul i-a hotărât pentru familia lor, dar a fost foarte mult ocărâtă și batjocorită de cei din jur și de familia părinților soțului ei. Ea suferea în tăcere și se ruga Domnului să o întărească să-și poată duce cu bucurie crucea. Își povățuia copiii să umble cu smerenie și ascultare înaintea Domnului și se rugau mereu și cântau împreună spre slava Domnului. Într-o zi, pe când cânta împreună cu copiii cântarea „Domnul e Păstorul meu”, o fetiță a început a plânge și a plâns tot timpul cât a durat cântarea, pentru că sora nu a întrerupt cântarea până au ajuns la capăt deoarece simțea un har și o cercetare deosebită. Când au terminat cântarea, sora a întrebat fetița:

— De ce ai plâns? Ce s-a întâmplat cu tine? Te doare ceva?

— Nu mă doare nimic mama, dar când am început cântarea s-a deschis ușa și a intrat Domnul Isus și și-a pus mâinile peste noi Am plâns de bucurie, mama!