text Marturii crestine

A treia zi cu ajutorul Domnului vin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fratele meu și sora mea

O familie din Zăbrani a chemat slujitorii bisericii la ei acasă. Ei plângeau.

— De ce plângeți a întrebat un slujitor?

— Băiatul nostru s-a plâns de un timp de dureri la stomac. L-am dus la spital și i-au găsit o tumoare gravă. Cu greu am găsit un medic care să-și asume responsabilitatea să-l opereze, dar și acesta l-a programat peste 21 de zile după ce se va întoarce din concediu în străinătate. Ce să facem până atunci?

— Cred că ar fi bine să-l aduceți acasă, a propus un slujitor.

— Cine își asumă responsabilitatea aceasta? , au spus părinții.

— Uite ce facem. De mai multe ori, am chemat slujitorii de la Izvin la noi și niciodată nu au reușit să vină doi odată. Telefonăm la unul și dacă spune că vine a treia zi, telefonăm imediat la al doilea fără să spunem că am vorbit cu primul și dacă spune și el că vine a treia zi, atunci vom cunoaște că este voia Domnului să scoateți băiatul din spital. Au telefonat la primul:

— Frate, avem un necaz într-o familie, te rugăm dacă poți să vii până la noi să ne sprijinești în lucrare.

— Fraților, azi nu pot, nici mâine și poimâine, dar a treia zi cu ajutorul Domnului vin.

Frații au telefonat imediat la al doilea frate:

— Frate, avem un necaz într-o familie, te rugăm dacă poți să vii până la noi să ne ajuți în lucrare.

— Fraților, azi nu pot, nici mâine și nici poimâine, dar a treia zi cu ajutorul Domnului vin.

Băiatul a fost adus acasă de la spital. A treia zi, când au sosit și frații de la Izvin s-au pus cu toții la rugăciune lângă patul băiatului care stătea îndoit de durere și în timpul rugăciunii, băiatul a sărit drept în picioare, vindecat la clipeala ochiului. Slăvit să fie Dumnezeul izbăvirilor!

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

O fată curată
Într-o clasă de liceu, dintre toate fetele, una singură încă nu avea un prieten. Toate celelalte erau pline de aventuri, pe care le depănau de dimineață și în pauze. Aceasta nu însemna că tot ce spun... Citeste mai mult >>
Rugăciunea unei fetițe de 10 ani
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive... Citeste mai mult >>
Întâi ajutăm pe cei care lucrează pentru Evanghelie
Unul dintre stundiști, un bărbat ca la 40 de ani, foarte blond și cu ochi albaștri luminoși, care lucra în construcții la oraș ca șef de brigadă, s-a adresat cu glas hotărât: — Frate Morun, noi am ve... Citeste mai mult >>
Ăsta este stricat gata
— Și cum puteți trăi credința cu toate restricțiile astea? — Așa mai pe ascuns se pot face multe. Și dacă ne mai prinde cu câte ceva dincolo de regulă, mai mituim pe secretarul de partid de la margine... Citeste mai mult >>
Astăzi suntem frați
Urletele stepei s-au auzit iar, dar oboseala călătoriei le-a dat un somn adânc. Erau rânduiți și oameni de strajă peste toată noaptea. A doua dimineață, Adam i-a uimit, scoțând din nou ceva pâine pen... Citeste mai mult >>
Reîntregirea familiei în Siberia
După ridicarea familiei Traciuc pentru deportare în Siberia, Sidor, bărbatul Victoriei și Ilie, bărbatul Anei, au încercat să intervină pe lângă autorități, motivând că soțiile lor erau căsătorite. D... Citeste mai mult >>
Aceasta este o problemă în mâna lui Dumnezeu
În prima duminică în care fratele Rusu se găsea pentru prima dată în România, a participat la slujba de dimineață, care era o slujbă de căsătorie în Biserica din Vicovul de Sus. Se căsătorea fratele... Citeste mai mult >>
Părinți și copii cu nevoi speciale
In ultimii ani, dizabilii sunt „copii cu nevoi speciale”. Această mărturie mi-a inspirat-o fiica, în scaun cu rotile (cu sindrom piramidal din naștere) a unui frate bătrân. Dânsul și-a dorit mult un... Citeste mai mult >>
I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>