Singur și la distanță ...

S-a sfârșit timpul minunilor, al noroadelor și al lucrărilor.

S-a sfârșit... și acum ce vom face?

Singur, în pustie între ei și El... . Singur, atârnat undeva între cer și pământ, în zbuciumul lumilor, stă Isus.

Singur, la o distanță suficient de mare față de ei, distanță ce nu-`ndepărtează greutatea gândurilor ticsite de nepăsarea lor... Parcă niciodată n-ar fi fost o apropiere și încă una a împărtășirii și a lacrimilor. Distanță crudă și cruntă, ce sună a bătaie de joc prin sâsâitul șarpelui. Distanță ce le ușurează somnul, sătui de povara rugăciunii neînțelese.

Cealaltă distanță încremenește sufletul și blochează răsuflarea, distanță căreia dacă nu-i cunoști orânduirea ți-ai pierde viața. Distanța de Cer.

Distanță pe ambele părți, ... distanță!

Singur și la distanță... cu un pahar, înconjurat de deznădejde și oboseală stătută.

Singur, ... ar fi trebuit să fie liniște... ar fi trebuit să se audă greierii... dar parcă nici unul nu mai vrea să cânte și nici să lumineze. Ar fi trebuit să fie pace într-o așa singurătate mută. Dar nu, ... pentru că sforăitul necredinței străbate distanța, ațipirea dragostei și a empatiei se transformă într-un vis adânc și sobru... în coșmarul Lui!

De la altă distanță, nebunia și prostia credulă a gărzilor se-`nfierbântă mai tare ca niciodată. Vanitatea scurmă pulberea de sub picioare iar izul succesului prinde miros în ținutul întunecat.

Totul răsună puternic... când trebuia să fie liniște și senin.

Apasă mai greu distanța neputinței lacrimilor ei, a Mariei. Noduri și noduri în gât rostogolite precum bolovanii îl ațintesc la pământ... și-apoi distanța de Cer îl doboară.

Din toate părțile distanță.

Deși la distanță... E-atins de-așa multă tulburare, așa multă răutate, așa multă deznădejde și ispitire. Așa mult scrâșnet al șireteniei, așa multă lăcomie și orgoliu, invidie, așa multă trădare! Așa mult somn! așa mult somn!

Dacă nu i-ai cunoaște finalul, gustul Te-ar otrăvi odată pentru totdeauna. Dacă nu i-ai ști sfârșitul Te-ai zbate, Te-ai răzvrăti până la ultima picătură, Ți-ai zgâria sufletul și l-ai lăsa să se scurgă... în căutarea răspunsului. Ți-ai călca dreptatea în picioare, dezamăgit de faptele ei. Dar L-ai stiu! și-ai vrut! să alungi distanța, parcurgând-o, ... căutând o apropiere și mai mare ca aceea a părtășiei și a lacrimilor, ... aceea a iertării, a morții și a învierii, aceea a Unirii! pe veci!