text Marturii crestine

Acest foarte neînsemnat frate al Meu, Dani

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: VALENTIN LEONAȘ

Această relatare nu este despre un „mare om al lui Dumnezeu” care a înfăptuit lucrări mărețe și impresionante. Probabil că ați citit multe din acestea. Slavă lui Dumnezeu pentru Spurgeon, Moody, Wesley și alții! Vă aduceți aminte simțămintele care v-au încercat după ce le-ați citit? Poate ați încercat să aveți experiențele lor și să vă purtați și să predicați ca ei, dar apoi, ați renunțat epuizați și obosiți spunând: „cu mine nu se poate!” Ei au rămas pentru voi niște stele strălucitoare, dar v-ați mulțumit să le admirați resemnați de la distanță. Mai târziu, v-ați revenit și ați spus: „Da. Nu sunt și nici nu voi fi niciodată ca ei, dar un creștin tot sunt prin harul lui Dumnezeu. În starea în care m-a așezat Dumnezeu, vreau să-L iubesc și să trăiesc pentru El așa cum numai eu o pot face.”

Această carte este o încurajare pentru oamenii simpli ca mine și ca tine pentru a umbla smeriți cu Dumnezeu. De multe ori creștinul simplu, obișnuit, cu un pas înaintea noastră, care „Îl urmează pe Miel oriunde merge” este de mai mare ajutor, decât aceia care sunt la kilometri în fața noastră. „Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic, care se va încrede în Numele Domnului.” Țefania 3:12

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>