Despre Crucea Domnului Isus Cristos și jertfa Lui perfectă

Crucea este cunoscută de mult timp ca simbol al creștinismului, deși primii creștini se recunoșteau prin imaginea peștelui, ale cărui litere -în grecește „ichtos” erau un acronim: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. (Soter-în elină). Cam din secolul al 2-lea după Cristos a apărut crucea ca simbol creștin în necropole creștine alături de simbolul „ancorei speranței” sau chiar ancora avea formă de cruce „tau”.

Jertfa Domnului Cristos este Noul Legământ, ultimul și cel mai bun, deoarece credința în Sângele Ispășitor al Domnului Isus este suficientă pentru mântuirea noastră. Desigur, o credință autentică, mântuitoare este urmată de „nașterea din nou din apă și din duh” și probată prin faptele credinței/

În devoționalul „Scaunul Îndurării este, de-atunci, la Cruce” am inserat versetele mai jos, pentru a evidenția ce se înțelegea prin „Scaunul Îndurării” în Sfintele Scripturi: era un supranume dat capacului chivotului, aflat între heruvimi, unde cobora Shekinah (Slava Domnului) și de unde primea îndrumări și revelații Moise.

"Apoi a luat mărturia şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului." Exodul 40:20

"Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii, care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul." Numeri 7:89.

David a dat fiului sau Solomon chipul prispei si cladirilor, odailor vistieriei, odailor de sus, odailor dinauntru si al odaii pentru scaunul indurarii. (1Cron. 28:1).

"Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii." Exodul 25:20

"Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei şi unde Mă voi întâlni cu tine." Exodul 30:6

Acolo Ma voi intalni cu tine; si de la inaltimea capacului ispasirii, dintre cei doi heruvimi asezati pe chivotul marturiei, iti voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. (Exod. 25:22).

"Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor." Evrei 9:5

"Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor." 1 Imparati 8:6

Dar, după distrugerea primului templu, chivotul nu mai este menționat în Biblie decât în Ieremia 3.16, de unde deducem că era, posibil, dispărut.

"Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea”, zice Domnul, „nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul." Ieremia 3:16

Deci, chivotul mărturiei, cel mai probabil, s-a pierdut, chiar dacă tradiția etiopiană îl monopolizează, pretinzând că ar fi în custodia Etiopiei, din vremea fiului lui Solomon și al reginei din Saba ori din timpul prigoanei lui Manase. Alții presupun că ar fi fost ascuns de profetul Ieremia atunci când Nebucadnețar asedia Ierusalimul, înaintea distrugerii templului. Cert este că în al doilea templu, al lui Ezra, Sfânta Sfintelor nu mai conținea decât altarul de aur pe care a ars tămâie și preotul Zaharia, tatăl lui Ioan.

Iată că „Scaunul îndurării”, cum era numită o scândurică transversală pe crucea răstignirii (pusă pentru „odihna” relativă a răstignitului și pentru prelungirea agoniei sale) reapare în epistola către Evrei:

• ³ Dar, deoarece chipurile* lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.
• * Evr 8:5;
• ²⁴ Căci* Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul** adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se† înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
• ²⁵ Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot* care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al luiț¹ Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care* S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, * ca slujitor al Locului Preasfânt* şi al adevăratului cort**, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. Pentru că a existat mai întâi și este veșnic un Templu Ceresc, după modelul căruia au fost executate Cortul Întânirii și Templul lui Solomon. În al doilea templu, Shekinah-Slava Domnului nu S-a mai întors, deoarece nu mai era nici chivotul acolo.
• Însă, adevăratul Chivot al Legământului veșnic, este în cer, după cum i s-a revelat lui Ioan:
• "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare." Apocalipsa 11:19
• În concluzie, chivotul originar este în cer, tot acolo este și Scaunul Harului lui Cristos, însă, pe pământ, după răstignirea și Învierea Domnului Cristos, Scaunul Îndurării este la Cruce
• "Să ne apropiem dar cu deplină încredere de Scaunul Harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie." Evrei 4:16
  • Dar oamenii au desenat, sculptat și turnat tot felul de cruci, unde acea bară mică transversală, „Scaunul Îndurării”, nu a mai fost schițat deloc.
  • Dar pe noi nu ne mântuiește crucea, ci Sângele Perfect al Domnului Isus Cristos, vărsat ca ispășire pentru păcatele noastre. El este Mielul de Jerfă, scumpul Mântuitor. Totuși, în „Matei”, stă scris: "Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă." Matei 24:30.
  • Acest semn e posibil să fie o Cruce. Dar, de ce formă?
  • Mai jos sunt diverse tipuri de cruci făurite de oameni, sfințite și apoi adorate. Fiecare a făcut-o cum era drept în ochii lui.
  • În lumina acestor evidențe, trebuie să ne plecăm capul în Numele Domnului Isus, înaintea Lui, nu să sărutăm sau adorăm obiecte făcute de mâna omului, după fantezia sa, cel mai adesea.
  • Ba există și adepți ai „crucii simple”, ai acelui „staoros” semănând mai degrabă a stâlp de tortură, unde e un singur „braț” orizontal, între gambele și genunchii Domnului Răstignitului.
  • Noi trebuie să ne bizuim doar pe Cuvântul veșnic, Care așa ne spune:
  • „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit." Romani 10:13.
  • Așa că, oamenii pot să-și facă diverse cruciulițe ca să le poarte, cruci ca să se închine la ele, dar sunt doar simboluri. Esența credinței este o relație vie, autentică, cu Mântuitorul! Slavă Lui în veci!